Benjamin Netanyahu vizitează Europa, dorind să obţină susţinere pentru modificarea acordului cu Iranul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul israelian Benjamin Netanyahu
Premierul israelian Benjamin Netanyahu

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu va călători în Europa luni pentru a obţine susţinerea unor aliaţi-cheie privind acordul nuclear cu Iranul şi îndepărtarea forţelor iraniene din Siria, scrie The Times of Israel.

Netanyahu se va întâlni cu liderii din Germania, Franţa şi Marea Britanie, începând luni cu Angela Merkel.

Prim-ministrul israelian a declarat duminică în faţa guvernului că Iranul va fi principalul subiect al discuţiilor şi s-a arătat optimist privind vizita. Israel este unul dintre cei mai duri critici ai acordului nuclear iar recent a comunicat că nu va permite Iranului să aibă o prezenţă militară permanentă în Siria.

„Timp de mulţi ani am făcut faţă acestor două provocări singuri şi cred că situaţia s-a schimbat în bine”, a declarat el.

Săptămâna trecută, Netanyahu a declarat despre întâlnirile sale: „Voi discuta cu ei despre felul în care putem bloca aspiraţiile nucleare iraniene şi extinderea Iranului în Orientul Mijlociu”.

Biroul preşedintelui francez a comunicat că Franţa va insista pentru un dialog cu Iranul. Un oficial francez a declarat că Macron, alături de Germania şi Marea Britanie, au fost foarte clari că vor lucra cu acordul deja existent, pe care îl consideră cea mai bună modalitate de a controla activitatea nucleară a Iranului.

Contrar nemulţumirilor Statelor Unite şi ale Israelului privind acordul, Europa insistă că înţelegerea din 2015 funcţionează şi că Iranul a respectat termenii stabiliţi.

„Nu există alternativă”, a declarat Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant UE însărcinat cu Politica Externă.

„Nu este niciun secret că prim-ministrul doreşte să schimbe în totalitate acordul şi să îl înlocuiască cu unul nou care acoperă şi alte probleme”, a declarat Oded Eran, un cercetător al Institutului pentru Securitate Naţională de la Universitatea din Tel Aviv şi fost ambasador al Israelului pentru Uniunea Europeană. „Nu cred că va schimba politica Europei, dar va putea obţine un angajament de a lucra la problemele care nu sunt adresate în acord”, a adăugat el.

De asemenea, Netanyahu doreşte să convingă liderii europeni de necesitatea ca Iranul să nu îşi stabilească o prezenţă militară în Siria.

„Nu va fi destul ca forţele militare iraniene să părăsească sudul Siriei”, a declarat Netanyahu. „Rachetele pe care Iranul doreşte să le amplaseze în Siria vor fi un pericol pentru noi, pentru că acoperă o rază mai mare decât câţiva kilometri în sudul Siriei; astfel, forţele Iranului trebuie să părăsească în totalitate Siria”, a adăugat el.

De asemenea, este aşteptat ca liderii europeni să îşi exprime îngrijorarea faţă de folosirea armelor de foc ale armatei israeliene asupra protestatarilor palestinieni de la graniţa cu Fâşia Gaza.

Peste 110 palestinieni au fost ucişi de când au început protestele acum două luni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite