Două persoane au fost deja inculpate în Franţa, sub suspiciunea de a-i fi asigurat jihadistului belgiano-marocan Abdelhamid Abaaoud, presupusul „creier“ al atentatelor, un apartament la Saint-Denis, o suburbie din nordul Parisului. Dar aceşti infractori fără anvergură nu par să fi fost implicaţi în pregătirea sau să fi participat direct la atentatele care au îndoliat Franţa, relatează Agerpres.
Aproximativ 2.700 de descinderi au fost efectuate în cadrul anchetei deschise după atentatele de la Paris şi Saint-Denis, iar 360 de persoane au fost plasate în arest la domiciliu în întreaga Franţă, potrivit AFP.
Ancheta franceză, încredinţată unui complet de şase judecători în antiterorism, o premieră în Franţa, a permis indentificarea a şase din nouă atentatori din zona Stade de France, de la sala de concerte Bataclan şi din cadrul comandoului care a tras asupra clienţilor din baruri şi restaurante pariziene. Este vorba de cinci francezi şi de Abdelhamid Abaaoud, despre care se crede că a inspirat mai multe atentate sau proiecte de atacuri în Europa.
Rămân necunoscute numele a doi din cei trei atacatori sinucigaşi care s-au aruncat în aer lângă Stade de France, veniţi din Siria cu paşapoarte false odată cu valurile de migranţi care au inundat Europa, precum şi al unei a treia persoane care, se pare, a participat la masacrul de la terasele pariziene înainte de a se arunca în aer după o săptămână, împreună cu Abaaoud şi verişoara acestuia, în asaltul poliţiei din 18 noiembrie la Saint-Denis.
Salah Abdeslam, un francez de 26 de ani, suspectat de a fi avut cel puţin un rol-cheie în logistica atentatelor, vizat de un mandat internaţional de arestare, se află în continuare în libertate, notează Agerpres.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate