Boris Johnson avertizează împotriva boicotării summitului G20 din Indonezia: „Riscaţi să oferiţi altora şansa de a face propagandă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE
Foto: EPA-EFE

Premierul britanic Boris Johnson a alertat, miercuri, cu privire la riscul de a lăsa cale liberă „propagandei” ruse în cazul unui boicot occidental al summitului G20, dacă preşedintele rus Vladimir Putin va lua parte la această întrevedere, ceea ce el a apreciat ca fiind „foarte puţin probabil”.

Indonezia a provocat numeroase discuţii în contradictoriu după ce a invitat Rusia la summitul G20 gândit pentru luna noiembrie la Bali, în ciuda atacului rus din Ucraina. 

Kremlinul a afirmat, luni, că preşedintele Vladimir Putin ar avea de gând să ia parte la acest summit

„Aş fi absolut stupefiat dacă Putin ar merge acolo personal. Este un paria (...) Cred că este foarte puţin probabil să meargă acolo”, a afirmat Boris Johnson pentru ziarişti,  în marja summitului NATO de la Madrid, conform AFP, preluată de Agerpres. 

„Întrebarea este dacă noi, ţările occidentale, ne eliberăm locurile în G20 şi lăsam controlul dezbaterilor în seama Chinei şi a Rusiei”, a mai adăugat premierul britanic. 

„Dacă vă retrageţi de la un eveniment precum G20, riscaţi să oferiţi altora şansa de a face propagandă”, a completat el. 

Ţările occidentale, în frunte cu SUA, fac presiuni asupra Indoneziei, care deţine în acest an preşedinţia prin rotaţie a G20, să înlăture Rusia de la această reuniune. 

Liderul statului indonezian şi preşedintele G20, Joko Widodo, se va deplasa, joi, în Rusia, după o vizită în Ucraina care va avea loc în cursul acestei săptămâni.

Conform explicaţiilor premierului britanic, această ultimă întâlnire a fost dedicată întrebării „de a şti dacă facem suficient pentru a-i convinge pe cei indecişi”, în condiţiile în care mai multe ţări nu au criticat invazia rusă din Ucraina. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite