Atentatul de la Nisa. Atacatorul fusese reperat la locul atentatului cu camionul pe 12 şi 13 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul atacului de la Nisa, tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel, fusese reperat la locul atentatului pe 12 şi 13 iulie cu camionul pe care l-a folosit la comiterea carnagiului din 14 iulie. Cel puţin aşa a afirmat duminică o sursă apropiată anchetei, relatează agenţia Belga, preluată de dhnet.be.

Dintre sutele de martori audiaţi deja de către anchetatori, mulţi au evocat religiozitatea ucigaşului, potrivit acestei surse.

Autorul atentatului, revendicat de către gruparea Statul Islamic, avea până acum mai mult profilul unui dezechilibrat psihic şi nu era cunoscut serviciilor de informaţii franceze.

Potrivit Reuters, sora lui Mohamed Lahouaiej Bouhlel a afirmat că acesta a fost tratat ani de zile pentru probleme psihologice înainte de a părăsi Tunisia cu destinaţia Franţa în 2005.

„Fratele meu a avut probleme psihologice şi noi i-am predat poliţiei documentele care arată că el a fost tratat ani de zile de către psihologi“, a declarat Rabeb Bouhlel.

Tatăl lui Bouhlel a explicat la televiziunea franceză că familia a solicitat tratament medical după ce fiul lor a suferit o cădere nervoasă. „El avea probleme psihologice care au provocat o cădere nervoasă. Devenise furios, ţipa, spărgea totul în jurul său. A trebuit să-l ducem la medic“, a declarat Mohamed Mondher Lahouaiej Bouhlel la canalele de televiziune TF1 şi France 2, notează agerpres.ro. 

Pe data de 14 iulie, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, în vârstă de 31 de ani, a ucis 84 de persoane, intrând în mulţime cu un camion pe Promenade des Anglais din Nisa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite