Barnier: Londra să nu-şi facă „nicio iluzie“ privind serviciile sale financiare în viitoarea relaţie cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie să nu-şi facă „nicio iluzie” cu privire la serviciile sale financiare în viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană (UE), a avertizat marţi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, relatează Reuters.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) îşi vor pierde accesul privilegiat la pieţele lor financiare la sfârşitul perioadei de tranziţie după Brexit, la 31 decembrie.

După această dată, societăţile financiare vor continua să-şi servească clienţii numai în anumite sectoare şi numai acolo unde reglementările sunt considerate drept echivalente.

Într-un discurs susţinut în faţa membrilor Parlamentului European (PE) la Strasbourg, Michel Barnier a anunţat că regimurile echivalenţelor, care guvernează relaţiile între parteneri străini în sectoare financiare specifice - precum camerele de compensare sau pieţele de acţiuni - vor continua să fie atent supravegheate de UE şi că Regatul Unit nu va beneficia de niciun favor de tratament.

”Nu va exista o echivalenţă generală, globală, permanentă”, a subliniat el, adăugând că UE va fi singura care va autoriza sau retrage echivalenţele. ”Nu va exista o gestionare în comun” cu Londra, a subliniat Michel Barnier.

În faţa uriaşului rival financiar pe care-l constituie cartierul financiar City de la Londra la uşa sa, UE vrea să poată păstra un control absolut asupra emiterii unor regimuri de echivalenţă şi să poată să le retragă ulilateral şi pe termen foarte scurt.

Britanicii încearcă, din contră, să obţină un fel de control comun al echivalenţelor, cu scopul de a asigura o anumită continuitate societăţilor financiare britanice care servesc clienţi în UE de la baza lor de la Londra.

Astfel, ministrul britanic al Finanţelor Sajid Javid a pledat marţi ca UE şi Marea Britanie să construiască o relaţie durabilă în domeniul financiar ”în deceniile care vin”.

”Dacă UE doreşte ca noi o relaţie durabilă, va trebui să includem măsuri de răspuns direct nevoilor unui proces fiabil de echivalenţă pe termen lung”, scrie Sajid Javid într-un articol publicat în ziarul gratuit City AM.

Negocieri în vederea încheierii unui nou acord comercial între londra şi Bruxelles urmează să înceapă luna viitoare.

Parlamentul European se pronunţă miercuri prin vot asupra mandatului de negociere al Comisiei Europene (CE).

Prudente, numeroase bănci, companii care administrează active şi platforme de curtaj cu sediul în Marea Britanie şi-au deschis în ultimele luni filiale în UE, pentru a putea să continue să-şi servească clienţii din Europa continentală. În UK trăiesc circa 900.000 de români, majoritatea fiind activi pe piaţa locurilor de muncă din Londra. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite