Borrell, despre situaţia de la graniţa estică a Ucrainei: „Există riscul unei escaladări”. Rusia a mobilizat 150.000 de militari lângă ţara vecină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari ruşi mobilizaţi la graniţa cu Ucraina FOTO The Sun
Militari ruşi mobilizaţi la graniţa cu Ucraina FOTO The Sun

Uniunea Europeană (UE) se arată îngrijorată de organizarea unui eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina.

„Există riscul unei escaladări după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina. Este vorba despre cea mai masivă desfăşurare la care am asistat vreodată. Este îngrijorător. Nu sutem la adăpost de un incident”, a declarat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Josep Borrell la finalul unei reuniuni prin videoconferinţă cu miniştrii de Externe UE.

Borrell a refuzat să dezvăluie sursa acestei informaţii, transmite AFP.

„Această consolidare trebuie să înceteze şi cerem Rusiei să dezescaladeze” situaţia, a subliniat şeful diplomaţiei europene.

Ucraina se teme de faptul că Kremlinul caută un pretext să o atace.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba şi-a informat, în cadrul acestei videoconferinţe, omologii din UE cu privire la ultimele evoluţii la frontieră.

Kuleba a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că le-a propus Celor 27 „un plan în etape cu privire la modul în care Moscova să fie descurajată să continue escaladarea”.

„Elementul-cheie este pregătirea unor noi serii de sancţiuni sectoriale. Sancţiunile individuale nu mai sunt suficiente”, consideră el.

„Nu ne îndreptăm, pentru moment, către noi sancţiuni. Nu este ceea ce se conturează”, a răspuns Borrell.

„Noi am felicitat Ucraina pentru reacţiile sale măsurate şi am susţinut suveranitatea şi integritatea sa teritorială. UE nu va recunoaşte anexarea Crimeei” de către Rusia în 2014, a subliniat şeful diplomaţiei europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite