Boris Johnson îşi lansează campania la succesiunea Theresei May ca favorit al lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boris Johnson, favorit în cursa la succesiunea premierului britanic Theresa May, şi-a lansat luni campania promiţând că Brexitul va avea loc la 31 octombrie, ”cu sau fără acord” (”no deal”) cu Bruxellesul, relatează AFP.

Theresa May demisionează vineri din funcţie, din cauză că nu a reuşit să pună în aplicare ieşirea din Uniunea Europeană (UE), prevăzută iniţial la 29 mai, dar amânată la 31 octombrie, cu scopul de a evita un divorţ fără acord (”no deal”), o opţiune temută de mediile economice.

Conducătoarea conservatoare va asigura, apoi, tranziţia până când partidul îi va desemna, până la 20 iulie, un succesor dintre cei 13 candidaţi înscrişi în cursă.

Un fost primar al Londrei şi un fost şef al diplomaţiei britanice, Boris Johnson a fost unul dintre marii artizani ai votului în favoarea Brexitului în referendumul de la 23 iunie 2016 şi încearcă acum să se prezinte drept salvatorul ieşirii din UE.

”Dacă intru (la numărul 10 pe Downing Street), vom ieşi (din UE) cu sau fără acord la 31 octombrie. Este ceea ce vom face”, dă el asigurări în primul său videoclip de campanie, publicat luni pe contul de Twitter @BackBoris (susţineţi-l pe Boris), în care apare în stradă, adresându-se unui bărbat.

”Trebuie să avem curajul de a le spune oamenilor din această ţară că o putem face dacă vrem cu adevărat”, spune el după aceea unui cuplu de persoane în vârstă, ridicându-şi pumnul pentru a da greutate cuvintelor sale.

Foarte apreciat de activiştii din baza Partidului Conservator, Boris Johnson, în vârstă de 54 de ani, un politician abil şi charismatic, provoacă în schimb o reacţie mai împărţită în rândul deputaţilor don Partidul Conservator (Tories).

O coincidenţă sau nu - lansarea acestei campanii are loc în prima zi a vizitei de stat în Regatul Unit a preşedintelui american Donald Trump, care l-a făcut pe Boris Johnson favoritul său în înlocuirea Theresei May.

Trump l-a acoperit de laude şi pe populitul Nigel Farage, liderul Partidului Brexitului, care a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile europene.

Înainte să traverseze Atlanticul, liderul republican american a declarat că s-”ar putea întâlni” cu cei doi, cu care are ”relaţii foarte bune”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite