Bombardarea şi jefuirea fermelor agricole, noua tactică a armatei ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaci printre echipamentele distruse ale fermei de lactate Agromol din Şestakovo, regiunea Harkov
Vaci printre echipamentele distruse ale fermei de lactate Agromol din Şestakovo, regiunea Harkov

Pe lângă dificultăţile legate de producţie şi exporturi, imaginile filmate de amatori arată că fermele şi depozitele de cereale din Ucraina sunt vizate atacuri ale forţelor armate ruse.

Videoclipurile arată cum sunt bombardate câmpuri, ferme şi silozuri. Potrivit unui expert în securitate alimentară, citat de France24, acestea sunt „încercări intenţionate ale Rusiei de a reduce producţia agricolă ucraineană“. 

Există înregistrări video şi imagini din satelit cu distrugerea unui siloz care conţinea 30.000 de tone de cereale la ferma Golden Agro din localitatea Rubin, în estul Ucrainei . Acesta a fost aruncat în aer pe 9 aprilie, după ce o cisternă cu acid azotic, un produs chimic folosit în îngrăşăminte, a fost lovită de bombardamente.

Într-un alt videoclip, postat pe Telegram pe 31 martie, se pot vedea câteva vaci printre echipamentele distruse ale fermei de lactate Agromol din Şestakovo, regiunea Harkov, Ucraina.

Din cele 1.000 de animale de la fermă, doar câteva au supravieţuit bombardamentelor. Multe vaci au fost ucise, după cum arată fotografiile distribuite pe reţelele de socializare.

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care o rachetă a lovit un elevator de cereale în apropiere de Sinelnikovo, în regiunea Dnipropetrovsk din sud-estul Ucrainei. Guvernatorul Valentin Reznicenko a postat videoclipul pe Telegram pe 2 mai, precizând că nu au existat victime.

Până la sfârşitul lunii martie, cel puţin şase instalaţii de depozitare a cerealelor au fost distruse de atacurile ruseşti, potrivit oficialilor americani. Imaginile atacurilor documentează „încercările deliberate ale Rusiei de a reduce producţia agricolă ucraineană“a declarat pentru France24 Caitlin Welsh, director al programului de securitate alimentară din cadrul think tank-ului american Center for strategic and international studies (CSIS). Unele dintre aceste atacuri sunt foarte precise - doar un depozit distrus, fără daune secundare în jurul acestuia.

Pentru ministrul german al agriculturii, Cem Oezdemir, aceste atacuri asupra infrastructurii agricole ucrainene ar putea fi o încercare de a reduce concurenţa cu Rusia în ceea ce priveşte exporturile de cereale. Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, în timp ce Ucraina este al cincilea. Împreună, cele două ţări reprezintă 29% din exporturile mondiale de grâu.

Încercare deliberată de înfometare a populaţiei

Unii observatori cred că este vorba de o încercare deliberată de înfometare a populaţiei, ca în perioada colectivizării forţate din timpul lui Stalin, care a ucis 5 milioane de oameni între 1932 şi 1933, celebrul Holomodor. Potrivit istoricilor ucraineni şi occidentali, această foamete a fost provocată în mod intenţionat de autorităţile sovietice pentru a opri lupta pentru independenţă a Ucrainei.

John Herbst a fost ambasador al SUA în Ucraina între 2003 şi 2006 şi în prezent conduce biroul Eurasia al think tank-ului american Atlantic Council. El crede că Rusia vizează agricultura pentru a afecta nu doar economia ucraineană, ci şi moralul civililor:

Rechiziţionarea de produse alimentare în teritoriile ocupate în timp de război poate constitui o crimă de război în temeiul articolului 55 din Convenţia de la Geneva.

De asemenea, militarii ruşi au fost acuzaţi că au jefuit cereale şi echipamente agricole.

Însă, pentru John Herbst, există motive să se îndoiască de eficienţa strategiei de reducere a producţiei agricole ucrainene,

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite