Europa

articolul anterior articolul urmator

Biden-Macron la Vila Bonaparte din Roma: Reconstrucţia relaţiei transatlantice

15
1 Nov 2021 08:19:19
Iulian Chifu
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Summitul G20 de la Roma a avut multiple ţinte directe: încălzirea globală, criza pandemică şi impozitarea multinaţionalelor cu minimum 15% din venituri în statul unde au fost realizate sunt de primă importanţă şi confirmă hotărârile luate în vară la summitul G7.

Totuşi cel puţin la fel de importantă şi aşteptată a fost discuţia tete a tete a preşedinţilor Franţei şi Statelor Unite, Emmanuel Macron şi Joe Biden, desfăşurată pe tărâm francez, la ambasada Franţei pe lângă Vatican din vila Bonaparte din Roma. Reuniunea a marcat închiderea divergenţelor stârnite de acordul AUKUS dintre SUA, Marea Britanie şi Australia pentru transfer tehnologic, inclusiv tehnologia motoarelor nucleare pentru submarine, care a subminat acordul anterior franco-australian pentru construcţia submarinelor convenţionale, criză ce a determinat rechemarea ambasadorilor francezi în SUA şi Australia.

Furia franceză inexplicabilă şi turnarea cenuşii în cap

Fără a-şi cere formal scuze, Preşedintele Joe Biden a marcat reuniunea cu gesturi cordiale şi referiri la nepotrivirea acţiunii americane de a încheia acordul AUKUS fără a comunica perspectivele părţii franceze. Preşedintele american s-a scuzat spunând că credea că partea franceză fusese deja informată despre această perspectivă a acordului strategic. Alături de întreaga diplomaţie americană, şi preşedintele susţine că a fost surprins de reacţia vehementă a Franţei şi de acţiunile sale extreme. În pachetul public al reacţiilor a fost inclusă şi referirea, cu recunoaştere explicită şi directă, la rolul Franţei de partener "extrem de valoros" şi de puterea în sine pe care o reprezintă Franţa în lume.

Rememorarea relaţiei istorice apropiate dintre cele două ţări şi perspectiva de a construi în viitor a fost şi reacţia lui Emmanuel Macron în legătură cu acest incident declarat închis formal cu această ocazie. În plus, există deja negociată o agendă de cooperare comună, un proiect şi o foaie de parcurs pe relaţia bilaterală care acoperă suma relaţiilor bilaterale şi vizează fiecare punct important şi de contencios între cele două state sau solicitare de sprijin pe terţe teatre de operaţiuni. Procesul de consultări în profunzime declanşat în urma convorbirii telefonice din septembrie, între cei doi preşedinţi, menită să deconflictualizeze relaţia, a ajuns la propunerea de măsuri concrete de cooperare în obiectivele comune, care să transforme “valorile, perspectivele şi interesele comune în politici comune”.

Sigur, scepticii şi comentatorii nu s-au abţinut să nu remarce faptul că nivelul de ambiţie francez e ceva prea mare pentru greutatea strategică a sa şi asimetria de putere cu Statele Unite, ultima fiind o mare putere iar Franţa o putere medie regională. Însă preşedintele american a trecut peste orgolii şi a acceptat faptul că o relaţie bună sau măcar una foarte clară cu Franţa e extrem de importantă pentru cooperarea transatlantică şi pentru alianţa democraţiilor dintre SUA şi Europa, în general. Iar evenimente precum retragerea din Afganistan şi Alianţa Strategică AUKUS au fost cele care au permis preşedintelui Macron să afirme dorinţa de a-şi asuma leadershipul european proiectat la nivel global şi mai ales elementul specific de independenţă a politicii de securitate de cea americană.

Opţiunea preşedintelui Biden a fost una de reparare a relaţiei cu atât mai mult cu cât este de aşteptat Summitul democraţiilor şi cel al multilateralismului unde formula coalizării şi coagulării puterii tuturor democraţiilor lumii este gândită pentru a contrabalansa autocraţiilor, cu precădere China, acolo unde Statele Unite singure nu pot acţiona.

"Cred că ceea ce aţi demonstrat astăzi este un leadership în parteneriat, şi apreciem acest fapt extrem de mult", a închis preşedintele Macron episodul. Franţa se pregăteşte de alegeri prezidenţiale în luna mai a anului viitor, urmate de cele generale, iar alegerile regionale care au avut loc anul acesta nu au adus multe puncte partidului La Republique en Marche a lui Macron. Această întâlnire prin modul simbolic de organizare e menită să-i ofere toate elementele de valorificare în campanie a recunoaşterii internaţionale şi a puterii Franţei.


FOTO Shutterstock

Obiective concrete: sprijinul în Sahel contra cel din Indo Pacific şi revizuirea Conceptului Strategic al NATO

Sigur că negocierile intense din ultimele câteva săptămâni au avut în prim plan şi elemente concrete de cooperare, şi cedări, şi alinieri. Astfel, principalul efort a fost acela ca Franţa să-şi asigure sprijinul american în Mali, Republica Centrafricană şi în Africa, în general, în Magreb, cu precădere, în bătălia anti-teroristă, inclusiv în rivalităţile tot mai prezente cu companiile militare private ruse, cu precădere Wagner, care s-au extins în spaţiile de interes şi resurse ale Franţei, în fostele sale colonii. Asigurarea schimburilor de intelligence cu partea americană ajută direct la operaţiunile franceze şi la creşterea eficienţei lor.

În contra-partidă, Statele Unite îşi adaugă un nou partener important în Indo-Pacific, în rivalitatea anunţată cu China. Pe lângă AUKUS – Alianţa SUA- Marea Britanie-Australia şi Quad – SUA, Japonia, India, Australia, prezenţa altor state precum cele europene contează enorm măcar în afirmarea libertăţii de navigaţie în Marea Chinei de Sud şi strâmtoarea Taiwan dacă nu şi la perspectivele de planificare comună a apărării statelor din regiune. Între alte teme au fost abordate, fireşte, problema relaţiilor cu China – şi perspectivele asocierii UE la efortul SUA de îndiguire a Chinei şi taxare corespunzătoare a costurilor reale a produselor chineze, prin emisii de bioxid de carbon, încălzire globală, poluare, muncă forţată a uigurilor etc. – Afganistan şi problemele retragerii, respectiv consultarea adecvată a aliaţilor în operaţiunile ce-i implică şi Iranul, în speţă revenirea în acordul JCPOA, acordul nuclear.

Sigur, atât acordul AUKUS cât şi retragerea intempestivă din Afganistan vor lăsa urme în continuare, dar reconstrucţia de încredere şi implicarea Statelor unite în securitatea şi Apărarea europeană joacă un rol important. De altfel, acesta a fost un element al părţii publice a întâlnirii, marcat şi prin răspunsul la o întrebare care încheie suma tiradelor nepotrivite, de la moartea cerebrală a NATO la înfigerea cuţitului în spate după AUKUS şi marchează prezenţa constantă şi agreată de către partea franceză a Statelor Unite în Europa. Referirile la “rebalansarea” relaţiei transatlantice pot ridica semne de întrebare, dar şi pe această dimensiune poziţia a fost destul de clară.

Franţa insistă cu componentele sale de autonomie strategică şi de securitate strategică, cu creşterea rolului unui pilon european individualizat, autonom, chiar în cadrul NATO(altădată numit Identitatea Europeană de Apărare în cadrul aliat) dar astăzi am avut afirmaţia că nu există nici o contradicţie între Apărarea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică, iar convenţia se rezumă la o redistribuire de roluri pentru a sublinia că europenii sunt împreună mai capabili şi mai angajaţi, dar şi, tot împreună, un jucător mai robust, aliaţi mai de încredere decât au fost vreodată pentru SUA.

Sigur, această formulă diplomatică şi încifrată ar trebui să aibă o reflectare practică, dar astăzi nu se găsesc soluţii importante. Preşedintele Emmanuel Macron cere o cooperare europeană mai apropiată la nivelul apărării şi chiar crearea unei forţe de apărare comună, care ar opera împreună, dar individualizată şi în afara NATO, o opţiune care nu e deloc împărtăşită de alte state – pe motiv de dublare a capabilităţilor şi resurselor respectiv nevoia de modificare a tuturor constituţiilor statelor membre pe această direcţie fiind condiţii restrictive pentru o abordare atât de directă şi radicală.


FOTO AFP

Un document de cooperare consistent, necesar recunoaşterii şi utilizării politice şi electorale

Cea mai importantă realizare a reuniunii celor doi preşedinţi, dincolo de calmarea tumultului produs de AUKUS şi de reacţiile vehemente ale Franţei, este Declaraţia Comună a celor doi preşedinţi, Joe Biden şi Emmanuel Macron, care este chintesenţa diplomatică a elementelor comune şi a formulărilor acceptabile diplomatic şi securitar de către cei doi actori. Este vorba despre o noua construcţie declarativă, fără valenţe normative, dar cu componenta de angajament supusă tuturor regulilor formulărilor ambiguităţii constructive care să acopere pretenţiile exagerate şi să servească diplomaţiilor ambelor state pentru cooperarea bilaterală dar mai ales pentru scopuri politice şi electorale.

Recunoaşterea relevanţei Franţei – realizată în declaraţie de către Preşedintele american, împreună cu simbolica locului derulării negocierilor şi contextul de scuze oferit Parisului a putut să închidă disensiunile şi să permită construcţia mai importantă a apropierii dintre cele două state membre NATO. În plus, fiecare dintre parteneri şi-a regăsit, în textul bogat al Declaraţiei Comune, toate elementele de care avea nevoie pentru o decontare acceptabilă faţă de propriul public, dar şi elementele de angajament pe care le aştepta din partea celeilalte capitale, chiar dacă operaţionalizarea şi conţinutul concret se va transpune în acorduri subsecvente la nivelul ministerelor apărării, agenţiilor de informaţii şi mai ales a celor două diplomaţii.

Astfel, documentul marchează, la capitolul angajamente, relaţia bilaterală apropiată şi cooperarea transatlantică, dar şi atingerea condiţiilor pentru reconstruirea încrederii. Adaptarea şi modernizarea alianţei şi parteneriatului transatlantic este un ecou la solicitările Franţei care au dus la actuala perioadă de reflecţie în cadrul NATO care tratează relaţia politică mai profundă pe baza valorilor comune, o solicitare a Franţei care viza acţiunile necoordonate ale Turciei cu aliaţii, dar care s-a extins, ulterior, la acţiunile Statelor Unite în materie. În perspectiva noului Concept Strategic, cel mai probabil această componentă de coordonare va interveni în acţiunile aliaţilor chiar şi în spaţii terţe, element care nu apare în Tratatul de la Washington 1949. Rămâne referirea la democraţie şi la livrabilele acesteia către cetăţeni ca principală preocupare a statelor implicate.

De altfel, consultarea şi coordonarea sunt componente care se regăsesc şi la nivel bilateral – chiar la nivel sistematic şi în profunzime – la nivelul NATO şi UE în temele ce au implicaţii strategice. Referirea la Preşedinţia Franţei la Consiliul UE din primul semestru al anului viitor şi informarea promptă a SUA vine în oglindă cu solicitările Parisului faţă de informările Washingtonului pe teme strategice, înaintea oricărei acţiuni cu relevanţă şi impact asupra aliaţilor. De altfel, pe această linie de cooperare bilaterală este grefată şi cooperarea pe relaţia SUA-UE, respectiv NATO-UE şi întărirea abordărilor bilaterale, într-o lume bazată pe reguli.

Temele majore din acord sunt cele clasice: cooperarea şi întărirea sănătăţii globale şi a securităţii sanitare, inclusiv combaterea pandemiei COVID-19 şi creşterea rezilienţei faţă de pandemii viitoare; criza climatică; recuperarea economică globală, bazată pe o economie globală corectă, inclusivă şi bazată pe reguli; norme şi standarde care să guverneze utilizarea noilor tehnologii, respectând formule autonome de reglementare. O întreagă componentă se referă la formule şi zone noi de cooperare bilaterală, de la dialogul pentru evaluarea impactului tehnologiilor emergente asupra economiei şi societăţilor la intensificarea cooperării în spaţiu.

La nivelul apărării comune, sunt reiterate menţinerea apărării şi securităţii colective, cultivarea rezilienţei şi întărirea solidarităţii, cu obiectivul asigurării stabilităţii şi răspunsului adecvat şi coordonat faţă de ameninţările moderne. Iar în privinţa descurajării, este reafirmată securitatea indivizibilă a Alianţei şi rolul capabilităţilor nucleare ale NATO pentru prezervarea păcii, prevenirea coerciţiei şi descurajarea agresiunii. Controlul armamentelor, dezarmarea şi neproliferarea se află menţionate în Declaraţia comună, fiind subliniată importanţa unei apărări europene mai puternice şi mai capabile – fără nici o referire reală dacă e vorba despre dezvoltarea capabilităţilor la nivel de state sau despre o formulă integrată, de unde înţelegerea că această ambiguitate acoperă un punct vizibil de divergenţă, dar care are o miză crucială pentru Franţa.

Cooperarea bilaterală în terţe zone ale lumii: Indo-Pacific şi Sahel în prim plan

Elementele de interes concrete se regăsesc în partea a doua a Declaraţiei care invocă colaborarea robustă în Indo Pacific, cu recunoaşterea rolului Franţei şi salutarea strategiei europene în regiune. Formularea face reverenţă în faţa capabilităţilor franceze în regiune şi nevoii de cooperare practică pentru o regiune liberă şi deschisă. Baza cooperării în terţe spaţii rămâne apărarea ordinii internaţionale bazată pe reguli şi abordării comune faţă de provocările globale, dar cu referire directă la nevoia desfăşurării crescute a unor capabilităţi maritime şi navale în zonă. Abordarea franceză sau europeană a Chinei nu e implicată în declaraţie, aşa cum Rusia nu pare să fi făcut parte din preocupările de cooperare a celor două state.

În schimb apare clar şi extensiv menţionat celălalt interes major, al Franţei, regiunea Sahel şi fostele colonii. Cooperarea în creştere în Sahel şi angajamentul Statelor Unite pentru capabilităţi suplimentare în susţinerea eforturilor contra-teroriste ale Franţei par să fie preţul principal al împăcării celor doi actori, ca şi colaborarea generală în regiune. Scopul e susţinerea unei abordări holistice şi sustenabile în regiune, inclusiv susţinerea G5 Sahel, a statelor membre ale grupului şi a MINUSMA, operaţiunea ONU din Mali.

Rămâne angajamentul din Orientul Mijlociu pentru înfrângerea ISIS, autointitulată Stat Islamic, o sarcină globală şi continuarea eforturilor relevante din Irak şi Siria, dar şi reducerea capacităţii grupurilor violente extremiste şi a oricărui stat de a ameninţa aliaţi sau cetăţeni. Pe aceeaşi linie de efort sunt listate cooperarea privind reformele esenţiale din Liban, asigurarea că Iranul nu dezvoltă niciodată arma nucleară, şi susţinerea pentru conferinţa internaţională de la Paris, din 12 noiembrie, privind Libia şi organizarea alegerilor din 24 decembrie. Independenţa Irakului este, de asemenea, un subiect menţionat în Declaraţia comună. O însăilare de teme care concluzionează zonele de interes comune şi subiectele dialogului bilateral bazat pe interesele franceze şi americane peste tot în lume.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

fact check
1.11.2021, 09:20:54

mare lucru... nimic nu se compara cu intalnirea de grad 3 intre piticul atomic si marele clovn portocaliu, cunoscuti ca si Kim Jung Un si Donald Trump:injuraturi de la distanta dar dupa aia pupaturi, ghionturi pritenesti, priviri languroase, mangaieri tandre, sampanie, o camera la hotel, despartire pe scarile avionului in ovatiile fanaticilor din ambele tabere

+7 (11 voturi)
Lucifer
1.11.2021, 10:12:03

Carevasăzică, nimic despre Rusia şi Europa de Est. Franţa NU ESTE INTERESATĂ de zona Estică, este interesată de fostele colonii din Africa( Magreb, Sahara, Sahel) conform pretenţiilor ei neo-coloniale. Iar SUA, după ce părăseşte Afganistanul, Irakul, Siria, etc va bântui prin Africa sprijinind Franţa. Cam ridicol şi improbabil. Dar dacă Franţa nu este interesată de Europa de Est, atunci probabil că "interesul" va fi preluat de Germania. Care Germania deja a început să se mişte( fără talent...) prin Europa de Est, asmuţind Hungaria şi atacând Polonia, ba chiar faultând şi România în problema Moldovei. Pentru ţările din Est, "delegarea" Germaniei de a "se ocupa" de regiune este un pericol de securitate. Fiindcă oricând poate avea loc un nou/ alt tratat de tip Ribbentrop-Molotov ca în 1939 când Polonia şi România au fost pur şi simplu şterse după hartă. Ca menţiune, EXISTĂ DEJA UN PACT ECONOMIC Germania-Rusia în privinţa gazelor şi alte direcţii. Şi să nu uităm TRĂDAREA succesivă de către Germania în favoarea Rusiei a Ucrainei, Moldovei şi Georgiei. Dar poate SUA+NATO nu vor părăsi Europa de Est şi nu vor lăsa ca ţările din Est să fie zdrobite de malaxorul Germania-Rusia. Vin vremuri grele şi periculoase.

-6 (12 voturi)
OmTacut2 มวยโบราณ
1.11.2021, 11:44:33

Lucifer "Franţa NU ESTE INTERESATĂ de zona Estică" De ce ar trebui sa se intereseze Franta de zona estica a Europei? "Iar SUA, după ce părăseşte Afganistanul, Irakul, Siria" Dupa ce cu 20 de ani in urma, USA si NATO au rasturnat un regim taliban, s-au retras din Afganistan lasand in urma un acelasi regim taliban. In Irak, Libia, Siria, interventiile militare ale US si NATO au facut ca milioane de persoane sa fuga din fata conflictelor militare si sa invadeze Europa si sa creeze toate conditiile pentru ca organizatiile teroriste islamice sa ia amploare. "Ca menţiune, EXISTĂ DEJA UN PACT ECONOMIC Germania-Rusia în privinţa gazelor şi alte direcţii." Oricine, inclusiv Germania poate sa cumpere gaze naturale de oriunde din lume, nu mai exista un monopol al gazelor. Comisia Europeană decide pentru a cumpăra gaze pe piața spot pentru a lupta împotriva monopolului rusesc de gaz. Aceeasi Comisie Europeană interzice reumplerea Nord Stream 1 cu peste 50% si Comisia Europeană face presiuni asupra companiilor europene de gaze cerând să abandonează contractele pe termen lung cu Rusia și cumpără gaze pe piața spot. Drept urmare, prețul gazului crește vertiginos, iar Comisia Europeană dă vina pe Rusia pentru acest lucru. Totul este logic, nu-i asa.

+7 (7 voturi)
Lucifer
1.11.2021, 12:18:20

Tema postării mele era alta, şi anume că Franţa nu este interesată de Europa de Est( cum a fost altădată, cel puţin în cazul României) şi lasă acest "interes" pe seama Germaniei( cu care ne-am fript în anul 1940 pierzând 5 provincii). Iar o "colaborare" previzibilă Germania-Rusia constituie o mare ameninţare de securitate pentru ţări ca Polonia, Ucraina, România.

-6 (8 voturi)
teo mike
1.11.2021, 12:14:17

"Recunoaşterea relevanţei Franţei" si un rol local (Sahel, la nivel european) este ceea ce si-a dorit Macron sa obtina de la Biden, adică a vrut si el sa aiba o mai mare libertate de acțiune si control in "zona". În rest, marile aliante si strategii nu implica Franta ( Indo-Pacific, Europa de Est). A fost doar o consolare pentru Macron, o incercare de a mai castiga ceva puncte de imagine si o bătaie pe umăr ca intre doi vechi aliați si nimic mai mult. Nimeni nu poate avea incredere in Franta si in ambitiile sale dubioase de independenta militara. Macron vrea să-și refacă controlul asupra fostelor colonii africane si sa mentina o relatie buna cu China, prin monitorizarea cargourilor ce transporta bunuri catre China si invers. Chestiuni pur economice, care de altfel au declanșat si furia Franței în urma formării AUKUS. Macron este prea orbit de eventuale avantaje economice locale pentru a fi capabil să gândească pe termen lung, strategic, cum vrea el.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările