Au învins teroriştii? Nu, dar ceva s-a schimbat definitiv

Sigur că, cel puţin în această etapă, au învins. Au arătat eficienţa unei metode foarte demult anunţate, încă din manualul de gherilă urbană al lui Carlos Marighella din 1969: cum se poate, cu un consum minimal de resurse umane şi materiale, organizând un număr extrem de restrâns de lovituri, se poate obţine un rezultat extraordinar de important în sensul îndeplinirii obiectivului esenţial: provocarea terorii.

Iată de ce succesul acţiunii teroriste nu se măsoară, în ochii planificatorilor profesionişti ai acestor operaţiuni, în numărul de morţi şi răniţi. Sigur, acestea sunt date care vor fi înglobate în noua realitate de tip exploziv pe care o vor provoca atentatele, dar nu constituie un scop în sine. În definitiv, numărul de morţi şi răniţi nu va fi niciodată comparabil cu rezultatele pe care se pot produce măcar în primele ore ale unui conflict militar de tip convenţional.

Ceea ce vor planificatorii organizaţiilor teroriste, în prima etapă, este să producă un dublu şoc, atât la nivelul administraţiei cât şi al populaţiei: sunteţi vulnerabili! Pentru a se amplifica mesajul, în această primă etapă, planificatorii recomandă organizarea simultană a mai multe acţiuni de mică amplpare (cu număr redus de participanţi), tocmai pentru a întări forţa mesajului: nu numai că nu sunteţi în singuranţă într-un singur loc, nu sunteţi în singuranţă nicăieri! Putem lovi oriunde!

Panica nu trebuie să fie legată doar de un moment precis cum este atentatatul sau atentatele, oricât de spectaculoase şi sângeroase ar fi fost ele. Scopul planificatorilor este ca ea să înceapă să devină, cât de rapid posibilă, una endemică, o nesiguranţă la nivelul fiecărei comunităţi, fiecărei locaţii publice, fiecărui mijloc de transport. Nimeni nu trebuie să se mai simtă în siguranţă... o logică a fricii, o logică a instalării şi difuzării fricii ca armă de luptă, poate mai eficientă decât multe dintre cele aflate acum în arsenale militare convenţionale.

Cu cât un sistem a clamat că este mai sigur, că barierele sale de protecţie sunt mai eficiente şi imposibil de trecut, cu cât cetăţenilor din ţările respective li s-a spus, s-a promis şi apoi s-a repetat că nu au de ce să se teamă, că „organele veghează", cu atât mai repede se va instala panica, cu atât frica va fi mai puternică pentru că situaţiile respective nici nu erau nici aşteptate, nici anunţate ca posibilă.

Prima etapă a ofensivei teroriste priveşte această dimensiune. Cu efectul acesta, de acum absolut vizibil, obţinut în cazul unor ţări europene. Dar şi cu o foarte specială încărcătură simbolică la nivelul mesajului pe care doresc să-l transmită planificatorii Jihadului: până acum, aţi crezut că scene de luptă, dezastru, sânge, morţi, panică, sirene urlând, victime pe străzi, kamikaze detonând centurile explozive, era ceva care se întâmpla doar la noi. Ei bine, mutăm infernul la voi acasă!

Dar mai există şi un alt obiectiv major conex în prima etapă a războiului terorist împotriva Europei la care suntem acum martori. Spaima şi panica instalate la nivelul populaţiei determină automat, logic, întărirea măsurilor represive. În funcţie de nivelul de panică, politicienii vor forţa imediat aplicarea unor asemenea măsuri la nivelul maxim permis de legislaţia actuală şi, în disperare de cauză, vor fi gata să voteze măsuri din ce în ce mai dure. Firesc, veţi spune. Firesc, se bucură acum planificatorii organizaţiilor teroriste care pot demonstra că „societatea libertăţilor şi respectării absolute a drepturilor omului" se poate transforma, sub ameninţare, ultrarapid, într-o societate represivă şi poliţienească. În consecinţă, posibil de decredibilizat ideologic.

De ce? Pentru că, vor spune, la aplicarea unei asemenea forţe împotriva comunităţilor noastre din Europa, suntem îndreptăţiţi să răspundem cu forţa pe măsură. Adică cu etapa a doua a războiului terorist, cea anunţată şi aflată acum în stadiu de pregătiri operaţionale finale.

Operaţiunea de război psihologic este pe cât de simplă, pe atât de eficientă: mai întâi, prin atentate, arăţi că serviciile de informaţii sunt depăşite, incapabile, desuete etc, lansezi şi apeşi la maximum pedala pe acuzaţii publice în acest sens, mai ales pe reţelele sociale, obligând decidenţii politici să reacţioneze dur împotriva propriilor reţele de sprijin la nivelul statului, dar şi obligi moral membrii forţelor de ordine să răspundă demonstrativ, arătând de ce sunt în stare.

Logice mişcări, absolut logic raţionamentul de până acum al planificatorilor Jihadului care s-au bazat pe o realitate imposibil de contestat: Europa super-toleranţei şi a serviciilor de informaţii şi a celor de poliţie blocate de două probleme aproape insurmontabile. pe de o parte, cel puţin până acum, presiunea enormă a tuturor organizaţiilor de apărarea drepturilor omului, desigur absolut necesare în orice societate, dar folosite (cel puţin la nivelul unor segmente relevante) pentru crearea de sisteme de apărare pentru organizaţii islamice care, după un timp, şi-au dovedit nocivitatea sau chiar agresivitatea. Pe de altă parte, poate cu mult mai grav la nivelul consecinţelor, este vorba despre lipsa unui sistem european de tipul „cupolă integrată de informaţii” dublată de un sistem de reacţie european compus din elemente sau unităţi ale unora dintre brigăzile anti-teroriste europene (şi, aici, România are expertiza necesară generală şi specific regională pentru a putea intra în prima linie).

Aceasta a fost logica lor. Dar, la fel de evident, a provocat pe de o parte reacţiile previzibile (stupoare, panică, frică) dar şi o mobilizare fără precedent a structurilor politice, totul însoţit de o re-evaluare profundă a rolului instituţiilor de forţă într-un sistem democratic. Reacţionează însă, deocamdată, statele naţionale. Semnale arată că instituţiile europene, de regulă mai temătoare şi generaliste. Au fost somate să reacţioneze la rândul lor, dar la pachet cu problema gestionării fluxurilor de migranţi. Pe măsură ce voi primi informaţii în acest sens, vi le voi comunica, dar se pare că urmează, în fine, alinierea pe un front comun de securitate USA-UE-Rusia, o garanţie logică pentru o reacţie care nu poate fi decât la nivel de supra-puteri.

Europa se trezeşte. În pumni, în ultimul moment, dar se trezeşte. Mare atenţie la mesajul transmis, în fine, foarte clar, de preşedintele Comisiei Europene care vorbeşte despre faptul că urmează o reconstruire a spaţiului de putere european, cu ţări grupate într-un nucleu central şi altele care vor rămâne „pe orbită".

În ultimii doi ani, am scris constant despre această posibilitate care acum devine o certitudine politică anunţată pentru că trebuia să se dea un răspuns asupra formulei noi legislative pregătitiă acum în instituţiile europene, o combinaţie între caracteristicile actuale ale spaţiilor euro şi Schengen, dar mult mai întărite şi mai exclusiviste, lăsând pe cei nepregătiţi sau ezitanţi să evolueze în ritmul lor, mai aproape sau mai departe de nucleul central.

„Într-o zi, va trebui să reanalizăm arhitectura europeană în sensul în care un anumit grup de ţări să adopte toate sistemele politice, împreună, iar altele să se poziţioneze pe o orbită diferită faţă de nucleu" Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene

Acesta este şi momentul în care sper că noile autorităţi de la Bucureşti vor şti să ne poziţioneze în mod decisiv pe o hartă care, la modul cel mai concret, va fi cea a supravieţuirii Europei. Vom vrea, ne vom bate cu toate forţele să facem parte din nucleul de forţă sau vom prefera, din comoditate, să ne poziţionăm într-o nouă formulă de tip „Vişegrad extins", la marginea jocului, chibiţi la ceea ce alţii au început deja să construiască teoretic de ani buni şi acum sunt gata să intre în zona schimbării Tratatelor?

Nu ştiu, dar îmi doresc mult ca cineva chiar să ştie ce face.