Europa

articolul anterior articolul urmator

Bilanţ dramatic în Spania: 832 de decese într-o singură zi.  Comandantul Gărzii Naţionale a murit

25
28 Mar 2020 15:02:17
Autor: Cristina Ene
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Spania a înregistrat sâmbătă cel mai mare număr de decese într-o singură zi: 832. Cu o zi în urmă 769 de persoane infectate cu coronavirus au murit. Totodată, 8.000 de cazuri noi au fost confirmate.

Numărul total al deceselor în Spania ajunge astfel la 5.690,  fiind a patra cea mai afectată ţară lovită de pandemia de coronavirus, după SUA, China şi Italia. 
 
Ministerul Sănătăţii a transmis că dintre cele 72.248 de cazuri de infectare, 40.630 au avut nevoie de spitalizare, iar 4.575 au fost internate la terapie intensivă. 12.285 de persoane s-au vindecat.
 
În Italia au murit cei mai mulţi oameni într-o singură zi de la izbucnirea epidemiei în China: 969.

Directorul centrului spaniol pentru urgenţe sanitare a declarat sâmbătă în cadrul unei conferinţe de presă că „ne apropiem de vârful curbei epidemice. În anumite părţi ale ţării e posibil ca acesta să fi fost deja depăşit - dar trebuie să fim precauţi, sunt doar informaţii preliminare.

Este o descreştere a numărului noilor cazuri raportat la săptămânile trecute, dar e posibil să mai apară cazuri după testare în anumite regiuni”.

Raquel Yott, directorul Institutului Carlos III a anunţat că cercetătorii săi studiază cum poate fi utilizată plasma pacienţilor vindecaţi pentru tratarea celor spitalizaţi. 

La începutul săptămânii guvernul spaniol a anunţat că 58.000 de truse de testare din China au fost retrase după ce s-a dovedit că acestea au o rată de acurateţe de 30%. Guvernul chinez a a transmis că acestea au fost produse de o companie care nu se află pe lista producătorilor autorizaţi.

Luni, o a doua morgă temporară va fi deschisă la Madrid, cel mai afectat de epidemie. Prima morgă a fost deschisă într-un centru comercial unde era amenajat un patinoar.
 
Cel de-al doilea spaţiu pentru depozitarea celor morţi se află pe locul unde trebuia să funcţioneze Institutul de medicină criminalistică - acesta nu a mai fost deschis. Clădirea este cunoscută ca Gogoaşa din pricina formei sale văzute de sus.

Printre cei răpuşi de virus se află comandatul unităţii contrateroriste de elită a Spaniei.

Jesus Gayoso, în vârstă de 48 de ani, a murit vineri la un spital din oraşul nordic Logrono. A fost comandatul Gărzii Civile de răspuns rapid care în ultimii ani a desfăşurat operaţiuni împotriva terorismului islamic.

Gayoso s-a alăturat corpulului de elită în urmă cu 25 de ani. Tată a doi copii, a început să se simtă rău pe 8 martie. A mers la spital patru zile mai târziu fără a fi internat. Pe 17 martie a ajuns în stare gravă la spitalul San Pedro din Logrono. Este al patrulea membru al Gărzii Civile care moare din cauza infecţiei cu coronavirus.

Garda Civilă a supravegheat respectarea carantinei în oraşul din nordul Spaniei, printre primele cuprinse de epidemie din ţară. Anterior agravării stării sale, a intervenit într-un oraş unde peste 30 de persoane care participaseră la o înmormântare ţigănească au fost depistate pozitiv. Gayoso avea deja simptome înainte de această misiune, unde a mers într-un costum de protecţie. Se presupune că a contractat virusul după o călătorie de serviciu în Belgia, la începutul lunii.

Joi, numărul ofiţerilor de poliţie depistaţi pozitiv din cadrul poliţiei locale şi naţionale depăşise 700, potrivit Olive Press. Comisarul şef al Poliţiei Naţionale a transmis că un număr mare de poliţişti se află în autoizolare. Mai multe sindicate ale poliţiştilor au solicitat ca aceştia să fie recunoscuţi ca personal extrem de expus, avertizând că 15.000 de oameni pot fi puşi în pericol.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

bob
28.03.2020, 15:39:11

Aproape 800 de polițiști au murit până acum după ce au contactat virusul?! Mai sa fie. Eu locuiesc in Spania, vad stirile de la televiziunile spaniole, ma informez de pe site urile, el mundo, el pais, el periodico, la vanguardia dar asa ceva nu am văzut. Verificati, va rog, 800 politisti este o cifra eronata.

+11 (15 voturi)
Smeritu Pahomie
28.03.2020, 15:47:23

...Se umfla cifrele pentru terorizarea popoarelor acum inainte de instaurarea DICTATURII DIAVOLULUI pe pamant cand bat fierul cat e cald si lumea speriata incuiata-n case in timp ce guvernele au puteri discretionare incalcand toate constitutiile tarilor ca in timp de razboi.....asa ceva nici n-au visat....cat de usor stapanesti un pamant intreg de sclavi speriati de moarte.

-1 (13 voturi)
Badea Scârţan !
28.03.2020, 16:00:33

Nu mai e nimic de comentat.

+1 (1 vot)
Alejandro Magno
28.03.2020, 15:54:31

Doamna Ene a gresit,probabil a vrut sa scrie ca au murit mai putin de 8 politisti.Acele zerouri sunt in plus...

+3 (3 voturi)
Adi Bunea
28.03.2020, 15:58:14

Doamna Ene, ne spune-ti si noua de unde ati luat informatia ca 800 de politisti au murit in Spania, fiindca mi se pare umflata rau de tot cifra asta.

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (25)