Banii europeni: lumi paralele la Bucureşti şi Bruxelles

„În aceste zile am două priorităţi: să mă văd cu primarii şi cu jurnaliştii”. Asta se spune că le-ar fi cerut comisarul pentru Dezvoltare regională, Johannes Hahn, colaboratorilor săi înainte de dezchiderea „Open Days” – zilele europene ale oraşelor şi regiunilor, manifestare desfăşurată săptămâna trecută la Bruxelles.

Ajunsă deja la a XI-a ediţie, manifestarea înseamnă zeci de întâlniri cu membri ai administraţiilor locale, ai Comitetului Regiunilor, ai Comisiei Europene, bineînţeles, împreună cu cu mass media. Se discută, bineînţeles, despre dezvoltarea regională.

Iar anul acesta, întâlnirea a fost cu atât mai importantă cu cât noua politică de dezvoltare regională, propusă de comisarul Hahn, este foarte aproape de a intra în vigoare – mai rămâne de dat un vot în Parlamentul European. Este, dacă vreţi, echivalentul noii Politici Agricole Comune, iniţiate de comisarul român Dacian Cioloş, dar în domeniul dezvoltării regionale, al fondurilor de coeziune.

Faptul că la noi s-a vorbit mai mult despre noua politică agricolă şi mai puţin despre schimbarea regulilor jocului în politica de coeziune este simptomatic. Ambele politici ale Uniunii Europene sunt esenţiale pentru România. Iar explicaţia e simplă: nu avem la îndemână alte instumente mai bune pentru a ne apropia de obiectivul nostru istoric: reducerea diferenţelor faţă de Occident.

Întâmplarea a făcut ca întîlnirea din biroul comisarului Hahn să aibă loc pe 8 octombrie şi tocmai în momentul în care, la Bucureşti, premierul Ponta prezenta, în Camera Deputaţilor, Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020. Iar de la Bruxelles se anunţa deblocarea, în sfârşit, a ultimului program din lista celor suspendate, cel pentru creşterea competitivităţii economice.

Nici că se putea un moment mai bun pentru a se vedea ce diferenţă este între abordările de la Bucureşti şi Bruxelles în privinţa politicii regionale. Bătălie politică la baionetă la Bucureşti, discursuri scrâşnite, acuzaţii reciproce putere-opoziţie legate de nivelul scăzut al absorbţiei şi suspendarea programelor. Un fel de râde ciob de oală spartă. Şi semnalul de la Bruxelles: sunteţi în aceeaşi barcă şi pierdeţi banii dacă nu gândiţi strategic!

De fapt, aşa şi începe comisarul, fără a mai aştepta întrebarea: ”În viitor se va produce o schimbare de accent dinspre infrastructură către dezvoltarea economiei. Asta nu înseamnă că nu vom sprijini dezvoltarea infrastructurii, mai ales într-o ţară ca România. O vom face. Dar este important să înţelegem că dacă vorbim despre cum să reducem diferenţele dintre nivelurile de trai, atunci trebuie să ne adresăm sectorului de business – este bine să avem autostrăzi, desigur, dar trebuie să avem şi bunuri pe care să le transportăm pe aceste autostrăzi. Iar prioritatea noastră este de a crea locuri de muncă (...) Este la fel de important să înţelegem că proiectee trebuie să aibă la bază strategii. Nu mai putem avea proiecte individuale, iar apoi nimeni să nu se întrebe dacă acestea corespund unei strategii generale”.

Cu alte cuvinte, accentul se mută de pe cantitate ( ”cheltuiţi-ne banii, nu contează pe ce, numai cheltuiţi-i!”) pe calitate: banii europeni trebuie să contribuie la atingerea unor obiective clare de dezvoltare regională. Bineînţeles, în interesul întregii Uniuni. Nu se va investi pur şi simplu într-un pod – se va investi într-un pod pentru că această lucrare va servi, eventual, transportului mărfurilor produse de un grup de IMM-uri finanţate tot din programe europene.

„Dacă vorbim despre transporturi - şi asta am discutat şi cu ministrul român Ramona Mănescu – este nevoie de o strategie generală de transport, care să cuprindă drumuri, căi ferate, aeroporturi, porturi maritime dar şi fluviale, fiindcă România este o ţară dunăreană.(...) Dacă vorbim despre IMM-uri, atunci trebuie ca dezvoltarea lor să se bazeze pe o strategie. Deci, România trebuie să ştie care îi sunt domeniile cu potenţial de creştere. Trebuie să existe ghiduri în acest sens, în stare să spună DA sau NU in funcţie de cum anumite proiecte corespund strategiei. Dacă nu, banii pot fi presuspendaţi.Trebuie să existe rezultate cuantificabile până la sfârşitul anului 2020, pentru a se putea justifica cheltuirea banilor europeni”, atrage atenţia comisarul Hahn.

Veşti proaste, aşadar, pentru guvernanţi şi pentru membrii administraţiei, veşti îngrozitoare pentru baronii locali şi pentru clienţii acestora din mediul de afaceri, abonaţi la bani publici. Efortul pentru atragerea banilor va trebui să fie şi mai mare, proiectele nu vor mai putea răspunde doar unor interese locale. Comisia se va implica şi mai mult în controlul folosirii banilor. Normal: cetăţeanul din statele care contribuie cel mai mjult la bugetul european vrea să ştie mai clar la ce sunt folosiţi banii lui în ”Estul sălbatic”. Iar euro-egoismul câştigă tot mai mult teren în Uniune.

Da, Acordul de Parteneriat a fost prezentat în faţa parlamentarilor de la Bucureşti şi, după cum spune chiar oficialul de la Bruxelles, România nu este ultima în acest proces. ”Alte state sunt”, ne asigură comisarul. După care vine însă şi atenţionarea:

”Ceea ce aşteptăm de la România este un concept clar despre cum proiectele pot fi axate pe rezultate concrete. (…) În principiu, direcţia [ Acordului de Parteneriat prezentat de premierul Ponta ] este bună, dar ceea ce ne dorim acum este ca autorităţile române să fie capabile să lucreze strategic. Nu mai este vorba despre proiecte individuale. (…) Vrem strategii relevante - şi acestea vor fi condiţii prealabile pentru efectuarea plăţilor”.

Întrebarea este cum vor reuşi guvernul de la Bucureşti şi administraţia din  România să răspundă actualelor cerinţe ale Uniunii Europene, când rezultatele au fost lamentabile şi în condiţiile ceva mai relaxate, valabile până acum. Mai ales că, la noi, dezvoltarea regională reprezintă un subiect de dispută politică şi în niciun caz o procupare strategică.

Articol publicat în săptămânalul „Dilema veche”.