Atentatul de la Atena a fost revendicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atentatele cu dispozitive explozive sau incendiare sunt frecvente la Atena
Atentatele cu dispozitive explozive sau incendiare sunt frecvente la Atena

Poliţia greacă examina luni seară o revendicare pe internet din partea unui grup anarhist pentru atentatul cu bombă contra imobilului celei mai mari companii de asigurări elene la Atena, care a provocat importante pagube duminică seară fără să facă victime.

"Examinăm revendicarea, pentru moment suntem prudenţi asupra autenticităţii sale", a declarat o sursă din poliţie, citată de AFP.

Textul publicat pe un blog ce pretinde că aparţine mişcării anarhiste revendică atentatul în numele organizaţiei "Conspiraţia celulelor de foc", autor de atacuri contra unor birouri şi domicilii ale unor responsabili politici.

Atentatul, care a provocat importante pagube imobilului Ethniki Asfalistiki, o companie aparţinând grupului Băncii Naţionale a Greciei (ETE), a fost un atac contra "spiritului de consum" de Crăciun, dă asigurări textul.

Declarându-se ostili modului de viaţă occidental, autorii textului au indicat că au vrut "să tulbure calmul oraşului".

Atentatul a fost comis la 15 minute după un apel telefonic la un ziar grec, potrivit Agerpres.

Mai devreme, poliţia a indicat că favorizează pista extremiştilor Luptei Revoluţionare (EA), figurând pe lista de organizaţii teroriste a Uniunii Europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite