Biserica catolică ar putea hirotonisi bărbaţi căsătoriţi pentru comunităţile din Amazon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a avut duminică la Vatican o întâlnire care va dura 3 săptămâni şi în cadrul căreia se poate clarifica dacă anumiţi bărbaţi căsătoriţi pot deveni preoţi catolici, relatează CNN.

Sinodul Amazon a fost convocat pentru a dezbate problemele de mediu şi religioase din Amazon. În cadrul sinodului s-ar putea pune în discuţie şi un subiect care a mai fost dezbătut, dacă anumiţi bărbaţi catolici căsătoriţi, dar care să întrunească anumite caracteristici morale, să poată fi hirotonisiţi.

Această posibilitate a produs reacţii de indignare în rândul conservatorilor catolici. Cardinalul american Raymond Burke şi episcopul Athanasius Schneider din Kazakhstan au îndrumat la post şi rugăciune pe tot timpul desfăşurării sinodului.

200 de catolici, care s-au denumit „armata spirituală”, s-au adunat în apropierea statuii Arhanghelului Mihail chiar lângă Vatican pentru a face rugăciuni.

„Sunt sceptic şi nu cred că sunt singurul”, a spus cardinalul canadian Marc Ouellet, care conduce biroul episcopilor la Vatican, despre atitudinea lui împotriva propunerii.

La sinod participă 185 de episcopi şi preoţi cu drept de vot. Întâlnirea are loc în spatele uşilor închise, iar fiecare dintre clerici o să-şi susţină punctul de vedere.

„Instrumentum Laboris” reprezintă lista cu subiectele care vor fi dezbătute în sinod şi conţine 147 de puncte.

La punctul 129 se discută despre „posibilitatea ca comunitatea preoţească să fie constituită din bărbaţi în vârstă, indigeni, respectaţi de comunitatea lor, chiar dacă au o familie stabilă, care să asigure şi să menţină o viaţă creştină prin săvârşirea Sfintelor Taine.”

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite