Armata germană, incapabilă să facă faţă misiunilor NATO din cauza subfinanţării, potrivit publicaţiei Welt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata germană nu dispune de suficiente tancuri şi avioane pentru a fi capabilă să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de NATO, scrie publicaţia germană Welt, citând un document secret al Ministerului Apărării din Germania.

Începând cu  2019, Bundeswehr urmează să-şi asume conducerea creării unui grup operativ internaţional „Speerspitze“ („Vârful de lance“). Cu toate acestea, brigada de tancuri din Münster, care ar urma să îndeplinească această misiune, dispune doar de nouă tancuri Leopard-2 funcţionale din cele 44 tancuri necesare şi trei maşini Marder, în timp ce e nevoie de 14.

Cauzele dotării insuficiente sunt deficitul de piese de schimb şi costurile ridicate ale asistenţei tehnice. În afară de aceasta, Bundeswehr are şi un deficit de dispozitive de vedere pe timp de noapte, aruncătoare de mine, vehicule auxiliare, echipamente de iarnă şi veste antiglonţ, subliniază publicaţia.

Potrivit Welt, cu probleme mari se confruntă şi forţele aeriene, care sunt incapabile să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de NATO.

Capacitatea de luptă a avioanelor de luptă Eurofighter şi Tornado, precum şi a elicopterelor CH-53 s-a înrăutăţit semnificativ: potrivit datelor statistice, fiecare dintre acestea sunt capabile să participe la operaţiuni şi exerciţii militare doar patru luni din an. În celelalte opt luni, navele de zbor sunt nevoite să rămână la sol din cauza deficienţelor tehnice.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a criticat implicit state europene precum Germania pentru nivelul cheltuielilor de apărare, apreciind că aceste ţări se comportă precum nişte 'blatişti' în NATO, profitând de umbrela protectoare comună, transmite AFP.

''Cine pune în pericol coeziunea (NATO)? Cel care spune că fiecare trebuie să cheltuiască 2% pentru apărare, ca să existe o solidaritate (între state)? Sau 'blatistul' care cheltuieşte doar 1%, dar trăieşte sub un scut protector?'' comun, a întrebat retoric premierul Mateusz Morawiecki într-un interviu publicat joi de cotidianul german Die Welt.

Preşedintele american Donald Trump a criticat de mai multe ori statele NATO, în special Germania, care nu respectă deocamdată angajamentul asumat în cadrul Alianţei de a aloca 2% din PIB cheltuielilor de apărare.

Bugetul de apărare al Germaniei depăşeşte cu puţin 1% din PIB, în timp ce Polonia a atins deja ţinta de 2%.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite