Brexit-ul, greu de realizat pentru a-i mulţumi şi pe scoţieni şi pe nord-irlandezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşirea Marii Britanii din UE reprezintă o problemă gravă, iar singura soluţie este independenţa Scoţiei faţă de naţiunea britanică, a afirmat premierul scoţian, Nicola Sturgeon. Pe de altă parte, partidul ultraconservator nord-irlandez DUP, susţinător-cheie al premierului britanic în parlamentul de la Londra, a ameninţat Bruxellesul că se va opune unui acord asupra Brexit dacă acesta va impune bariere comerciale în cadrul Marii Britanii.

"Brexit reprezintă o problemă gravă pentru Scoţia", a declarat Nicola Sturgeon, reiterând că cetăţenii scoţieni nu vor ieşirea din Uniunea Europeană.

"Singura soluţie la această problemă este să devenim o ţară independentă", a subliniat Sturgeon, potrivit agenţiei Reuters.

Fostul premier laburist Tony Blair şi alţi politicieni au semnalat în mai multe rânduri că cetăţenii Marii Britanii trebuie să aibă o nouă şansă de a se exprima, eventual printr-un referendum, în privinţa apartenenţei ţării la Uniunea Europeană. 

Pe de altă parte, partidul ultraconservator nord-irlandez DUP, susţinător-cheie al premierului britanic Theresa May în parlamentul de la Londra, a ameninţat marţi Bruxellesul că se va opune unui acord asupra Brexit dacă acesta va impune bariere comerciale în cadrul Marii Britanii, informează AFP.

"Nu pot exista bariere comerciale în cadrul pieţei interne britanice, ceea ce ar aduce atingere situaţiei economice a Irlandei de Nord", a avertizat preşedinta DUP, Arlene Foster, la finalul unei întrevederi cu negociatorul-şef al UE asupra Brexit, Michel Barnier.

Menţinerea unei frontiere deschise între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord după divorţul între Londra şi UE a devenit cea mai sensibilă problemă a negocierilor.

"Nu vom putea susţine niciun acord ce va deschide calea instituirii unei vămi sau a unor bariere reglementare", a precizat ea Arlene Foster, cu o săptămână înaintea unui summit calificat la Bruxelles drept un "moment al adevărului" pentru a evita un divorţ fără să se ajungă la un acord cu Marea Britanie, la sfârşitul lui martie 2019.

Theresa May a fost invitată să se exprime în timpul unui dineu al liderilor europeni în data de 17 octombrie, pentru a puncta asupra evoluţiei negocierilor privind Brexitul, în ajunul summitului şefilor de stat din UE care va avea loc în 18 octombrie.

Londra şi Bruxellesul au convenit să evite revenirea la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, însă Londra respinge dispoziţii care să prevadă o soluţie de „backstop“ (plasă de siguranţă) cerută de UE.

Europenii cer de fapt un angajament asupra menţinerii Irlandei de Nord în uniunea vamală în cazul în care Londra şi cei 27 de membri ai UE nu vor găsi o soluţie pentru a evita reapariţia unei frontiere vizibile, ceea ce ar duce la crearea unei frontiere între Irlanda de Nord şi Marea Britanie.

Aproximativ 30-40 de parlamentari din Partidul Laburist de opoziţie ar fi pregătiţi să sprijine un acord privind Brexitul pe care prim-ministrul britanic Theresa May încearcă să-l obţină cu Uniunea Europeană, a informat cotidianul The Times, citând parlamentari britanici neidentificaţi, transmite miercuri Reuters.

Negociatorii UE pentru Brexit consideră că un acord cu Marea Britanie asupra "divorţului" este "foarte aproape", au declarat surse diplomatice pentru Reuters săptămâna trecută, deşi nu este clar dacă May ar putea obţine aprobarea parlamentului britanic pentru acest acord.

Aproximativ 320 de voturi în parlamentul de 650 de locuri sunt necesare pentru ca aprobarea să fie sigură.

May are 315 parlamentari şi guvernează cu o majoritate de lucru de 13 datorită unei înţelegeri cu cei zece deputaţi ai Partidului Democrat Unionist (DUP) din Irlanda de Nord, deşi rebelii din propriul partid afirmă că 40 de parlamentari conservatori ar putea vota împotriva acordului ei.

The Times scrie că un grup de 30-40 de parlamentari laburişti l-ar putea sfida pe liderul lor, Jeremy Corbyn, şi vota pentru un acord pe care May speră să îl obţină până la sfârşitul anului.

Potrivit unui scenariu luat în discuţie, parlamentarii laburişti vor vota iniţial împotriva oricărui acord pentru a-şi arăta loialitatea faţă de conducere, dar dacă blocajul parlamentar va rămâne, rebelii ar putea sprijini orice acord ce ar împiedica o ieşire haotică din UE, scrie The Times.

Dacă parlamentarii resping acordul, guvernul May ar putea cădea şi Marea Britanie se va confrunta cu părăsirea UE fără un acord, un scenariu văzut de investitori şi şefi de companii ca slăbind Occidentul, provocând panică pe pieţele financiare şi blocând comerţul. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite