Armata ucraineană a intrat cu tancurile în Doneţk

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La 5 iulie, armata ucraineană a demarat o ofensivă puternică asupra separatiştilor din estul ţării
La 5 iulie, armata ucraineană a demarat o ofensivă puternică asupra separatiştilor din estul ţării

Forţele armate ucrainene au intrat luni cu tancurile în oraşul estic Doneţk, controlat de câteva luni de separatişti proruşi. Luptele între armata ucraineană şi rebeli au continuat zilele acestea, în ciuda crizei generate de doborârea avionului Malaysian Airlines deasupra Ucrainei. Aceasta este însă prima ofensivă declanşată de armată de la tragedia în care au murit toţi cei 298 de oameni de la bordul aeronavei.

Armata ucraineană a demarat o ofensivă puternică asupra oraşului Doneţk, fiind totodată prima acţiune militară de amploare după ce un avion al Malaysian Airlines a fost doborât de o rachetă deasupra estului separatist al ţării.

Ucrainenii au evitat până acum o ofensivă puternică asupra Doneţkului, oraş cu un milion de locuitori. Rebelii proruşi s-au retras şi regrupat aici în ultima săptămână, după ce au fost înfrânţi de armată şi forţaţi să fugă din mai multe oraşe pe care le ocupaseră în urmă cu mai bine de trei luni. 

Ofensiva armatei ucrainene a început cu raiduri aeriene, îndreptate asupra gării. Ulterior, în jurul orei locale 10.00, trupele ucrainene au început să atace filtrele separatiste care izolează oraşul de restul ţării cu mortiere. Cel puţin patru separatişti ar fi murit de la demararea ofensivei. 

Toate ştirile despre tragedia aviatică din estul Ucrainei 

Toate ştirile despre criza din Ucraina


UPDATE 17.20 Armata ucraineană confirmă că a eliberat aeroportul din Doneţk. Presa rusă transmite că în oraş are loc un măcel, că „mai multe zeci de civili au fost ucişi de armată” şi că Guvernul de la Kiev a sistat furnizarea de apă către Doneţk.

„Faza activă a operaţiunii antiteroriste continuă. Guvernul deţine acum controlul asupra aeroportului şi a drumului care duce la aeroport”, a declarat pentru CNN Vladislav Seleznev, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene. 


UPDATE 16.50 Consiliul local din Doneţk a avertizat locuitorii oraşului să nu iasă din case. „Staţiile de autobuz sunt închise. Traficul rutier este restricţionat. Un bloc rezidenţial cu nouă etaje din apropierea gării a fost avariat. O piaţă din apropierea gării a luat foc din cauza focurilor de artilerie. Cu toate acestea, gara continuă să lucreze”, a transmis Consiliul. 


UPDATE 16.05 Gara din Doneţk se pare că a luat foc în timpul confruntărilor, la fel şi o fabrică din Doneţk. Locuitorii transmit că aud constant, de la primele ore ale zilei, obuze şi focuri de armă. 

image

UPDATE 16.00 Armata ucraineană are planuri să înconjoare oraşul Doneţk, transmit liderii separatiştilor. Se pare că miza armatei ucrainene este să-i scoată pe separatişti de pe aeroportul din Doneţk, luându-le astfel una dintre principalele puncte de aprovizionare cu arme, luptători şi echipamente. 


Tancurile ucrainene au intrat în Doneţk. FOTO via Twitter

image

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a confirmat ofensiva, însă nu a oferit detalii despre mobilizarea de trupe, transmite NBC. 

„Faza activă a a operaţiunii antiteroriste continuă”, spune Vladislav Selezniov, purtător de cuvânt al forţelor armate. 

image

Tancurile ucrainene au intrat în Doneţk. FOTO via Twitter

image

Tancurile ucrainene au intrat în Doneţk. FOTO via Twitter

Tiruri intense de artilerie au fost declanşate luni, înainte de prânz, în zona gării din Doneţk, într-un cartier din acest oraş important din estul ţării, un fie al separatiştilor proruşi, a constatat un jurnalist AFP. 

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a cerut forţelor guvernamentale să-şi întrerupă operaţiunile în jurul locului unde s-a prăbuşit avionul care efectua zborul MH17.

"Am ordonat: pe o rază de 40 de kilometri de la locul tragediei, militarii ucraineni să-şi întrerupă imediat operaţiunile şi să se abţină de la a deschide focul", a declarat Poroşenko, care l-a vizitat luni pe ambasadorul Malaysiei la Kiev.

 INFOGRAFIE UCRAINA

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/avion-doborat-ucraina" target="_blank">View the story "Avion doborât Ucraina " on Storify</a>]

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite