Europa

articolul anterior articolul urmator

Aventura de 3.700 de kilometri a unui ucrainean pentru a ajunge la familia sa, care se afla la doar 10 minute distanţă

1
22 May 2022 16:16:57
Autor: Ana-Maria Gherghiță
Foto: The Guardian
Foto: The Guardian

Un ucrainean a străbătut 3.700 de kilometri pentru a ajunge la familia şi la logodnica sa. De la locuinţa lui Serhi Belaiev din localitatea Tsirkuni până la casa viitoarei soţii, din Harkiv, se poate ajunge cu maşina în mod normal în doar zece minute. Aşa era până la debutul războiului, relatează The Guardian.

În dimineaţa de 24 februarie, viaţa lui Bulaiev dar şi a ucrainenilor s-a schimbat. Pentru ucraineanul care a călătorit 3.700 de km pentru a ajunge la logodnica sa, linia de front a celui mai important conflict militar din Europa de după al Doilea Război Mondial s-a aşezat între el şi părinţii săi, dar şi între el şi logdnica sa, Natali Drozd, 28 de ani. 
 
Lesia Serduika, drumul care ducea cândva către oraş, acum devenise imposibil de traversat. Belaiev a rămas izolat, îngrijorat pentru mama sa bolnavă, Galina, în vârstă de 66 de ani, şi decis să ajungă la Natali Drozd. 
 
Serhi Belaiev, 32 de ani, jucător profesionist de poker, a avut o idee. Pentru moment a respins-o, însă s-a decis să o urmeze. Urma să înlocuiască o călătorie de 10 kilometri cu maşina cu o aventură de 3.700 de kilometri. 
 
„La graniţa cu Rusia, apoi prin Rusia în Letonia, apoi în Lituania şi Polonia, iar apoi înapoi în vestul Ucrainei pentru a intra din vest în Harkiv. A fost o nebunie, da. Însă a fost posibil”, a spus ucraineanul, relatează The Guardian
 
Hotărârea de a parcurge 3.700 de kilometri pentru a ajunge la familia sa, l-a adus pe Belaiev în atenţia poliţiei secrete a Kremlinului, FSB, care l-a bănuit că deconspira poziţiile ruşilor forţelor ucrainene. A traversat oraşe înconjurate de soldaţii ruşi, a condus în sens invers faţă de coloanele de refugiaţi şi l-au cuprins şi momentele de îndoială, „însă pentru foarte scurt timp. Trebuia să ajung la logodnica mea”. 
 
În primele zile ale „operaţiunii militare speciale”, Belaiev alături de fratele său Iuri, 45 de ani, au fugit din Tsirkuni, care era în flăcări, la Strilecha, un sat situat la nord, care era ocupat, însă nu atacat. 
 
Ucraineanul a discutat cu familii care voiau să plece în Polonia. S-a decis să se alăture unui convoi de patru maşini, cu maşina sa Honda Accord. „Maşina avea nevoie de reparaţii la sistemul de frânare şi la transmisie. Scotea nişte sunete teribile, dar nu aveam de ales”, povesteşte bărbatul. 
 
Fratele său, Iuri, care are o problemă cardiacă, a decis să rămână acolo şi să aibă grijă de câinele lor. Locul său în maşină a fost ocupat de doi străini: Emil, 28 de ani, şi logodnica lui Emil, Katia, 22 de ani. În 4 aprilie, la ora 13.00, au pornit la drum. 
 
„Soldaţii ruşi ne-au spus că graniţa, aflată la un kilometru de noi, urma să fie deschisă. Însă nu a fost”, relatează Belaiev. Singura sa opţiune era să conducă 70 de kilometri prin teritoriul ocupat până la al doilea punct vamal. „Cei 70 de kilometri au fost cei mai dificili. Erau multe puncte de control şi, la jumătatea distanţei, am întâlnit soldaţi ruşi care nu ne lăsau să trecem”, a mai povestit bărbatul.  
 
Coloana de maşini a fost întoarsă din drum şi au fost direcţionaţi de către militari ruşi către ceea ce urmau să afle că era o tabără de filtrare, într-o clădire administrativă locală. „Am fost interogaţi toţi. Erau foarte suspicioşi în privinţa lui Emil, care era din Luhansk în est şi nu avea paşaport, pentru că i-a fost ars la începutul războiului. Şi telefonul lui era stricat din cauza umidităţii din pivniţa în care s-a ascuns de bombardamente”. 
 
Emil a fost dezbrăcat până la lenjeria intimă pentru ca soldaţii ruşi să vadă dacă avea tatuaje care să indice o posibilă afiliere militară. Apoi, ruşii au controlat telefonul lui Belaiev. „Ştersesem totul. Dacă nu făceam asta, aş fi fost mort. Nu am stat cu mâinile în buzunare când a început războiul. Am trimis localizări ale convoaielor militare ruse prietenilor din apărarea teritorială”. 
 
Într-un final, grupul a primit documentele de care avea nevoie, la ora 16.00, în prima zi a deplasării. La ora 17.00, se apropia deja ora la care toată lumea trebuie să fie în interior, potrivit stării de asediu ordonată de ruşi. Cei care nu respectau regula ar fi putut fi împuşcaţi.  
 
Belaiev a călcat acceleraţia, fără să fie sigur dacă se afla pe drumul cel bun, neexistând indicatoare. „A trebuit să trecem peste un pod în localitatea Rubizhne. Am văzut când a fost construit podul, aveam 10 ani când fratele meu m-a dus la pescuit acolo. Acum era în ruine. Am văzut naşterea podului şi i-am văzut moartea. Era şubred, nu putea ţine o greutate prea mare. Am fost îngrozit acolo. Dacă ne-am fi prăbuşit, ar fi fost o căzătură în râu de la o înălţime de 20 de metri”. 
 
Au reuşit şi au ajuns la următorul punct de control, unde coloana de maşini a fost lăsată să treacă. Moralul grupului se îmbunătăţise. Apoi, au dat de dezastru. Unul dintre şoferi a ajuns cu maşina într-un stâlp. Maşina a fost lovită şi în mod normal nu mai putea continua călătoria. Grupul a condus până în cel mai apropiat oraş, Vovchansk. „Însă din nou am avut noroc. Primul om pe care l-am întrebat de un atelier de reparaţii a spus că este mecanic auto. El a reparat maşina atât de repede încât am plecat imediat”. 
 
Era ora 19.00, graniţa urma să se închidă la ora 20.00. Mecanicul era optimist că grupul va reuşi să treacă graniţa. „Am ajuns acolo, dar nu era curent electric, era întuneric beznă. Eu eram în prima maşină. Apoi, de nicăieri, a apărut în faţa mea un soldat cu o mitralieră. Eram la graniţă”, relatează Belaiev. 
 
După un interogatoriu, care a durat cinci ore, convoiul a trecut graniţa. „Apoi am decis să o luăm spre dreapta. Nu ştiu de ce, pentru că era drumul greşit. Soldaţii au aprins farurile de la vehiculele lor militare, şi-au scos mitralierele şi au devenit agresivi şi suspicioşi. Le-am explicat că nu ştim drumul. Până la urmă soldaţii au înţeles şi ne-au lăsat să plecăm”. 
 
La ora 03.00, a doua zi, se aflau în Rusia condusă de preşedintele rus Vladimir Putin. „I-am trimis un mesaj lui Natali în care i-am scris unde eram şi că sunt mai în siguranţă acolo. Ea era supărată că l-am lăsat în urmă pe câine. Nu i-am spus de planul meu de a reveni în ţară. Eram îngrijorat că ar putea fi interceptat telefonul”. 
 
Coloana de maşini a pornit către Belgorod, oraşul cel mai apropiat din Rusia. Maşinile au fost oprite din nou. De data aceasta îi oprise FSB-ul, succesorul KGB-ului. „Fiecare dintre noi a fost interogat din nou. Însă ştiam că am telefonul curat. M-au întrebat ce meserie am. Cred că am vorbit 20 de minute despre poker”. 
 
Convoiul a ajuns la Belgorod la circa ora 17.00 şi acolo au înnoptat, lângă un supermarket. „Însă era teritoriu inamic. Ştiam că trebuie să dormim mai puţin şi să conducem mai mult”. 
 
Grupul a ajuns la Kursk, Roslavl, Smolensk şi Velikie Luki, unde au ajuns la ora 05.00. În cele din urmă, ucrainenii au ajuns la punctul de frontieră Ubilinka şi în 6 aprilie, la ora 10.00, au trecut graniţa în Letonia. 
 
Până au trecut de controlul vamal a durat 16 ore. „Însă a fost o mare uşurare. Am simţit că am din nou drepturi. Am sunat-o pe Natali şi i-am sunat pe părinţii mei şi le-am explicat planurile mele reale. Natali a spus: „Ai şansa de a rămâne în siguranţă. Ar trebui să rămâi acolo, pentru că bărbaţii de 18 până la 60 de ani nu pot părăsi Ucraina. Putem fi împreună când se termină războiul’”. 
 
Însă, ucraineanul Belaiev nu a stat pe gânduri. Era ora 02.00 şi urma un drum de 1.000 de kilometri prin Letonia către Polonia. La jumătatea zilei, convoiul s-a oprit la Kaunas, în Lituania. „Acolo am avut parte de wi-fi, la McDonald’s. Mi-am sunat prietenii şi părinţii. Mănânc de la McDonalds. Voi?”, a spus el râzând. 
 
Coloana de maşini a pornit din nou la drum, de această dată îndreptându-se către Varşovia, unde a ajuns la ora 19.00. Colegii de drum ajunseseră la destinaţie, într-un centru de refugiaţi. Belaiev a fost nevoit să ia o hotărâre. S-a gândit timp de şapte zile. Riscurile erau prea mari. Nu se simţea bine, avea simptome de COVID-19. Însă, a hotărât să continue. „I-am spus lui Natali că vreau să mă întorc. I-am zis: Aşteaptă-mă, iubito”. 
 
În 14 aprilie, la ora 14.00, Belaiev a plecat din Varşovia şi a pornit spre graniţă, alături de un convoi umanitar. Ei au ajuns la miezul nopţii în Liov, oraşul situat în vestul Ucrainei. Belaiev şi-a făcut câteva provizii şi a pornit din nou la drum.  
 
„Multe drumuri erau închise. Probabil drumul de 550 de kilometri s-a lungit cu încă 100 de kilometri. Însă nu înseamnă nimic atunci când conduci 3.700 de kilometri în loc de 10 kilometri pentru a ajunge acasă”, afirmă Belaiev. 
 
În 15 aprilie, Belaiev a ajuns la Kiev, la ora prânzului şi a dormit la un prieten, pentru prima dată după 11 zile într-un pat. În dimineaţa zilei de 18 aprilie, a plecat de la Kiev către Poltava, oraşul în care locuieşte fratele său. „Pentru prima dată eram singur în maşină. A fost greu”. De la Poltava a luat medicamente pentru părinţii săi bolnavi şi a pornit către prima linie a frontului în războiul din Ucraina, unde satul său a rămas izolat şi lupta pentru Harkiv continua.  
 
„L-am sunat pe tata şi i-am spus că un voluntar cu provizii este aproape, că trebuie să vină jos. Şi m-a găsit jos pe mine”. Apoi, la doar 50 de metri de casa lui Natali, a fost oprit de poliţie. „Erau suspicioşi pentru că au văzut păturile şi halul în care era maşina mea. M-au întrebat dacă am dormit în maşină şi de ce. Doar ştampilele de pe paşaport i-au convins că povestea mea era adevărată”. 
 
Într-un final, călătoria lui Belaiev a meritat, el ajungând la logodnica sa. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ionel Marcu
22.05.2022, 17:32:57

La ce situații absurde duce „operațiunea specială” a lui Putin!

+1 (1 vot)
Modifică Setările