Avem tratate. Avem organizaţii internaţionale. Ce facem cu ele?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iminenta preluare a teritoriului Crimeii de către Federaţia Rusă ridică o serie de întrebări extrem de grave căci mişcarea de anexiune teritorială, prima de după cel de-al doilea Război Mondial, resetează o serie întreagă de tratate internaţionale, de facto devenite acum fie inutile, fie puse sub semnul întrebării, fie posibil oricând de contestat în lumina unui precedent.

Ce se încalcă în acest moment? În primul rând, principiul integrităţii teritoriale care, în termenii legislaţiei internaţionale, afirmă că statele-naţiuni nu trebuie să susţină mişcări secesioniste sau să ajute în orice fel la modificarea graniţelor existente ale altor state-naţiuni. În caz contrar, sunt pasibile ca împotriva lor să fie adusă acuzaţia de agresiune dacă se dovedeşte că impunerea noii frontiere este făcută prin folosirea forţei (de unde apariţia militarilor fără însemne distinctive pe teritoriul Crimeii...). 

Principiul integrităţii teritoriale a devenit parte integrantă a unor rezoluţii sau tratate internaţionale şi una dintre bazele juridice de referinţă ale activităţii ONU sau OSCE. Evident, referinţa cea mai importantă în domeniu o reprezintă Actul final de la Helsinki din 1975, semnat de 35 de state (printre care şi URSS) în care, printre altele, se declara inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială a statelor, non-intervenţia în afacerile interne, îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor care revin fiecărui stat conform legislaţiei internaţionale, reglarea paşnică a diferendelor, etc.

Lucrurile par foarte clare şi aparent simplu-lineare. Nu e deloc aşa. Au început să apară nuanţe. Aşa cum ar fi cele agreate la Summitul mondial din 2005, în cadrul căreia naţiunile participante au semnat documentul intitulat Responsability to protect prin care se fundamentează dreptul internaţional privind intervenţia umanitară cazul în care pe un teritoriu se produc crime de război, genocid, curăţire etnică, nevoia de protejare a populaţiilor respective conducând la o posibilă abordare cu mult mai flexibilă a conceptului de non-ingerinţă sau de respectare a integrităţii teritoriale.

De aici, o rediscutare a principiului sacrosant al integrităţii teritoriale ca atare. Priviţi la ce spunea pe 25 ianuarie 2005 Prinţul Hans-Adam II al Lichtensteinului cu ocazia unei reuniuni a Institutului Internaţional pentru Studii Strategice:

Trebuie să acceptăm faptul că statele au cicluri de viaţă similare cu cele ale oamenilor care le-au creat. Foarte puţine sunt statele membre ale ONU care să existe între frontierele lor actuale de mai mult de cinci generaţii. Încercarea de a îngheţa evoluţia umană a fost inutilă în trecut şi probabil a produs mai multă violenţă decât dacă procesul ar fi fost controlat în mod paşnic. Restricţiile în privinţa autodeterminării ameninţă nu numai democraţia însăşi dar şi statul care-şi doreşte afirmarea în cadrul democratic.

Şi iată cum ajungem în miezul unei dezbateri niciodată încheiate şi niciodată precis finalizată juridic la nivelul comunităţii internaţionale. Aparent, este vorba doar despre termeni juridici. În realitate, aici se ascund germenii unor mişcări viitoare (cu un precedent confirmat, Kosovo, cu un al doilea, Crimeea, pe cale să fie oficializat) care să repună pe tapet noţiunea de „popor” la care fac referinţă toate documentele ONU care recunosc dreptul de autodeterminare.

Pe scurt, controversa este între susţinătorii ideii că, pe un teritoriu independent şi suveran, există un singur popor (în sensul de naţiune, cu referinţă directă la dreptul asupra pământului)  sau, dimpotrivă, după cum afirmă adepţii mişcărilor autonomiste şi secesioniste, comunităţile pe care ele le reprezintă ar constitui popoare distincte, cu determinări socio-culturale specifice. De aici, ca în cazul României, propunerile de a modifica Constituţia în cazul afirmaţiei privind statul unitar...

Principiul dreptului la autodeterminare a fost formulat pentru prima oară de preşedintele american Woodrow Wilson care a redactat celebrele 14 Puncte la finele Primului Război Mondial. Principiu exclus de Societatea Naţiunilor care, dimpotrivă, afirma „misiunea sacră a colonizării”, argumentând în primul paragraf al art.22 din Pactul Societăţii Naţiunilor că există  „popoare care nu sunt încă în stare să se conducă singure în condiţiile deosebit de dificile ale lumii moderne”, de unde introducerea unui sistem de mandate validate de comunitatea internaţională care permitea instituirea unei tutele din partea „ţărilor civilizate” asupra unor teritorii, popoare sau comunităţi.

Odată cu constituirea ONU, dreptul la autodeterminare al poporelor contină să fie subiect de rezoluţii succesive, tematica fiind însă subordantă unei viziuni extrem de speciale, provocată de prioritatea esenţială a momentului, adică susţinerea procesului de decolonizare.

Totul culmină cu Rzoluţia 1514 votată pe 14 decembrie 1960 de către Adunarea Generală a ONU în care se susţine cu tărie pincipiul autoterminării refuzând orice pretext pentru întârzierea procesului, cu specificarea că lipsa de pregătire pentru trecerea la statutul de naţiune independentă nu putea fi invocat pentru a întîrzia procesul. O altă Rezoluţie, votată o zi mai târziu, precizează modalităţile de exercitare a dreptului popoarelor de a dispune de propriul lor destin. Sunt trei:

-      independenţa şi suveranitatea

-      asocirea liberă cu un Stat independent

-      integrarea într-un Stat independent

image
Toate popoarele au dreptul să dispună de propriul lor destin. În virtutea dreptului, îşi pot determina în mod liber statutul lor politic şi să-şi asigure în mod liber dezvoltarea lor economică, socială şi culturală. Pactul asupra drepturilor civile şi politice, 16 decembrie 1966, Rezoluţia 2200 a Adunării Generale a ONU

Totul a fost simplu, sau relativ simplu, atâta timp cât discuţia a privit teritoriile colonizate, aceasta deoarece naţiunile coloniale înseşi nu mai puteau face faţă presiunii enorme în favoarea independenţei teritoriilor şi, pe de altă parte, propriei opinii publice care considera, pe bună dreptate, sistemul colonial ca desuet şi împotriva drepturilor fundamentale ale omului.

Problema apare în momentul în care aceeaşi discuţie apare acum în sânul altor ţări (unele dintrele ele foste puteri coloniale ca Spania, Belgia sau Marea Britanie) sau a unor state independente şi suverane precum Ucraina. Aici avem o limită foarte clară trasată de Rezoluţia 1514 care admite principiul Uti posseidetis (principiul integrităţii teritoriale şi intangibilităţii frontierelor), în paragraful 6 al Rezoluţie afirmându-se foarte clar că „orice tetativă de a distruge parţial sau total unitatea naţională şi integralitatea teritorială a unei ţări este incompatibilă cu principiile ONU”. Mai mult, Rezoluţia din 24 octombrie 1970 spune clar că dreptul la autodetrminare nu poate fi interpretat „ca autorizare sau încurajare a unor acţiuni, oricare ar fi ele, care ar dezmembra sau ameninţa, total sau parţial, integritatea teritorială sau unitatea politică a oricărui stat suveran sau independent”.

În spatele acestor discuţii se pot ascunde drame enorme. Se poate ascunde şi o încercare de redesenare teritorială care poate determina conflicte şi tensiuni enorme, continentale sau mondiale. Putem alege să minimalizăm impactul posibil al evenimentelor care se petrec în jurul nostru. Putem să ne facem că nu le vedem, aplicând înţelepciunea tradiţională care ne-a învăţat, generaţie după generaţie, că dracul nu e niciodată atât de negru. 

image

Priviţi însă cu atenţie harta de mai sus, cea a Naţiunilor fără stat în Europa, una dintre foarte numeroasele care circulă la Bruxelles ca pledoarie în favoarea mişcărilor autonomiste şi independentiste şi calculaţi care ar putea fi implicaţiile posibile ale continuării liniei explozive Kosovo-Crimeea.

Şi poate veţi înţelege de ce ne aflăm acum într-un moment de inflexiune în relaţiile internaţionale şi că, din nefericire pentru noi toţi, acesta ar putea fi doar începutul ununi nou tip de confruntare globale, cu alte arme, cu alte discursuri, dar la fel de tragic prin consecinţe care pot fi imediate şi extrem de problematice pentru regiunea în care trăim.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite