Atentate teroriste la Paris. Valuri de groază şi emoţie în lume. Steinmeier: „Suntem alături de Franţa!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la Washington la Teheran, ţările din întreaga lume au condamnat atentatele fără precedent care au provocat moartea a cel puţin 127 de persoane, vineri seara, la Paris, şi au generat valuri de groază şi emoţie, notează AFP în pagina electronică.

Premierul interimar al României, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a trimis o „scrisoare de compasiune si susţinere“ Franţei după atentatele teroriste de la Paris. Nu există informaţii potrivit cărora români ar fi murit în cele şase atentate comise la Paris, a dat asigurări atât premierul interimar, cât şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, care i-a transmis omologului său francez, Laurent Fabius, „solidaritatea“ sa.

Aceste atentate „nu reprezintă doar un atac împtriva Parisului“, ci şi „un atac împotriva umanităţii şi valorilor noastre universale“, a declarat preşedintele american Barack Obama.

Obama a rostit - în franceză - deviza republicană „Libertate, Egalitate, Fraternitate“, subliniind că aceste valori sunt împărtăşite de poporul american.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a denunţat o serie de „atacuri teroriste josnice“ şi spune că „este alături de Guvernul şi poporul“ Franţei.

Într-o declaraţie unanimă, cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate al ONU au „condamnat cu fermitate atacurile teroriste laşe şi barbare“ comise la Paris.

Vaticanul şi-a exprimat emoţia, evocând „un atac contra păcii (…), care necesită o reacţie decisivă şi solidară“.

Rusia a condamnat „asasinatele inumane“ de la Paris şi s-a declarat pregătită să-şi aducă „întregul ajutor la ancheta asupra acestor crime teroriste“.

Evocând „vremuri tragice pentru poporul francez“, preşedintele chinez Xi Jiping a condamnat „cu fermitate aceste acte barbare“.

Preşedintele iranian Hassan Rohani şi-a amânat vizita în Europa şi a condamnat atentatele de la Paris, calificându-le ca fiind „crime împotriva umanităţii“.

Ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir, a condamnat „atacurile teroriste odioase“, apreciind că ele constituie o „încălcare eticii, moralei şi tuturor religiilor“.

„Israelul este alături de preşedintele Francois Hollande şi poporul francez în războiul comun împotriva terorismului“, a spus premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a prezentat, într-o declaraţie televizată, „condoleanţele sale cele mai profunde“ Franţei şi a reclamat „un consens din partea comunităţii internaţionale contra terorismului“.

Japonia s-a declarat „şocată“ şi „mâhnită“ după aceste „acte de terrorism inumane şi odioase“.

Preşedintele Comisieni Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat, „profund şocat“, „deplina solidaritate cu poporul francez“.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că Franţa „nu este singură în prima linie a luptei împotriva terorismului“. „Această luptă este lupta tuturor europenilor şi tuturor popoarelor libere“, a dat asigurări el.

„Terorismul nu va învinge niciodată democraţia“, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Europa este alături de Franţa şi poporul francez“, a dat asigurări pe Twitter şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, exprimându-şi totodată „durerea“ şi „teama“.

„Sunt şocat de evenimentele din această (vineri) seară de la Paris“, a scris premierul britanic David Cameron pe Twitter. „Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către poporul francez“.

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat la rândul ei „profund şocată“. „Gândurile mele se îndreaptă către victimele acestor atacuri teroriste, rudele lor şi toţi locuitorii Parisului“, a declarat ea.

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, care se afla vineri seara la Paris alături de Francois Hollande pe Stade de France, locul lansării seriei de atacuri, s-a declarat pe Twitter „îngrozit şi bulversat“. „Suntem alături de Franţa!“.

Italia este „alături de fraţii francezi“ după „atacul atroce contra Parisului şi contra Europei“, a postat premierul italian Matteo Renzi pe Twitter. „Europa, atinsă în inimă, va reacţiona barbariei“, a adăugat Renzi.

Evenimentele de la Paris „confirmă faptul că ne confruntăm cu o provocare fără precedent, o provocare de o cruzime enormă“, a apreciat ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Garcia Margallo.

„Tristeţe şi furie“, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda.

„Afganistanul este de mai mult timp victima terorismului şi înţelege tristeţea şi durerea poporului francez“, a reacţionat preşedintele afgan Asraf Ghani.

Ministrul australian de Externe, Julie Bishop, a evocat „o vinere neagră pentru Franţa şi pentru lume“.

Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, a exprimat solidaritatea oraşului său. „Newyorkezii au inimile frânte “, a declarat el.

Antena turnului World Trade Center din New York, construit pe locul atentatelor din 11 septembrie 2001, a fost iluminată în culorile drapelului francez, în timp ce numeroşi sportivi şi artişti celebri şi-au exprimat solidaritatea cu Parisul.

Pe aceeaşi temă:

Atentate teroriste la Paris. Presa franceză: „Război în plin Paris“

Atentate teroriste la Paris. Principalele atacuri comise în Franţa în ultimii ani

Atentate la Paris. Masacrul terorist din capitala Franţei, văzut prin ochii unei gălăţence: „Am trecut milimetric pe lângă zona atentatului. Toată lumea e în alertă“

Jurnalist român, rănit în urma atentatelor de la Paris

Atentate teroriste la Paris. Reacţiile politicienilor români. Băsescu: În Europa avem o singură soluţie. Uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist!

Atentate la Paris. Graniţele Franţei au fost închise

VIDEO Atentate în Paris: spectatorii de la Franţa - Germania, ţinuţi pe gazon! Explozia s-a auzit în minutul 20 al jocului

Atentate în Paris. Vaticanul reacţionează dur: „E nevoie de un răspuns decisiv şi susţinut din partea noastră“

VIDEO Un jurnalist „Le Monde“ a filmat scene terifiante la Bataclan şi a fost rănit

Atentate teroriste la Paris. Valuri de groază şi emoţie în lume. Steinmeier: „Suntem alături de Franţa!“

Atentate la Paris. Student român din capitala Franţei: „ E multă frică! Autorităţile ne spun să nu ieşim din casă decât pentru strictul necesar“

Atentate la Paris. Chirurg din România, aflat în mijlocul francezilor: „Pare incredibil că se poate întâmpla aşa ceva. Nu am putut să dorm toată noaptea“

Atentate la Paris. Preot al Catedralei Ortodoxe Române din Paris: „Suntem şi noi o ţintă a acestor neoameni. Trebuie să fim atenţi în stânga şi în dreapta“

Atentate la Paris. Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacurile

Atentate la Paris.  Mai multe state europene sporesc măsurile de securitate

Atentate la Paris. Scriitorul Mircea Cărtărescu: „Imbecili ce sunteţi, nu puteţi fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca ale teroriştilor“

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite