Autorităţile belgiene au condus mai multe operaţiuni antiteroriste în suburbia Schaerbeek din Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile belgiene au condus luni noaptea mai multe raiduri antiteroriste în suburbia Schaerbeek din Bruxelles. Cel puţin o persoană a fost reţinută în urma operaţiunilor forţelor de ordine, în vreme ce mai multe străzi au fost închise în Schaerbeek, o suburbie locuită de o comunitate diversă de migranţi musulmani turci, albanezi, dar şi bulgari, polonezi şi români, transmite Russia Today.

Procurorii belgieni au explicat că nu vor oferi în cursul nopţii de luni mai multe informaţii despre raidurile antiteroriste, după ce un singur suspect a fost reţinut în Schaerbeek.

Poliţiştii au intervenit inclusiv în apropierea pieţei Liedts, situată în apropiere de Gare du Nord din Bruxelles.

Mai multe străzi au fost complet închise, iar locuitorii din zonă au fost escortaţi în locuinţe de către forţele de intervenţie.

Între timp, toate străzile au fost redeschise în suburbia Schaerbeek.

De asemenea, cinci linii de tramvai şi-au întrerupt circulaţia pentru a permite raidurile antiteroriste.

În octombrie, doi poliţişti belgieni au fost atacaţi cu un cuţit în suburbia Schaerbeek.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite