Europa

articolul anterior articolul urmator

Atacul cu cuţitul de la Dresda, anchetat ca un „act terorist”. Berlinul, îngrijorat de ameninţarea teroristă islamistă

5
22 Oct 2020 14:11:27
Autor: News.ro
Foto arhivă
Foto arhivă

Uciderea la începutul lui octombrie la Dresda, în Germania, a unui bărbat, într-un atac cu cuţitul, este tratată de către autorităţile germane ca un ”act terorist” şi îngrijorează Guvernul de la Berlin, care avertizează cu privire la ”ameninţarea teroristă islamistă”, relatează AFP.

Guvernul german lansează acest avertisment în contextul în care Franţa se află sub şocul decapitării profesorului Samuel Pary de către un presupus islamist, un refugiat de origine cecenă.
 
În Germania, un sirian în vârstă de 20 de ani a fost arestat în urma agresiuni sângeroase, care a avut loc la 4 octombrie în centrul capitalei landului Saxonia.
 
Victima a fost un turist german în vârstă de 55 de ani, care a murit în urma loviturilor de cuţit. Alt german, în vârstă de 53 de ani, a fost rănit grav în acest atac.
 
Antecedentele suspectului au determinat miercuri justiţia germană să încredinţeze ancheta Parchetului federal german Karlsruhe, competent în cazuri de terorism, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Public.
 
Autorităţile suspectează ”un act cu o motivaţie islamică”, a precizat într-un comunicat Parchetul din Dresda.
 
Ministrul german de Interne Horst Seehofer a evocat ”un act probabil motivat politic”. Atacul ”demonstrează încă o dată natura periculoasă a violenţei islamiste”, care ”impune cea mai mare vigilenţă”, a avertizat el.
 
Potrivit parchetului, suspectul a fost deja condamnat în Germnia, în mai multe rânduri, de acte de violentă, dar şi cu privire la faptul că a acţionat în vederea recrutării unor membri într-o ”organizaţie teroristă”.
 
În cursul audierii sale de către anchetatori, el nu a făcut nicio declaraţie, precizează parchetul.
 
Presa germană scrie că ADN-ul său a fost găsit pe cuţitul de bucătărie folosit în comiterea crimei şi a condus la arestarea sa.
 
Mai multe publicaţii îl prezintă drept un susţinător al organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI). El s-ar fi radicalizat după ce a sosit în Germania, în 2015, în toiul afluxului migranţilor din Siria, în timpul crizei migraţiei.
 
În urma condmanărilor sale, suspectul a ispăşit pedepse cu închisoarea. El a fost eliberat la 29 septembrie, cu doar câteva zile înainte de atacul sângeros de la Dresda, şi era etichetat de către poliţie ca potenţial ”periculos”.
 
Tânărul nu avea statutul oficial de refugiat în Germania, dar era ”tolerat” de către autorităţi.
 
Cancelarul german Angela Merkel a fost acuzată adesea - mai ales de către extrema dreaptă - de faptul că a contribuit la aceste atentate prin faptul că a deschis cu generozitate frontierele ţării unor sute de mii de refugiaţi şi migranţi în 2015.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

stop propaganda
22.10.2020, 14:48:47

Penibil, dar am eu niste solutii.

+3 (3 voturi)
Stefan din Nord
22.10.2020, 15:51:17

Si eu am o solutie Sa iasa nemtii in strada din nou cu pancarde pe care sa scrie Welcome refugees .

+2 (2 voturi)
Mironov George
22.10.2020, 15:31:00

Cantatul din "dramba" este catalogat ca activitate neesentiala. Mai ales cand performezi mai mult pe la zilelel orasului X, prin campania electorala a partidului Y. Daca nu stii si nu doresti sa desfasori o alta activitate, este dificil in vremuri de pandemie.

0 (2 voturi)
Costique
22.10.2020, 17:43:44

Eu cred ca nemții sunt terminați ca nație... de prea mult bine au distrus Occidentul.

Vasile Naftuli
23.10.2020, 02:00:27

Europa are nevoie de imigranți musulmani.

-1 (1 vot)
Modifică Setările