Bugeacul ar putea deveni un nou focar separatist al Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întinzându-se de-a lungul malului nordic al Dunării, regiunea Bugeac este chiar bogată, fiind plină de ferme prospere şi de pescari
Întinzându-se de-a lungul malului nordic al Dunării, regiunea Bugeac este chiar bogată, fiind plină de ferme prospere şi de pescari

Eşecul celui de-al doilea armistiţiu în Ucraina ridică îngrijorări şi despre o potenţială renaştere a conflictului în altă zonă a ţării, notează „Moscow Times“. Zona de interes este o porţiune din Basarabia, care aparţine de Ucraina şi care se întinde la sud-vest de Odessa – Bugeac.

Bugeacul este o zonă aflată la sud-vest de Odessa, învecinat cu Marea Neagră la est, cu Moldova la vest, şi cu România la sud. Întinzându-se de-a lungul malului nordic al Dunării, regiunea este chiar bogată, fiind plină de ferme prospere şi de pescari. Dar zona se află şi în plin eşec economic: fabricile se închid, chiar dacă oligarhii locali continuă să facă profit.

„Aici ar trebui să ne aşteptăm la mişcări politice“

„Acesta nu este Donbasul, cu problemele lui economice şi cu populaţia nemulţumită. Aici ar trebui să ne aşteptăm la mişcări politice. Un scenariu de susţinere militară sau financiară ar oferi ocazia perfectă pentru destabilizare“, comentează Anatoli Baronin, un analist care urmăreşte dezvoltarea în regiune.

Discuţiile despre o republică populară a Basarabiei au început să circule primăvara trecută, în timpul revoltelor din capitala Ucrainei, în urma cărora la Kiev a fost instalat un guvern pro-european. În timp ce separatismul din Lugansk şi Doneţk s-a dezvoltat într-un adevărat război susţinut de Rusia, autorităţile ucrainene au reuşit să ţină nemulţumirile sub control în alte oraşe şi regiuni, inclusiv în Basarabia, Harkov şi Odessa.

„Republica Populară Basarabia“

Analiştii de la centrul ucrainean Da Vinci AG avertizau în noiembrie despre pericolul autoproclamării unei noi republici separatiste în sud-vestul Ucrainei, în regiunea Bugeac, care să acţioneze ca pârghie pentru destabilizarea Republicii Moldova şi cap de pod în cazul unui asalt asupra regiunii Odessa.

Este discutată varianta ca această «republică» să se extindă şi pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce ar provoca destabilizări pe teritoriul a două state, care astăzi sunt în zona de interes a Kremlinului“, spun experţii de la centrul analitic ucrainean Da Vinci AG, citaţi de Unian.

Aceştia au analizat mai multe scheme după care s-ar forma şi extinde „Republica Populară Basarabia“.  În Republica Moldova s-ar începe cu destabilizarea situaţiei din Găgăuzia, în raioanele Basarabeasca şi Taraclia, iar paralel în regiunea transnistreană. „Iniţial, accentul va fi pus pe declararea independenţei Găgăuziei, care ar putea pretinde părţi din teritoriul Republicii  Moldova şi din al Ucrainei. Găgăuzia astăzi este principalul centru de activitate al Kremlinului în regiune“, au adăugat experţii ucraineni.

Personalităţi politice cu afiliaţii ruse

Potrivit analiştilor, evenimentele-cheie care ar putea influenţa acest proces sunt alegerile parlamentare din Republica Moldova, dar şi alegerea başcanului Găgăuziei, programată pentru primăvara lui 2015.

În raportul analiştilor, au existat patru figuri politice locale demne de urmărit în 2015: Mihail Formuzal, actualul guvernator al Găgăuziei; Nicolae Dudoglo, primarul Komrat, capitala Găgăuziei; Iuri Dimcioglo, un membru găgăuz în consiliul regional din Odessa, şi Anton Kisse, un etnic bulgar membru al Radei ucrainene care a lăudat găgăuzii că au votat împotriva integrării în Uniunea Europeană la începutul lui 2014.

Toţi cei patru sunt consideraţi apropiaţi de interesele ruse şi amândoi reprezentanţii de pe scena politică ucrainean au făcut parte din anturajul fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.

De la apariţia raportului analiştilor de la centrul Da Vinci AG, Formuzal, Dudoglo, Dimcioglo şi Kisse au făcut, fiecare, declaraţii privind menţinerea păcii şi a suveranităţii Ucrainei. Dar, chiar şi aşa, sentimentul prorus domină în regiune, iar dorinţa de pace nu exclude neapărat Rusia, scrie „Moscow Times“.

Harta Bugeac

Locuitorii sunt susceptibili propagandei ruseşti

Oamenii trăiesc sub convingerea că totul e bine dacă nu e război. Ei cred că dacă vine Putin, el îi va proteja şi nu va fi război. Că războiul este întreţinut de el, nu le trece prin minte“, spune Svetlana Gud, activistă din Izmail, centrul administrativ al Basarabiei ucrainene.

Observatorii internaţionali se îngrijorează că mulţi rezidenţi ai Basarabiei, în speciali vorbitorii de rusă, sunt susceptibili la propaganda Kremlinului.

Mulţi oameni care nu au învăţat limba ucraineană ascultă automat de ruşii, urmăresc canalele lor de televiziune şi le ascultă radiourile. Tot ce ştiu despre lume, despre Ucraina şi tot ce se petrece în Rusia, ştiu de la posturile ruseşti“, explică Valeri Peikov, comentator pentru site-ul de ştiri Basarabia Info.

În Izmail, cei care susţin deschis guvernul de la Kiev se pot confrunta cu ostilităţi. De exemplu, Larisa Marar spune că a fost de multe ori calul de bătaie al localnicilor atunci când a încercat să solicite donaţii pentru trupele ucrainene ce luptă în Donabas. Larisa a recunoscut că susţinerea ei pentru Euromaidan i-a făcut pe mulţi dintre prietenii ei să-i întoarcă spatele, dar a adăugat că este un preţ pe care a fost dispusă să-l plătească.

„Da, Rusia este pământul strămoşilor noştri, dar noi trebuie să ne gândim ce vom lăsa moştenire copiilor noştri“, declară Larisa Marar pentru „Moscow Times“.

Separatiştii transportă arme şi trupe spre Mariupol

Militanţii proruşi din estul Ucrainei se regrupează de-a lungul liniei frontului, mare parte din forţele lor şi din arme fiind văzute în zona Brianka, Stahanov şi Mariupol, a notat pe pagina sa de Facebook liderul grupului de rezistenţă Dmitro Timciuk.

Potrivit lui Timciuk, în zonă există 550-600 de soldaţi, 15 tancuri şi aproximativ 25 de vehicule blindate şi peste 15 tunuri de artilerie, dar şi 8 sisteme de rachete „nomade“.

Ucraina pune la punct o „Armată a Internetului“ pentru a lupta cu propaganda rusească

Ministerul Informaţiei din Ucraina a solicitat cetăţenilor săi să se înroleze în „forţele informaţionale“ ale ţării pentru a lupta împotriva propagandei online a ruşilor. 

Voluntarii se pot înscrie prin adăugarea numelui şi adresei de e-mail pe noul website i-army.org, a anunţat ministrul Informaţiei joi, într-un comunicat online.

Multe fronturi au fost deschise împotriva noastră şi unul dintre cele mai importante este cel informatic. Acum este timpul să luptăm împotriva invadatorilor ruşi pe frontul informaţional“, se arată pe site-ul nou deschis pentru înrolarea „soldaţilor“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite