Europa

articolul anterior articolul urmator

Atentate teroriste în Paris. Comisia Europeană propune intensificarea controlului asupra armelor de foc

6
18 Nov 2015 19:54:14
Autor: Mediafax
O armă kalaşnikov poate fi achiziţionată şi pe bucăţi
O armă kalaşnikov poate fi achiziţionată şi pe bucăţi

Comisia Europeană a adoptat miercuri o serie de propuneri legislative pentru a întări controlul asupra armelor de foc, subliniind urgenţa noilor reguli în contextul ameninţării teroriste care planează asupra Europei, informează site-ul publicaţiei Le Parisien.

Executivul european propune în principal interzicerea anumitor arme de foc semiautomate, a căror deţinere nu mai este autorizată cu titlu privat, chiar dacă ele au fost dezactivate. Printre propuneri se numără, de asemenea, noi reguli comune de marcare a armelor de pe teritoriul Uniunii Europene, în scopul ameliorării trasabilităţii lor.
 
Comisia propune de asemenea, o îmbunătăţire a schimbului de informaţii între statele membre, impunând, de exemplu, comunicarea către celelalte ţări UE a refuzului de eliberare a unui permis de port-armă şi interconectarea registrelor naţionale.
 
"Trebuia să acţionăm pentru a-i proteja pe cetăţenii noştri de răul făcut de traficul de arme Kalaşnikov", a susţinut comisarul european Dimitris Avramopoulos, în timpul unei conferinţe de presă. Aceste măsuri "vor ajuta în lupta împotriva ameninţării reprezentate de armele care ajung în mâinile teroriştilor", a spus preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat într-un comunicat de presă.
 
Măsurile propuse miercuri, sub formă de amendamente la o directivă, necesită aprobarea Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de statele membre, şi a Parlamentului European.
 
Comisia a adopat, de asemenea, noi măsuri pentru a armoniza modul în care diferite state dezactivează armele de foc, care vor fi aplicabile în trei luni începând de acum, astfel încât din acestea să nu poată fi reconstituite arme utilizabile.
 
Un plan de acţiune împotriva traficului de arme de foc şi explozivi este de asemenea în curs de pregătire, a mai precizat Executivul european.
 
Avramopoulos a afirmat că speră să se ajungă la un acord "înainte de sfârşitul anului" cu Parlamenul şi Consiliul, privind crearea unui fişier european cu pasagerii curselor aeriene (PNR). Cerut în special de Franţa, acesta va fi unul dintre subiectele pe care le vor dezbate vineri la Bruxelles miniştri de Interne ai statelor membre UE, care au decis să organizeze o reuniune de urgenţă după atentatele de la Paris.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

88/14
18.11.2015, 20:06:47

#aia aveau ak-uri luate de pe piata neagra #reactia agaricilor este sa inaspreasca posibilitatea ca cineva sa-si ia un pistol (probabil cu bile) pt a-si crea iluzia ca are vreo sansa

+1 (1 vot)
Nicolae Stanulescu
18.11.2015, 22:19:10

Agaricilor din CE ! Arabii umbla cu AK 47 si impusca oameni neinarmati , voi nu sunteti in starea sa-i impiedicati dar imi interziceti sa-mi iau si eu o mitraliera de aia ptr a ma putea apara. Curat, mrdar bai prostanacilor di CE!

Marcel Cristea
19.11.2015, 03:24:26

Another opportunity to disarm law abiding citizens.

cornel jurja
19.11.2015, 05:54:50

Ar trebui legiferat la nivelul UE interzicerea detinerii oricaror arme cu teava ghintuita in afara structurilor militarizate ale statului.Regimul armelor de vanatoare trebuie reglementat mai strict. permis de portarma de vanatoare sa poata avea numai cei fara cazier judiciar si la recomandarea autoritatii de ordine publica de pe raza de domiciliu sau de rezidenta, daca rezidenta este mai veche de un an.Emigrantii din afara UE care primesc drept de rezidenta sa nu aiba drept la permis de portarma de vanatoare.Emigrantii care primesc cetatenia unui stat din UE sa nu poata obtine permis de portarma de vanatoare decat dupa minim 5 ani de la acordarea cetateniei.Pedepsele pentru port ilegal de arma sau detinere ilegala de explozibil si materiale periculoase sa fie inasprite si sa inceapa de la 10 ani de inchisoare. si sa fie unitare pe intreg teritoriul UE.Aceste infractiuni sa fie judecate de tribunale speciale coordonate de o structura de justitie a CE. Detinutii pedepsiti pentru asemenea infractiuni sa fie inchisi in penitenciare separate de maxima siguranta in fiecare stat al UE , cu regim struct de vizite si fara drept de a avea asupra lor bani , mijloace de comunicare si alte facilitati care i-ar putea favoriza sa savarseasca alte infractiuni.Si aceste penitenciare sa fie in coordonarea si controlul aceluiasi organism de justitie european.

muntean george
19.11.2015, 06:16:22

Masuri luate de pomana,europenii crestini trebuie sa detina arme de foc.

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările