Autorităţile italiene investighează „răpirea” singurului supravieţuitor al accidentului de telecabină în care au murit 14 oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA-EFE
Foto EPA-EFE

Autorităţile din Italia au deschis o anchetă după ce copilul de 6 ani, singurul supravieţuitor al accidentului de telecabină din luna mai, a fost dus în Israel de bunicul său.

Eitan Biran are 6 ani şi este supravieţuitorul accidentului unde au murit 14 oameni, printre care şi părinţii, fratele mai mic şi cei doi străbunici ai lui. Copilul a rămas în grija unei mătuşi din partea tatălui după ce a fost externat din spital. Femeia a primit custodia băiatului, dar, ulterior, şi rudele din partea mamei au cerut în instanţă acest drept, scrie BBC.

Familia lui Eitan s-a mutat în Italia cu câţiva ani înainte de accident, iar mătuşa sa paternă, Aya Biran-Nirko a primit custodia în iunie, la o lună după accident.

Sâmbătă, Eitan Biran a fost scos la plimabre de bunicul matern, Shmulik Peleg, care s-a mutat în Italia după accident pentru a-l putea vedea pe copil şi a fi alături de el, primind aceste drepturi de la instanţă.

În acea zi, Eitan a fost scos din ţară cu un avion privat, bunicul folosind paşaportul israelian al copilului. Diplomaţii israelieni au confirmat între timp sosirea în ţară.

În luna august, mătuşa maternă a băiatului, Gali Paleg, a depus o cerere de adopţie, susţinând că băiatul este ţinut ostatic în Italia. Ea a declarat duminică, că nu l-au răpit pe copil, ci l-au adus acasă, susţinând că şi părinţii băiatului voiau să se întoarcă în Israel înainte de accident.

Însă, Mătuşa paternă a copilul şi cea care are custodia, spune că ceea ce s-a întâmplat este o „nouă tragedie pentru Eitan”, scrie ziarul italian Corriere della Sera.

În prezent, încă este în desfăşurare o anchetă privind cauzele care au provocat accidentul, procurorii susţinând că frânele de urgenţă au fost dezactivate intenţionat.

Mai multe persoane angajate la compania care opera telecabina sunt în prezent cercetate. Un tehnician a recunoscut că la începutul acestui an a instalat un suport în formă de furcă pentru a dezactiva frâna de urgenţă, care ar fi funcţionat defectuos.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite