Europa

articolul anterior articolul urmator

Brexit: o criză în plus, suprapusă pe instabilitatea Europei

44
28 Jun 2016 10:24:30
Iulian Chifu

Votul la referendumul din 23 iunie din Marea Britanie, pentru ieşirea din Uniunea Europeană – Brexit, a avut un impact major la nivel emoţional, simbolic, cu costuri pe pieţele internaţionale.

Deşi încă la cald, cu mult înainte de a avea primele evaluări şi date reale ale impactului unui asemenea proces, am elaborat o analiză pentru a avea primele evaluări, nu neapărat un studiu de impact, al situaţiei în Marea Britanie, Uniunea Europeană, NATO şi în lume după Brexit, încercând să identificăm efectele acestui eveniment.

Ce este Brexit? Pentru ce au votat britanicii?

Formularea întrebării la referendum şi susţinerii taberei Brexit – Nigel Farage, UKIP – partidul Independenţei Marii Britanii, respectiv Boris Johnson, conservator, fost primar al Londrei – arată că cei care au stârnit valul de nemulţumire şi au determinat votul de ieşire din UE s-au bazat pe imaginea independenţei şi pe naţionalism britanic, valorificând în mare măsură imigraţia ca temă – imigraţia internă în UE, în primul rând, cu modelele şi exemplele de speculare a sistemului de asigurări sociale, în fapt cu impact minor, şi în mică măsură migraţia din afara UE. Obiectivul ar fi fost „repatrierea” deciziei de la UE la Marea Britanie, de la Bruxelles la Londra.

Esenţa revendicărilor vizau mai degrabă deciziile politice, formulele integraţioniste federative la nivel european şi în mai mică măsură pe cele economice, acolo unde doar limitările în materie de piaţă liberă creau probleme. Deci după spusele celor mai fervenţi combatanţi pentru Brexit, Marea Britanie nu-şi doreşte ieşirea din spaţiul de liber schimb, din piaţa unică, din comunitatea economică, chiar, dar nu-şi doreşte limitări la nivel economice de nici un fel şi nu-şi doreşte decizie politică la nivel european.

În ceea ce priveşte populaţia, reacţia a fost una emoţional-umorală în care doar sentimentele vechiului Albion au contat, naţionalismul şi excepţionalismul fostului Imperiu. Copleşită de revenirea unui număr mare de resortisanţi din colonii, asaltată ulterior de valurile de europeni, mai nou ameninţată cu refugiaţii din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Marea Britanie a ales să respingă pe aceste dimensiuni orice ingerinţă în politica naţională şi să propună publicului o formulă izolaţionist-puritană ca alternativă.

După toate probabilităţile, britanicii au votat în necunoştiinţă de cauză şi au avut un şoc ei înşişi când au realizat situaţia şi rezultatul. Mai mult, structura de vârstă a votului a arătat că ieşirea a fost determinată de britanicii mai în vârstă, la pensie, nu de populaţia activă a Marii Britanii, care a trăit în UE. Şi aici clivajele au apărut, aşa cum au apărut între regiunile şi componentele Marii Britanii. Iar cele clasice s-au accentuat, ca efect major imediat.

FOTO Guliver/Getty Images

Proceduri, norme juridice şi formule de recurs

Votul la referendum nu are decât relevanţă simbolică, politică şi de imagine. Este un vot consultativ şi urmează ca Parlamentul britanic să consemneze această realitate într-un document prin care să fie notificată Comisia Europeană privind decizia de activare a articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, respectiv posibilitatea ieşirii din UE.

Deja există referinţe şi recursuri puternice la acest gest. Există peste 2 milioane de semnături (minimum 100.000 pentru ca Parlamentul să ia în discuţie o petiţie publică) pentru a organiza un nou referendum cerând rămânerea în UE. Proiectul de legislaţie propus susţine ca, dacă la un referendum prezenţa e sub 75% şi procentul de vot sub 60%, decizia să fie luată după un nou referendum al cărei întrebare să vizeze exact situaţia inversă, adică menţinerea în UE. De altfel, s-a văzut că britanicii nu ştiau, în cea mai mare măsură, pentru ce votează, că a fost o lipsă de informare şi asta s-a tradus în invadarea Google după vot, căutând ce înseamnă UE.

Chiar admiţând că acesta este votul, nu există un precedent pentru ieşirea unui stat din UE şi în contextul viitoarei negocieri cu Comisia, nu se ştie care sunt poziţiile de la care pornesc părţile. Respectiv nu se ştie cât de departe sau cât de aproape vrea să rămână Marea Britanie de UE. În funcţie de mandatul Marii Britanii şi de mandatul UE, formula poate fi foarte apropiată, foarte integrată, în care doar formalitatea apartenenţei la UE să dispară, dar restul drepturilor şi îndatoririlor să rămână, sau din contra, relaţia să se transforme într-una în care UE negociază cu Marea Britanie cum ar face-o cu un stat oarecare. Integrarea economiilor UE şi UK este suficient de importantă pentru a reclama măcar rămânerea în piaţa comună şi continuarea unor contribuţii la bugetul UE.

Procedural, nu există un format clar al modului în care se va derula negocierea. Este clar faptul că Marea Britanie însăşi nu are un proiect, ba nu are nici un Guvern Brexit, deci astăzi şi încă doi ani suntem în acelaşi format ca până la referendum. După octombrie, la sosirea unui nou Guvern, ar putea fi formulată postura Marii Britanii, ce-şi doreşte, contextul de negociere, aşa cum şi Uniunea Europeană va trebui să-şi elaboreze un mandat de negociere. Aici fiecare ţară va veni cu propriile sale interese, iar mandatul va fi acomodat şi pus în acord până la începutul negocierilor. Aici trebuie şi România să-şi formuleze interesele şi să pregătească termenii mandatului său.

FOTO AP

Precedentul britanic. Destrămarea Europei? Destrămarea Marii Britanii?

Unul dintre efectele negative ale precedentului britanic ar putea fi o succesiune de referendumuri de ieşire din UE, un efect de domino în deşirarea Europei. Sondajele astăzi arată că puţine state ar fi pe o asemenea poziţie. Însă evoluţiile pot fi impredictibile. Este clar că partidele populiste, naţionaliste, anti-sistem, xenofobe, naţionaliste, islamofobe, anti-imigranţi vor primi un impuls simbolic major. Primul test sunt alegerile din Spania, acolo unde Podemos ar putea să câştige substanţial pe seama efectului de contagiune din Marea Britanie.

În mod pragmatic, Marea Britanie era singurul stat capabil să supravieţuiască pe termen mediu şi lung impactului ieşirii din UE. Este a doua economie a UE, are piaţă liberă, concurenţială, are abordare libertariană în economie. Nici un alt stat european nu ar putea să facă, pragmatic, acest pas: Germania este complet dependentă de piaţa europeană, statele mici sunt integrate deplin în economia comunitară, statele mari precum Franţa, Italia, Spania au deficite majore pe care, în caz de ieşire din UE şi de absenţă a împrumuturilor Băncii Centrale Europene la dobândă zero sau negativă, ar suferi un impact major.

Acest lucru nu înseamnă că Marea Britanie ar trebui să iasă din UE sau că va supravieţui impactului. Deja semnalele de pe pieţe imediat după anunţul rezultatului referendumului au dus la costuri majore, prăbuşirea lirei sterline, scăderea burselor, creşterea preţurilor cu precădere la benzină. Apoi perspectiva separării Scoţiei şi Irlandei prin referendum, în ambele cazuri semnalul fiind dat, ar putea duce la o Mare Britanie mai mică, mai fragilă, mai greu adaptabilă, cu o rezilienţă mai scăzută.

Într-adevăr, ieşirea Marii Britanii din UE crează probleme Scoţiei, Irlandei de Nord şi Ţării Galilor – chiar dacă ultima a votat majoritar pentru ieşirea din UE. Cele trei regiuni trăiesc pe baza alocărilor bugetare din politica agricolă comună la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, iar Marea Britanie nu-şi poate permite să compenseze aceste sume venite de la UE. În plus, baza de legitimitate pentru Scoţia – naţionalism scoţian dublat şi acoperit de dorinţa de a rămâne în UE şi Irlanda – naţionalism irlandez, separatism, acoperit sub steagul rămânerii în UE, dar mai ales a liberei circulaţii cu Republica Irlanda şi reunificarea Irlandei – pot duce la rezultate solide la referendum separatist (chiar dacă Irlanda a respins formal reunificarea cu Irlanda de Nord).

Cel mai probabil, forţele populist-naţionaliste vor primi un impact pentru a promova ieşirea din UE dar, în perspectiva unor reforme serioase ale UE, dublate de pragmatismul şi costurile pe care le va arăta procesul în Marea Britanie, statele vor aştepta să vadă măcar ce se întâmplă cu Marea Britanie, înaintea oricărui gest în acest sens, aşa cum şi la nivelul Marii Britanii, în perioada de negociere de doi ani, costurile Brexit s-ar putea să aibă un impact major asupra populaţiei şi să determine cetăţenii să ceară, până la ieşire dacă nu imediat acum, un nou referendum de rămânere în UE. În orice caz, precedentul britanic nereuşit şi costisitor va întări poziţia UE şi va lua apetitul oricui după acest moment de a încerca separarea de Uniune. Fireşte şi aici trebuie semnale consistente şi credibile la nivelul reformării Uniunii.

FOTO 123RF

Negocierea ieşirii din UE. Responsabilitatea UE pentru Brexit

Poziţiile pe care s-au plasat acum statele fondatoare ale UE sunt cel puţin ciudate. Ele propun ieşirea rapidă a Marii Britanii din UE, motivaţia fiind evitarea contagiunii, a efectului de domino, a bolii lungi care afectează UE, dar şi accentuarea impactului acestei ieşiri pentru a descuraja credibil ulterior orice alt stat să mai dorească să repete experienţa. Mai mult, ideea absenţei unui statut privilegiat în raport cu UE, întârzierea negocierii unui acord de liber schimb cu UE şi SUA (ocupate de TTIP-acordul de liber schimb, comerţ şi investiţii) ar putea să accentueze prăbuşirea Marii Britanii.

Oricum, problemele Londrei se vor accentua, pe termen scurt şi mediu: separatismul scoţian şi nord-irlandez, relocarea marilor bănci şi companii financiare din City, revenirea cetăţenilor europeni stabiliţi în Regat pe continent, căderea economică în recesiune severă – odată cu perspectiva serviciilor de a nu mai avea liber acces în UE. Absenţa unor acorduri de piaţă liberă şi rămânere în spaţiul economic european în continuare, sau măcar anunţarea acestei perspective poate duce la prăbuşirea reală a Marii Britanii.

Am identificat două tendinţe la nivelul UE:

  • Tendinţa vindicativă, răzbunarea pe poltronul, vinovatul Marea Britanie, cu Cameron în frunte şi cu cei doi lideri ai Brexitului, împingerea rapidă pe scări a Marii Britanii afară din Europa şi fără nici un acord de liber schimb măcar, pentru a-i învăţa minte pe ei şi pe alţii.
  • Găsirea vinovatului şi pasarea vinei. Comisia Europeană cu precădere, dar în general organismele europene în totalitatea lor, încearcă să evite orice asumare de responsabilitate pentru Brexit în interior, inclusiv evitarea unor reforme majore la nivelul organismelor UE. Or acest lucru este reprobabil şi nu ajută unei stabilizări a Uniunii şi unei reconstrucţii a încrederii şi a speranţei în proiectul european.
 

Trebuie spus foarte clar că UE are propriile responsabilităţi pentru Brexit. Mai mult, preşedintele Comisiei Europene Juncker nu a participat la campania pentru menţinerea Marii Britanii în UE, şi Comisia în întregul său nu a investit în acest proces care afectează întreaga Uniune, susţinând integritatea UE, explicând ce e UE şi Comisia Europeană. Mai mult, dacă Cameron este premierul ieşirii din UE şi al destrămării Regatului Unit, în egală măsură, Jean Claude Juncker, doamna Mogherini, actuala Comisie e responsabilă pentru această ieşire.

În principiu, sunt elemente reproşate în Marea Britanie pe care le găsim în reproşurile mai tuturor statelor şi a tuturor cetăţenilor care aleg reprezentarea în partide populiste, naţionaliste, anti-sistem, anti-imigraţie, xenofobe, islamofobe. Este vorba despre ruptura de cetăţeni, lipsa controlului democratic asupra Comisiei, aroganţa şi deciziile peste cetăţeni şi peste state, „puterea celor nealeşi”, dar mai ales a celor necontrolaţi – nu există formula controlului Parlamentului, a moţiunii de cenzură, a sancţiunii parlamentare şi a cetăţenilor la adresa Comisiei, ci doar cea a statelor, a Consiliului. Mai putem adăuga reprezentarea neegală şi neproporţională a statelor, cu precădere a noilor membri, suprabirocratizarea activităţii europene, salarii enorme şi risipă de fonduri. Toate acestea sunt critici îndreptăţite, iar reformarea UE, a instituţiilor şi mecanismelor sale, este necesară ca reacţie la Brexit.


Desen de Vali Ivan

Recomandări, acţiuni imediate şi pe termen mediu

Până la evaluarea completă, la apariţia unui studiu de impact şi al decriptării evoluţiilor după Brexit, evaluarea prealabilă, la cald, lasă să se desprindă câteva elemente clare. În primul rând, criza Brexit reprezintă o ameninţare şi o oportunitate la toate nivelurile, intern pentru România şi revizuirea componenţei propriilor instituţii, la nivel European, dar şi la nivel global.

La nivelul României se impune în mod direct o revizuire a abordărilor instituţionale şi a componenţei instituţiilor responsabile, care să se doteze cu specialişti în domeniul deciziei în criză. Trebuie contactate şi valorificate pe deplin toate resursele naţionale în materie, care să fie reunite într-o comisie permanentă de evaluare a impactului crizei Brexit, care să se reunească periodic şi să propună constant evaluări, în funcţie de evoluţia situaţiei, care să propună politici şi reacţii imediate.

Uniunea Europeană însăşi are nevoie de Marea Britanie pentru apărarea şi securitatea Europei.

La nivel naţional, trebuie elaborate studiile de impact şi identificate domeniile şi elementele de mandat obligatorii pentru a susţine interesele cetăţenilor români, ale României, resortisanţilor români din Marea Britanie. România are nevoie în egală măsură de UE puternică şi echilibrată, reformată şi relansată, aşa cum are nevoie de Marea Britanie puternică şi stabilă, partener important strategic al ţării nostre pe dimensiune de securitate şi apărare.

Abordarea României ar trebui să fie dirijată fie spre o inversare a procesului retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, fie măcar spre menţinerea uşii deschise pentru revenirea în UE, în orice caz pentru menţinerea Londrei cât mai aproape de UE, menţinerea în spaţiul economic comun, în cât mai multe proiecte integraţioniste posibil, participarea cu contribuţii la politicile UE, chiar dacă se va retrage din organismele politice şi de decizie.

Uniunea Europeană însăşi are nevoie de Marea Britanie pentru apărarea şi securitatea Europei. Marea Britanie e membru în Consiliul de Securitate a ONU, e membră în NATO, organizaţie extrem de importantă pentru securitatea Europei, iar Marea Britanie, alături de Franţa, reprezentau pilonii apărării Europei, fiind şi state nucleare. Dispariţia Marii Britanii, pornirile răzbunătoare şi sancţionatoare la adresa Londrei, după momentul iniţial de emoţie nu ajută în nici un caz UE, cu atât mai puţin NATO şi România, în gestionarea securităţii sale, şi a apărării şi securităţii în Flancul Estic al NATO şi al UE.

Mai mult, plecarea Marii Britanii din UE crează un dezechilibru major de putere şi o redesenare a raportului de forţe european. Poate că se crează oportunităţi pentru Polonia şi România, la nivel individual, însă raportul nou de forţe riscă să creeze o Europă debalansată, europocentrică şi non-atlanticistă, iar perspectiva alegerii lui Donald Trump la Preşedinţia SUA şi o eventuală perioadă de izolaţionism al SUA ar avea un impact major asupra României şi a situaţiei sale de securitate. Mai mult, revenirea la politica de mare putere şi la o afacere franco-germană în relaţia cu Federaţia Rusă nu este în avantajul ţării noastre.

La nivelul UE ar trebui să intervină schimbări substanţiale, cu obiectivul democratizării, debirocratizării, reconstrucţiei încrederii şi speranţei la nivel european. Comisia Europeană actuală trebuie măcar remaniată fundamental, dacă nu chiar eu aş opta pentru demiterea completă a actualei Comisii şi schimbarea ei cu reprezentanţi mai tineri, mai vivaci şi inventivi, cu viziune, care să redea speranţa Europei tinere în perspectivele europene.

Când avem o problemă internă, de vină este UE, când e o reformă ce trebuie făcută şi a căror costuri nu vrea să şi le asume un guvern naţional, e vina UE.

Şi la nivelul familiilor politice europene se impune o reenergizare a proiectului european, relansarea ideilor şi viziunilor despre viitorul Europei într-o formulă a la carte, dar care să păstreze acquis-ul comun, principiile şi valorile neschimbate, să apere democraţia, libertăţile şi drepturile omului peste tot în lume, să menţină realizările UE de până în prezent şi să propună mai departe o Europă flexibilă, cu posibilitatea creşterii integrării sau a opţiunilor de a nu participa la anumite politici din partea statelor europene. Va trebui să respingem o formulă de reconstrucţie a Europei cu două viteze – reuniunea celor şase state fondatoare nu a fost de bun augur. Relansarea dreptei europene credibile, ca şi a social democraţiei europene sunt importante, cu menţinerea regulilor democraţiei liberale care a fondat Uniunea Europeană. Am lansat de curând Manifestul Dreptei Europene, cred că e o bază şi pentru România, şi pentru dreapta europeană deoarece de aici pleacă, cu precădere, cetăţeni nemulţumiţi către extrema dreaptă, aşa cum şi social-democraţia europeană trebuie relansată credibil, pentru a evita partide anti-sistem, anarhiste şi ale extremei stângi.

Am remarcat la nivel european tendinţa de a exporta problemele naţionale la nivel european. S-a întâmplat acum cu Marea Britanie a lui Cameron faţă cu creşterea UKIP am văzut-o în Olanda şi Franţa la referendumul pentru Tratatul Constituţional, am văzut-o în Olanda la refedendumul pentru Acordul de Asociere cu Ucraina. Este inacceptabil un asemenea comportament şi el trebuie sancţionat. Când avem o problemă internă, de vină este UE, când e o reformă ce trebuie făcută şi a căror costuri nu vrea să şi le asume un guvern naţional, e vina UE. Aşa cum astăzi blamarea Marii Britanii nu ajută, exportul de responsabilitate spre UE a fost unul reprobabil care a erodat ideea europeană, în mod nejustificat.

Chestiunea generică a utilizării referendumului în exces, a lipsei lidershipului european şi reenergizării proiectului european, a împrospătării viziunii europene este, de asemenea, extrem de importantă. Astfel, democraţia permite instrumentul referendumului, atunci când vorbim despre validarea unei opţiuni sau politici naţionale explicitate, despre o problema supusă dezbaterii publice în mod îndelungat şi unde decizia e neclară şi e necesar recursul ultim la popor. Însă în rest e nevoie de leadership, de lideri cu viziune şi proiecte care sunt validaţi, ulterior fiind lăsaţi să realizeze viziunea pe perioada mandatului câştigat. Recursul la referendum, în mod excesiv, poate împinge spre populism, guvernarea cu ochii la sondaje şi cu ochii la media, la mediacraţie şi mediocraţie, spre followship, într-un cuvânt. Fiecare instituţie îşi are rolul ei, dar partidele şi liderii politici câştigă voturi şi conduc statele democratice, nu starurile şi moderatorii de showuri la televiziune, nici sondajele sau păreriştii, fără responsabilitate şi fără control democratic.

Fără să dramatizăm, ar fi util la Consiliul European o Declaraţie pentru Unitatea Europei, care să marcheze clar susţinerea pentru proiectul european, continuarea acestuia şi după Brexit, să dea încredere populaţiei şi cetăţenilor europeni. Declaraţia ar trebui să conţină şi perspectiva negocierii cât mai apropiate, mai integrate a acordului cu Marea Britanie, nu izolarea şi sancţionarea sa pentru votul la Brexit. Menţinerea perspectivei de revenire la UE sau de renunţare la ieşire ar trebui menţionată. De asemenea, un mesaj special trebuie transmis statelor aspirante şi partenerilor externi: UE rămâne în forma pe care o are, va trece printr-o reformă profundă pentru a satisface cererile cetăţenilor şi ale statelor membre, va continua politicile sale, şi va susţine politica de extindere în Balcanii de Vest şi statele asociate din Parteneriatul Estic, care vor fi sprijinite mai departe să se apropie de UE şi să devină, în viitor, membri ai UE.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

44 Comentarii

Utilizator Adevărul
28.06.2016, 11:28:28

Comentariu considerat abuziv.

cxt
28.06.2016, 11:56:19

Am citit primele doua sectiuni si m-am oprit pentru ca textul e plin de presupuneri prezentate ca fapte. De ex "britanicii au votat în necunoştiinţă de cauză". Ai vazut de cate ori a fost vizualizat "Brexit The Movie"? Doar pe youtube are 2 milioane de vizualizari aici https://youtu.be/UTMxfAkxfQ0, plus alte 600.000 aici https://youtu.be/eYqzcqDtL3k plus o lista de vizualizari in public https://www.brexitthemovie.com/screenings, plus o gramada de vloggeri care au discutat pe tema asta, fiecare cu vreo 500.000 de vizualizari (de ex. https://youtu.be/rNJ05NfM-4Y , https://youtu.be/JFt-pRIvL9E), plus multimea de articole din presa scrisa, plus pliante trimise prin posta la fiecare locuinta, plus dezbaterile TV pe tema brexit (de ex. una reluata pe youtube are aproape 450.000 de vizualizari https://youtu.be/baCwRZ7Fbvc). Brexit-ul a fost intens discutat si urmarit in UK, ambele tabere ale referendumului au avut arhisuficiente ocazii sa isi prezinte argumentele, e o aberatie sa spui ca oamenii au votat in necunostinta de cauza.

+3 (11 voturi)
ungurulbulan
28.06.2016, 12:03:42

Articol lung,cu multe idei sunt de acord cu multe nu, nu dau nici un calificativ.

+3 (3 voturi)
Danuta Ewiak
28.06.2016, 12:18:10

Brexit va accelera dezintegrarea Uniunii Europene. Biblia spune: "Şi [regele nordului = Rusia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Daniel 11:27)] se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri [1945], iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt [ostilitate față de creștini]. El va acţiona [mare activitate în arena internaţională] şi se va întoarce în ţara lui [dezintegrarea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice. Un militar rus s-au întors în ţara lor]. La timpul fixat se va întoarce [dezintegrarea Uniunii Europene si NATO. Multe ţări din fostul bloc de Est va reveni în sfera de influenţă a Rusiei]" (Daniel 11:28,29a).

-3 (5 voturi)
Stefanescu Marian
28.06.2016, 12:44:04

Problema României nu este Brexit,problema României,aşa cum arată şi autorul,este UE şi implicaţiile de securitate inevitabile. Referitor la UE,aceasta trebuie reformată profund,pe principii noi,unul dintre ele fiind crearea unei identităţi europene ca integrare a identităţilor naţionale a statelor componente.Aceasta va produce încredere şi solidaritate între statele membre.Simpla "uniune de piaţă liberă" a arătat că această soluţie este insuficientă,că produce inegalităţi şi dispoziţii de forţă din partea membrilor mai puternici(ex.Germania nu s-a consultat cu nimeni când a chemat imigranţii arabi,apoi i-a forţat pe ceilalţi să accepte cotele impuse de ea)Nimeni în Europa nu mai vrea să fie forţat de statele mai puternice,de aşa zise "motoare franco-germane" sau de membri fondatori orgolioşi şi ţâfnoşi ca Olanda,Finlanda,chiar Anglia."Ciuca umilinţelor" sunt statele din Est care,fiindcă primesc nişte fonduri nerambursabile de dezvoltare ar trebui să stea smirnă şi să accepte toate umilinţele "vechii Europe"(care,din cauza LOR au fost date pe mâna comunismului).Campioana umilinţelor a fost România,cu MCV,cu Schengen,cu referendumul,cu ţiganii,cu media ticăloasă a unui Occident îmbuibat şi ticălos la care unii au ripostat(vezi chestia cu Charlie Hebdo...) Adevăratul pericol pentru România este cel al securităţii fiindcă,aşa cum spune şi autorul,este posibil ca Franţa şi Germania să facă o alianţă cu Rusia peste amărâtele de ţări din Est unde toţi îşi aduc aminte de sfâşierea Poloniei şi a României de către Germania şi Rusia,başca de trădarea de occidentali a statelor din Est date pe mâna comunismului.Cine din Est poate avea încredere în Germania şi Rusia? România are o agravantă în plus şi anume situaţia Republicii Moldova.Iar dacă NATO sau SUA părăseşte Estul european şi rămânem în sfera de influenţă Rusia-Germania lucrurile vor fi foarte rele pentru România. Vin vremuri tulburi şi,ca întotdeauna în istoria noastră,se pare că iar suntem nepregătiţi.

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (44)

Modifică Setările