Atentate teroriste în Paris: Franţa primise avertismente din Israel şi Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Paris au primit în urmă cu două săptămâni avertismente cu privire la intensificarea semnificativă a comunicaţiilor între grupurile jihadiste din Orientul Mijlociu şi posibili activişti din Franţa din Israel şi Irak.

Autorităţile de la Paris au primit în urmă cu două săptămâni avertismente cu privire la intensificarea semnificativă a comunicaţiilor între grupurile jihadiste din Orientul Mijlociu şi posibili activişti din Franţa, a declarat duminică unul dintre cei mai importanţi experţi israelieni în sfera serviciilor secrete, informează EFE, preluată de agerpres.ro. 

"Comunicaţiile aveau ca destinaţie mai multe oraşe din Franţa", susţine ziaristul Ronen Bergman, de la cotidianul israelian Yediot Aharonot, care citează înalte surse din serviciile de informaţii israeliene şi occidentale. În lumina acestor informaţii, "au fost luate mai ales măsuri defensive, precum întărirea pazei în jurul delegaţiilor străine la Paris", dar nicio măsură în sensul încercării de a-i intercepta pe autorii atentatelor de vineri seară din Paris, în care şi-au pierdut viaţa 129 de persoane şi peste 350 au fost rănite.

Într-un articol intitulat "Fiasco al serviciilor de informaţii", Bergman, autor al mai multor cărţi despre acest domeniu şi care publică uneori şi în presa germană şi americană, a scris că "deocamdată este imposibil să se ştie dacă avertismentele primite de Franţa aveau de-a face în mod special cu acest atac, însă este clar că a fost vorba de un fiasco fără precedent" al serviciilor de informaţii franceze. 

  

Un înalt consilier american din FBI a declarat ziaristului israelian că, printre sugestiile pe care SUA şi Israelul le-au făcut Franţei, se numără achiziţia de echipament electronic performant pentru supravegherea reţelelor sociale şi interceptarea mesajelor cu origini şi conţinut diverse. "Dar nu s-a întâmplat nimic", scrie Bergman, care atribuie eşecul serviciilor de informaţii franceze în detectarea autorilor atentatelor de la Paris refuzului acestora de "a face schimb de informaţii".

"Francezii s-au dovedit foarte reticenţi la tot ce are de-a face cu schimbul de informaţii", a explicat Bergman, în condiţiile în care de ani buni toţi experţii în domeniu consideră schimburile de informaţii între agenţiile specializate ca fiind de neevitat în lupta împotriva terorismului jihadist. O colaborare de acest tip, scrie Bergman, ar ajuta la elaborarea unor liste de suspecţi şi ar împiedica trecerea multor jihadişti dintr-o ţară în alta sau intrarea în spaţiul european. Bergman susţine că lupta împotriva terorismului transnaţional de factură islamică presupune investiţii enorme în resurse şi crearea de mecanisme de informare comune pentru toate statele, "ceea ce presupune o diminuare a ego-ului naţional".

Pe de altă parte, postul de televiziune Channel Two din Israel a transmis că serviciile de informaţii israeliene ajută Franţa să ancheteze atentatele de vineri seară din Paris. Israelul nu era la curent cu un posibil atentat în Franţa, dar la câteva ore după atacuri, a oferit informaţii Franţei în legătură cu câţiva dintre militanţii care au susţinut că au comis atacul.

Fără să intre în detalii, Channel Two a transmis că serviciile de informaţii israeliene au văzut "o legătură operaţională clară" între atentatele din capitala Franţei, atentatele sinucigaşe de joi din Beirut şi prăbuşirea unui avion al unei companii ruse deasupra deşertului Sinai din Egipt.

Serviciile de spionaj israeliene monitorizează situaţia din Siria şi Irak — unde insurgenţi ai Statului Islamic au cucerit teritorii importante — ceea ce ar putea oferi informaţii despre organizarea atacurilor din Paris, a transmis postul de radio al armatei israeliene.

Oficialităţi israeliene contactate de Reuters nu au comentat informaţiile, dar premierul israelian Benjamin Netayahu a declarat sâmbătă reporterilor: "Am dat instrucţiuni serviciilor secrete şi de securitate ale Israelului să-i asiste pe omologii francezi şi pe omologii din alte ţări europene cât mai bine cu putinţă". 

Atentate teroriste în Paris.Irakul a furnizat informaţii care indicau că Franţa, SUA şi Iranul vor fi ţintele unor atentate 

Ministrul de externe irakian, Ibrahim al-Jaafari, a spus că serviciile secrete din ţara sa au obţinut informaţii care indicau că Franţa, SUA şi Iranul se numărau printre ţările vizate de un atac, informează duminică Reuters. 

În comentarii postate online în marja negocierilor de sâmbătă de la Viena pe tema conflictului din Siria, Al-Jaafari nu a clarificat cine era potenţialul atacator şi nu a spus când anume serviciile irakiene au intrat în posesia acestor informaţii. 

Ministrul irakian a mai spus că ţările vizate au fost informate în legătură cu această ameninţare. Un purtător de cuvânt al lui Al-Jaafari a refuzat să ofere mai multe detalii. 

„Act de război“

Preşedintele Republicii, care a catalogat atacurile drept un "act de război", a decis să suplimenteze până la 3.000 numărul militarilor mobilizaţi în Franţa.

În pofida interzicerii manifestaţiilor la Paris - până joi -, sute de persoane s-au adunat sâmbătă seara în Piaţa Republicii, un loc simbolic al mobilizării post-Charlie, sub deviza capitalei - "Fluctuat nec mergitur" (este bătut de valuri dar nu se scufundă) -, scrisă cu litere mari.

Parizieni s-au adunat, de asemenea, în apropierea locurilor vizate de atacuri şi în faţa Bataclan. Mitinguri au avut loc, totodată, în numeroase oraşe din ţară.

Ziua de duminică se anunţă drept o zi a reculegerii, odată cu începerea doliului naţional de trei zile decretat de către François Hollande. Catedrale, ca Notre-Dame, urmează să tragă clopotele.

Muzeele, sălile de spectacole şi instituţiile culturale publice urmează să rămână închise în Île-de-France. Şcolile urmează să fie redeschise luni, când un moment de reculegere urmează să fie respectat, la prânz, în toată Franţa.

După predecesorul său Nicolas Sarkozy, diminică dimineaţa, şeful statului îi primeşte la Palatul Elysée pe conducătorii celor două Camere ale Parlamentului şi pe liderii partidelor, într-o încercare de consolidare a unităţii naţionale. François Hollande urmează să vorbească luni în Congresul de la Versailles - o premieră pentru el.

 O slujbă specială în memoria victimelor atentatelor de la Paris va avea loc duminică după-amiază în Catedrala Notre-Dame din capitala Franţei, informează BBC News.

La slujba specială catolică vor participa demnitari francezi, rude şi apropiaţi ai persoanelor decedate în atentatele de la Paris.

Preşedintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu naţional după atacurile teroriste comise în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în Paris.

Pe aceeaşi temă:

Cine erau cei doi români ucişi în Paris

Atentate teroriste la Paris. Presa franceză: „Război în plin Paris“

Atentate teroriste la Paris. Principalele atacuri comise în Franţa în ultimii ani

Atentate la Paris. Masacrul terorist din capitala Franţei, văzut prin ochii unei gălăţence: „Am trecut milimetric pe lângă zona atentatului. Toată lumea e în alertă“

Jurnalist român, rănit în urma atentatelor de la Paris

Atentate teroriste la Paris. Reacţiile politicienilor români. Băsescu: În Europa avem o singură soluţie. Uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist!

Atentate la Paris. Graniţele Franţei au fost închise

VIDEO Atentate în Paris: spectatorii de la Franţa - Germania, ţinuţi pe gazon! Explozia s-a auzit în minutul 20 al jocului

Atentate în Paris. Vaticanul reacţionează dur: „E nevoie de un răspuns decisiv şi susţinut din partea noastră“

VIDEO Un jurnalist „Le Monde“ a filmat scene terifiante la Bataclan şi a fost rănit

Atentate teroriste la Paris. Valuri de groază şi emoţie în lume. Steinmeier: „Suntem alături de Franţa!“

Atentate la Paris. Student român din capitala Franţei: „ E multă frică! Autorităţile ne spun să nu ieşim din casă decât pentru strictul necesar“

Atentate la Paris. Chirurg din România, aflat în mijlocul francezilor: „Pare incredibil că se poate întâmpla aşa ceva. Nu am putut să dorm toată noaptea“

Atentate la Paris. Preot al Catedralei Ortodoxe Române din Paris: „Suntem şi noi o ţintă a acestor neoameni. Trebuie să fim atenţi în stânga şi în dreapta“

Atentate la Paris. Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacurile

Atentate la Paris.  Mai multe state europene sporesc măsurile de securitate

Scriitorul Mircea Cărtărescu: „Imbecili ce sunteţi, nu puteţi fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca ale teroriştilor“

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite