Boris Johnson îl avertizează pe Macron împotriva „oricărei tentative” de a negocia „acum” cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boris Johnson şi Emmanuel Macron FOTO Profimedia
Boris Johnson şi Emmanuel Macron FOTO Profimedia

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat pe Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, împotriva tentativei de a se recurge la o soluţie negociată „acum” în privinţa Ucrainei cu Vladimir Putin. Acesta a pus accentul pe faptul că un astfel de scenariu riscă să prelungească „instabilitatea mondială”, a transmis cabinetul lui Boris Johnson, potrivit AFP.

Întâlnirea dintre cei doi lideri a avut loc cu ocazia reuniunii G7 - Grupul celor mai puternice şapte economii ale lumii: SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie, ce are loc în Elmau, Germania. Boris Johnson şi Emmanuel Macron „au convenit că acesta este un moment critic pentru evoluţia conflictului şi că este posibil să se schimbe cursul războiului”, ambii susţinând „întărirea” sprijinului militar pentru Ucraina. 

„Premierul a subliniat că orice tentativă de a reglementa conflictul acum nu ar face decât să provoace o instabilitate de durată şi să-i dea lui Putin dreptul de a manipula ţările suverane şi pieţele internaţionale la nesfârşit”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic. 

În timp ce Emmanuel Macron ar fi dispus să negocieze o soluţie cu Rusia, Boris Johnson refuză orice fel de dialog cu preşedintele rus Vladimir Putin, despre care susţine, de la începutul invaziei, că este un „dictator”.

Premierul britanic a susţinut într-un interviu pentru presa din Regatul Unit că Occidentul trebuie să aibă la summitul G7 „discuţii foarte, foarte deschise” pe tema implicaţiilor războiului şi ale sancţiunilor în special asupra inflaţiei pentru a „proteja unitatea” afişată până în prezent. 

„Va exista în mod real o anumită oboseală la nivelul populaţiei şi al claselor politice”, a transmis Boris Johnson, recunoscând o „anume anxietate” cu privire la acest subiect.

Sprijin pentru Ucraina

Emmanuel Macron şi Boris Johnson au căzut de acord să ofere mai mult sprijin Ucrainei în războiul său cu Rusia. „Ei au fost de acord că acesta este un moment critic pentru cursul conflictului şi că există o oportunitate de a schimba cursul războiului”, potrivit sursei citate. Aceştia „au subliniat necesitatea de a sprijini Ucraina pentru a-şi întări mâna atât în război, cât şi în orice negocieri viitoare. Preşedintele Macron a lăudat sprijinul militar continuu al premierului pentru Ucraina, iar liderii au convenit să intensifice această activitate”.

„Liderii au convenit să continue şi să consolideze colaborarea strânsă dintre Marea Britanie şi Franţa în domenii care includ apărarea şi securitatea”, a susţinut purtătorul de cuvânt al guvernului britanic. 

Totodată, preşedinţia franceză a transmis că discuţiile dintre cei doi lideri au fost bune, iar premierul britanic  s-a arătat entuziasmat de aderarea la o „comunitate politică europeană” . Iniţiativa a fost sugerată de Emmanuel Macron pentru a crea o structură decizională care ar implica naţiunile UE şi ţările europene care nu sunt membre.

Reuniunea liderilor G7 va fi urmată de cea a NATO, la Madrid. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite