Brexit: Condiţiile-cheie ale Parlamentului European pentru a aproba acordul de ieşire a Marii Britanii din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul European
Parlamentul European

Cu o largă majoritate (516 voturi pentru, 133 împotrivă şi 50 de abţineri), Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care sunt prezentate oficial principiile şi condiţiile-cheie ale legislativului european pentru a aproba acordul de retragere pentru Marea Britanie. Un astfel de acord la sfârşitul negocierilor va avea nevoie de aprobarea eurodeputaţilor.

Europarlamentarii subliniază importanţa asigurării unui tratament egal şi corect pentru cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie şi pentru cetăţenii britanici care trăiesc în UE. Ei subliniază şi faptul că Marea Britanie rămâne un stat membru până la plecarea oficială, acest lucru presupunând drepturi şi obligaţii, inclusiv angajamente financiare care s-ar putea prelungi dincolo de data retragerii. 

Rezoluţie avertizează împotriva oricărui schimb între securitate şi viitoarele relaţii economice între UE şi Marea Britanie, se opune oricărei abordări de tipul ”a la carte” sau unei relaţii bazate pe acorduri separate pentru fiecare sector economic şi reiterează indivizibilitatea celor patru libertăţi fundamentale pe piaţa unică - libertatea de mişcare a bunurilor, capitalurilor, serviciilor şi oamenilor. 

Rezoluţia spune că doar atunci când se va fi realizat ”un progres substanţial” în negocierile privind modalitatea de ieşire a Marii Britanii din UE poate începe discuţia despre posibile aranjamente tranzitorii. Acestea nu pot dura mai mult de trei ani, iar acordul privind viitoarea relaţie nu poate fi încheiat decât după ce Marea Britanie a părăsit UE. 

Cetăţenii pe primul loc 

Interesele cetăţenilor trebuie să fie în prim-plan încă de la început, se precizează în rezoluţie, unde se arată, de asemenea, că cetăţenii irlandezi ”vor fi afectaţi în mod special”. Eurodeputaţii cer tuturor părţilor să rămână angajate în procesul de pace din Irlanda de Nord şi să evite o graniţă puternică. Circumstanţele speciale prezentate de această situaţie trebuie să fie o prioritate în acordul de retragere. 

Rezoluţia avertizează Marea Britanie împotriva oricărei încercări de a limita drepturile privind libertatea de mişcare înainte de retragerea efectivă din UE şi cere UE-27 să examineze modul în care se poate răspunde temerilor cetăţenilor britanici că Brexit va duce la pierderea drepturilor legate de cetăţenia UE. 

Principiile de negociere 

Eurodeputaţii cer ambelor părţi să acţioneze cu bună-credinţă şi în completă transparenţă pentru a asigura o retragere corectă. 

Rezoluţia notează că Marea Britanie ar încălca legislaţia UE dacă va negocia acorduri comerciale cu state terţe înainte de a părăsi UE şi avertizează Marea Britanie să nu se angajeze în negocieri bilaterale cu unul sau mai multe state membre privind procedurile de retragere sau privind viitoare relaţii cu UE. 

Obligaţiile continuă 

Marea Britanie va continua să se bucure de drepturile sale de membru UE până la momentul retragerii. Totodată, va trebui să îşi îndeplinească şi obligaţiile, inclusiv cele financiare, care rezultă printre altele din bugetul UE actual pe termen lung. Astfel de angajamente financiare ar putea exista şi după data retragerii, se mai spune în text. 

Implicarea Parlamentului European Parliament 

Parlamentul European are intenţia de a construi pe elementele prezentate în această rezoluţie pe durata negocierilor, de exemplu prin adoptarea unor alte rezoluţii, inclusiv privind subiecte specifice sau domenii particulare, se arată în textul adoptat. 

Dezbatere în plen privind Brexit înainte de vot 

În cursul dimineţii, liderii grupurilor politice din Parlamentul European au dezbătut priorităţile pe care le au în negocierile privind retragerea Marii Britanii din UE. Rolul important al deputaţilor în negocieri a fost subliniat de Preşedintele Comisiei UE Jean-Claude Juncker şi de negociatorul pentru Brexit din partea UE, Michel Barnier, participanţi, de asemenea, la dezbatere. 

În deschidere, Preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani a spus că ”votul Parlamentului va fi decisiv pentru rezultatul final al condiţiilor în care Marea Britanie se va retrage din UE şi pentru viitorul relaţiilor dintre UE şi Marea Britanie. Recentele atacuri teroriste au subliniat faptul că toate statele europene trebuie să continue să lucreze împreună îndeaproape.” 

Dezbaterea a arătat un sprijin transpartinic pentru prioritatea absolută de a proteja interesele cetăţenilor celor mai afectaţi de Brexit. Majoritatea liderilor grupurilor politice au subliniat şi că UE 27 vor rămâne unite şi îşi vor proteja interesele, chiar dacă este nevoie ca negocierile să aibă loc într-o atmosferă de serenitate. Toate grupurile de stânga au subliniat că pentru ele o prioritate este protecţia socială. 

Mai mulţi lideri au subliniat că Brexit trebuie să reprezinte un catalist pentru renaşterea UE, demonstrând cât de legate intrinsec sunt între ele statele membre. 

Liderii grupurilor EFDD şi ENF au salutat lansarea procesului de retragere şi au acuzat UE că încearcă să ”pedepsească” Marea Britanie. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite