Avion militar ucrainean, atacat de separatişti proruşi. Kievul ordonă reluarea operaţiunilor antiteroriste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion militar ucrainean a fost atins de proiectile de artilerie lansate de miliţiii separatiste proruse, anunţă autorităţile de la Kiev, precizând că aeronava a reuşit să aterizeze în siguranţă.Procuratura generală a Ucrainei a calificat drept „act terorist„ atacul cu proiectile de artilerie asupra aeroplanului, potrivit agenţiei UNIAN.

UPDATE 23.15 „Procuratura a deschis o anchetă pentru tentativă de act terorist în cazul avionului atins de proiectile în regiunea Doneţk”, a anunţat procuratura într-un comunicat, subliniind că incidentul va fi anchetat de către Serviciile speciale ucrainene (SBU).

De asemenea, secretarul de Stat american, John Kerry, şi-a exprimat marţi "profunda îngrijorare" în legătură cu lipsa unor "măsuri pozitive" din partea Rusiei, pentru detensionarea situaţiei din Ucraina

Omologul rus al lui Kerry, Serghei Lavrov s-a declarat, la rândul său, nemulţimit de evoluţia acţiunilor din Ucraina, cu toate că în urmă cu mai puţin de o săptămâna a fost încheiat Actorul de la Geneva.

UPDATE 20.25 Preşedintele Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a ordonat, marţi, reluarea operaţiunilor antiteroriste în regiunile estice, ocupate de forţele separatiste, după ce au fost suspendate pe durata Paştelui, informează AFP.

„Am ordonat serviciilor de securitate reluarea operaţiunilor antiteroriste, în scopul apărării cetăţenilor ucraineni care trăiesc în estul ţării”, a declarat Turcninov.

Intervenţia preşedintelui ucrainean interimar a avut loc după descoperirea a două cadavre care prezentau semne de acte de tortură. Unul dintre corpuri pare a fi al unui oficial local din cadrul partidului prooccidental Batkivşcina, condus de Iulia Timoşenko. Conform presei ucrainene, este vorba de Vladimir Ribak, găsit mort în apropierea oraşului Slaviansk.

„Teroriştii care au luat ostatică întreaga regiune Doneţk au mers prea departe”, a avertizat Turcinov.


Marţi dimineaţă, un avion militar ucrainean a fost atins de proiectile de artilerie lansate de miliţiii separatiste proruse, deasupra oraşului Slaviansk, dar aeronava a reuşit să aterizeze în siguranţă.

Incidentul a avut loc în timp ce avionul militar de recunoaştere era deasupra oraşului Slaviansk, unde sunt numeroşi insurgenţi proruşi.


"Indivizi rămaşi neidentificaţi au deschis focul spre un avion de tip AN-30, aparţinând Forţelor Aeriene ucrainene, care efectua un zbor de observare deasupra oraşului Slaviansk. Avionul a fost atins de mai multe proiectile, dar a aterizat fără probleme", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.

.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite