Europa

articolul anterior articolul urmator

Barurile şi restaurantele vor fi închise pe timpul nopţii în insulele greceşti. Ce alte restricţii a mai anunţat guvernul elen

2
10 Aug 2020 20:33:34
Autor: Viorica Marin

Grecia a decretat luni închiderea pe timpul nopţii a barurilor şi restaurantelor în unele dintre principalele sale destinaţii turistice, după înregistrarea a numeroase cazuri de infectări cu noul coronavirus, relatează AFP.

O purtătoare de cuvânt a guvernului elen a anunţat, de asemenea, noi restricţii pentru călătorii din Balcani şi zborurile din mai multe ţări UE.
 
Zonele în care restaurantele şi barurile vor fi închise începând de la miezul nopţii până la 7 dimineaţa includ insulele turistice Mykonos, Santorini, Corfu, Rodos şi Creta, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului elen, Aristotelia Peloni, într-o alocuţiune televizată.
 
Aceste restricţii vor fi aplicate începând de marţi, 11 august, până pe 23 august, a spus ea.
 
În plus, pasagerii care debarcă din avioane venind din Belgia, Cehia, Olanda, Spania şi Suedia vor fi nevoiţi, începând din 17 august, să prezinte un test negativ pentru COVID-19 efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea lor, la fel ca şi călătorii care ajung în Grecia prin graniţele terestre.
 
În cele din urmă, începând cu 16 august, un maximum de 750 de persoane vor avea voie să intre în Grecia venind din Albania, a adăugat ea.
 
Autorităţile sanitare greceşti au anunţat duminică 203 de noi infectări cu COVID-19, cel mai mare număr zilnic de la începutul pandemiei. În total, 212 persoane au murit din cauza coronavirusului în Grecia, potrivit cifrelor oficiale.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Pontus Euxinus
11.08.2020, 01:33:46

restrictii peste restrictii si vor sa aiba turisti ? c'mon ! :)) In timp ce in suedia evrything is fine, scoli, terase, restaurante, totul deschis si fara masca .. Ar fi trebuit sa moara toti suedezii in cazul acesta , nu ? Ei bine , nu. Cifrele acelora morti in urma infectarii cu virusul gripei chinezesti covid, nu sunt mai mari decat in tarile care au instaurat dictatura medicala ! :)

-1 (1 vot)
Klaus Ciocannis
12.08.2020, 13:56:40

Pontus Euxinus nu vrei tu sa te uiti pe numarul de infectari si decese in suedia? apoi compara-le cu populatia suediei si fa acelasi calcul si la noi o sa descoperi subit ca esti mai narod decat permite legea

Modifică Setările