VIDEO Belarus. Zeci de protestatari, reţinuţi după confruntări violente cu poliţia la Minsk

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatar reţinut la Minsk FOTO EPA-EFE
Protestatar reţinut la Minsk FOTO EPA-EFE

Zeci de protestatari au fost reţinuţi, duminică, după confruntări violente cu poliţia din Minsk, a transmis agenţia Interfax, preluată de Reuters.

Aproximativ 50 de oameni au fost arestaţi, potrivit martorilor.

Belarus, fostă republică sovietică cu o populaţie de peste 9,5 milioane de locuitori, este scena unor proteste şi greve de amploare începând din 9 august, când au avut loc alegeri prezidenţiale pe care opoziţia susţine că liderul Alexandr Lukaşenko le-a fraudat pentru a obţine al şaselea mandat.

Preşedintele, care neagă acuzaţiile, s-a întâlnit sâmbătă, într-o închisoare din Minsk, cu mai mulţi opozanţi încarceraţi.

Lukaşenko ar fi vorbit la întâlnire despre schimbările pe care le-a propus pentru Constituţie. „Constituţia nu poate fi scrisă în stradă”, a afirmat el.

În timpul manifestaţiilor anti-Lukaşenko, peste 13.000 de persoane au fost reţinute, unele fiind eliberate până în prezent.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite