Atentatul de la Strasbourg. Ce teorii ale conspiraţiei circulă pe conturile de Facebook ale „vestelor galbene“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsurile de securitate au fost înăsprite la Strasbourg şi în toată Franţa
Măsurile de securitate au fost înăsprite la Strasbourg şi în toată Franţa

După atacul terorist de marţi seară de la Strasbourg, soldat cu trei morţi şi 13 răniţi,  pe mai multe conturi de Facebook ale unor „veste galbene“ circulă tot felul de teorii conspiraţioniste. Unii scriu că acest atac a fost organizat pentru a contracara planurile vestelor galbene care au anunţat un al cincilea protest, sâmbătă. O teză care l-a indignat pe secretarul de stat francez Laurent Nunez.

„Ciudat, Macron  nu a convins ieri. Mulţi oameni spun că atacul de la Strasbourg a venit la timp, perfect ..."" Ciudat, acest atac a avut loc a doua zi după discursul lui Macron ... a fost făcut ca să sperie oamenii să nu mai particpe la demonstraţii", a spicuit presa franceză de pe reţelele sociale.

"Macron (şi) guvernul au pus la cale un atac deliberat pentru a introduce starea de urgenţă pentru a împiedica vestale galbene să facă revoluţie", a scris un alt internaut.

Mulţi sunt dornici să continue mişcarea Vestelor Galbene. „Sâmbata, 15 /12/2018 ACT V. Nu ne vom lăsa intimidaţi de acest atac montat de la zero de către serviciul secret !!!“, scrie alt utilizator. Altul continuă: „Vei vedea într-o săptămână nu vor mai fi prea multe veste galben!“

O altă „vestă galbenă“, Maxime Nicolle, cunoscut sub numele de "Fly Rider" scrie că dacă atacatorul voia să provoace cât mai multe victime, nu trei persoane pe o stradă, mergea chiar în mijlocul bulevardului Champs-Elysees, în timpul protestelor „vestelor galbene“.

Secretarul de stat de la Interne, Laurent Nunez, invitat la postul de televiziune France Inter, miercuri, s-a declarat indignat de aceste teorii ale conspiraţiei care circulă în mediul virtual: „Cum poţi să spui aşa ceva?" Un atacator a ucis trei oameni aseară, a rănit alţi 13, unii se zbat între viaţă şi moarte, nu înţeleg cum pot gândi aşa ceva ... "

Cinci persoane au fost reţinute în cadrul căutărilor autorului atacului de marţi din Piaţa de Crăciun de la Strasbourg - soldat cu trei morţi şi 13 răniţi, între care opt grav -, însă atacatorul nu a fost prins, a anunţat miercuri secretarul se stat de la Ministerul francez de Interne Laurent Nunez, relatează The Associated Press.

Atacatorul ar fi putut să fi fugit în Germania, a declarat Laurent Nunez la postul de radio France-Inter.

Trei persoane au fost ucise, iar alte 13 rănite - dintre care opt grav, a precizat el.

Nunez a dezminţit informaţii cu privire la intervenţie a poliţiei la cunoscuta catedrală a oraşului şi a precizat că operaţiunile de căutare evoluează constant.

Atacatorul a fost identificat drept un suspect extremist în cursul unor încarcerări anterioare, însă motivul atacului rămâne neclar.

O anchetă teroristă a fost deschisă cu privire la atac.

Guvernul francez a ridicat miercuri nivelul alertei în domeniul securităţii şi a trimis trupe suplimentare la Strasbourg, unde aproximativ 350 de membri ai forţelor de securitate caută atacatorul, potrivit AP.

Atacatorul, în vârstă de 29 de ani, are cazier atât în Franţa, cât şi în Germania, unde a fost semnalat ca extremist.

Autorităţile locale au îndemnat populaţia să rămână înăuntru.

”Viaţa trebuie să continue”, pentru ca oraşul să nu cedeze ”unui terorist care încearcă să ne perturbe modul de viaţă”, a declarat pentru BFMTV primarul Strasbourgului Roland Ries.

O intervenţie a forţelor de ordine era în curs miercuri dimineaţa în sectorul Catedralei din Strasbourg, în vederea găsirii autorului focurilor de armă soldate cu trei morţi şi 13 răniţi în centrul oraşului, potrivit unui jurnalist Reuters aflat la faţa locului.

Aproximativ 650 de poliţişti şi jandarmi, susţinuţi de mijloace aeriene şi echipe din cadrul RAID, Brigăzii de Căutare şi Intervenţie (BRI) şi forţei militare Sentinelle sunt mobilizaţi după atac, marţi seara, în perimetru Pieţei de Crăciun de la Strasbourg, în căutarea atacatorului, un bărbat în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia există o ”fişă S” şi condamnat în mai multe rânduri în legătură cu fapte de drept comun.

Potrivit unui nou bilanţ provizoriu, comunicat miercuri dimineaţa de prefectura regiunii Grand-Est şi Bas-Rhin, atacul armat, care a avut loc în mai multe puncte în centrul oraşului, s-a soldat cu trei morţi şi 13 răniţi, între care opt în stare gravă.

O eventuală ”motivaţie teroristă” a atacului de la Strasbourg ”nu a fost încă stabilită”, a declarat Laurent Nuñez, care a îndemnat la ”cea mai mare prudenţă” în calificarea faptelor, relatează AFP.

Atacatorul - căutat în continuare - este ”un individ cunoscut în dreptul comun prin multe delicte care nu au legătură cu terorismul, el nu a fost cunoscut niciodată în legătură cu delicte teroriste”, a precizat Nuñez la France Inter.

Atacatorul era urmărit de serviciile de informaţii după descoperirea ”unei radicalizări în practica” sa religioasă, însă tânărul ”nu a dat vreodată semne ale unei treceri la fapte”.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite