Europa

articolul anterior articolul urmator

Boris Johnson promite finalizarea Brexitului pe 31 ianuarie şi un nou acord comercial până la sfârşitul anului 2020

5
20 Nov 2019 07:34:56
Autor: News.ro
FOTO: EPA EFE / Andy Rain
FOTO: EPA EFE / Andy Rain

Premierul britanic Boris Johnson a promis marţi să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie şi să încheie un nou acord comercial până la sfârşitul anului 2020, încercând să îşi promoveze mesajul că numai el poate realiza rapid Brexitul, în timpul unei dezbateri cu liderul laburist Jeremy Corbyn, transmite Reuters.

În timpul dezbaterii organizată înainte de alegerile din 12 decembrie, ieşirea Marii Britanii din UE a dominat discursurile de deschidere, ambii lideri încercând să pună sub semnul îndoielii angajamentele celuilalt.

”Vom ieşi în mod sigur pe 31 ianuarie, pentru că avem un acord...care este gata”, a afirmat Johnson în timpul dezbaterii cu Corbyn,, transmisă de ITV.

Johnson promite implementarea acordului de ieşire din Uniunea Europeană negociat cu Bruxelles şi să scoată ţara din UE.

Corbyn vrea să negocieze un nou acord de ieşire din UE şi să includă acest lucru, alături de opţiunea de a rămâne în UE într-un nou referendum, în termen de şase luni.

Sondajele îi plasează pe conservatorii lui Johnson cu până la 18 puncte procentuale înaintea laburiştilor, dar rezultatul alegerilor este dificil de anticipat, având în vedere alianţele care au loc de ambele părţi ale discuţiilor referitoare la Brexit.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Dream Pervertor
20.11.2019, 08:30:12

- Un bufon in tara circarilor! Jalnic!

+1 (1 vot)
Moftangiul Român
20.11.2019, 09:44:46

Nu o sa poata finaliza nimic nici la noul termen iar englezii se vor face inca o data de rasul curcilor.

+2 (2 voturi)
Ionel Marcu
20.11.2019, 10:29:11

Dacă s-ar pieptăna, ar semăna cu Trump. O larvă galbenă, nou descoperită prin Amazonia ar putea primi numele lui, Johnsonia sau Jonhsonis, tot așa cum aia portocalie a primit numele lui Trump.

+1 (1 vot)
Adrian Foangǎ
20.11.2019, 08:36:50

Papagalul asta nu rateaza nicio ocazie de a se face de ras din postura de prim-ministru. SI cu toate asta, este preferat de alegatori, ceea ce arata ca si in tarile cu "apa calda" prostimea este majoritara.

Sorin Barbu
20.11.2019, 13:56:57

Comentariu considerat abuziv.