Atacul din Lyon. Primul suspect a fost eliberat, adevăratul făptaş încă se află în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat suspectat de poliţia franceză că ar fi împuşcat, sâmbătă, un preot ortodox într-o biserică din Lyon a fost eliberat din lipsă de probe. Adevăratul făptaş se află în continuare în libertate.

Procurorul de caz a anunţat că nu a fost găsită nicio dovadă a implicării bărbatului reţinut, sugerând că atactorul este încă în libertate. Bărbatul eliberat în cursul serii din arestul poliţiei franceze a fost reţinut, sâmbătă seară, într-un restaurant, potrivindu-se descrierii fizice a atacatorului. 

Atacul a avut loc sâmbătă, la ora locală 16:00, când preotul, identificat la Nikolas Kakavelakis, se pregătea să închidă biserica. Acesta a suferit răni grave şi se află în stare critică la un spital din Lyon.

Autorităţile au deschis o investigaţie, spunând că nicio ipoteză nu este exclusă. Atacul nu a fost declarat un act terorist, iar informaţii din presa franceză, neconfirmate însă de autorităţi, vorbesc mai degrabă de un motiv personal aflat în spatele tentativei de omor. 

Incidentul de sâmbătă a avut loc la doar câteva zile după ce trei oameni au fost omorâţi într-o biserică din Nisa, unul fiind decapitat, de către un tânăr cu origini tunisiene. Atacul din Nisa a fost declarat un act terorist de către autorităţile franceze. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite