Britanicii intră în campanie electorală. Nota de plată pentru Brexit, recalculată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Theresa May o vizitează pe regina Elisabeta a II-a pentru a oficializa dizolvarea Parlamentului şi lansarea campaniei electorale în Marea Britanie, relatează The Associated Press.

Parlamentul a fost dizolvat în mod oficial miercuri, ceea ce înseamnă că Marea Britanie nu mai are parlamentari aleşi.

Toate cele 650 de mandate din Camera Comunelor, camera inferioară a Parlamentului, sunt puse la bătaie în alegerile anticipate de la 8 iunie.

Alegătorii s-au prezentat la urne în 2015, însă May a convocat alegeri anticipate în contextul în care Londra se pregăteşte să-şi negocieze retragerea din Uniunea Europeană.

Ea a declarat că alegătorii vor acorda conservatorilor o majoritate mai mare în vederea consolidării mandatului Londrei în negocierea Brexitului.

Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Laburist, o acuză pe May că ar conduce ţara către un „Brexit dur“ - dăunător economic - şi promite să atenueze impactul divorţului cu UE.

Negociatorul-şef al UE: Alegerile anticipate îi vor oferi Marii Britanii o stabilitate pe care nu o are

Alegerile anticipate din Marea Britanie vor da un partener mai stabil, pe termen mai lung, care să negocieze ieşirea regatului din Uniune - dar nu vor avea vreun impact asupra poziţiei Uniunii Europene, a declarat miercuri negociatorul-şef al UE pentru Brexit Michel Barnier, potrivit The Associated Press.

Guvernul care se va forma după alegerile anticipate de la 8 iunie „va avea o longevitate şi o stabilitate de cinci ani, pe care actualul Guvern nu o are“, a apreciat el.

Însă „aceste alegeri nu vor schimba nimic“ în hotărârea Uniunii Europene de a-şi apăra interesele, a subliniat francezul.

„Vom apăra interesele celor 27 de state membre şi piaţa unică“, a subliniat el.

Uniunea are planuri de rezervă în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu privire la plecarea Marii Britanii până în martie 2019, a anunţat negociatorul-şef.

„Suntem pregătiţi pentru toate opţiunile. Însă opţiunea la care lucrez este să ajungem la un acord“, a subliniat Barnier.

Nicio ţară nu a părăsit UE până în prezent, iar aceste negocieri reprezintă o noutate.

Unii politicieni britanici au sugerat că Londra ar putea să plece de la masa negocierilor fără să accepte un acord care nu-i convine.

Pe de altă parte, Michel Barnier a comparat divorţul Marii Britanii de UE cu o căţărare dură pe munte şi a îndemnat-o pe Theresa May să i se alăture şi să îşi ţină împreună privirile aţintite asupra vârfului.

„Învăţăm să punem un picior în faţa celuilalt, pentru că traseul poate fi abrupt, cărarea poate fi accidentată, obositoare şi lungă, însă trebuie să ne ţinem privirea mereu aţintită asupra vârfului. Asta e ceea ce am învăţat eu căţărându-mă pe munte“, a spus Barnier, trasând astfel o paralelă între viitoarele negocieri spinoase şi căţărarea pe munte.

Theresa May spune că a decis să convoace alegerile anticipate în timp ce se plimba prin munţi, o pasiune despre care Barnier declară că o împărtăşeşte.

Nota de plată pentru Brexit a crescut

Barnier a îndemnat Londra să-şi achite datoriile faţă de Uniune înainte de începerea negocierii viitoarei relaţii cu partenerii săi europeni.

„Trebuie să încheiem socotelile, nici mai mult, nici mai puţin“, a spus el miercuri.

Prezentând obiectivul negocierilor, Barnier a insistat că nota, evaluată acum la 100 de miliarde de euro, „nu este o pedeapsă“.

Bugetul UE pentru viitorii câţiva ani a fost stabilit împreună cu Londra, care este necesar să-şi achite partea la care s-a angajat, a subliniat Michel Barnier.

„Am hotărât aceste programe împreună. Angajamentele au fost asumate şi trebuie să fie onorate. Este o chestiune de responsabilitate“, a conchis negociatorul-şef al UE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite