Cafeneaua Coanei Europa: Ce mai sărbătorim la 9 mai ?

„Cine urmăreşte acţiunile anilor în care Vladimir Putin a fost când preşedinte, când prim-ministru, constată că acesta l-a copiat îndeaproape pe Stalin” FOTO World Economic Forum/Flickr

Coana Europa mai obişnuieşte să facă ordine în bibliotecă. Într-o zi, a dat peste colecţia „Scânteia” din 1989 a României, una din fiicele mai mici. În fiecare zi, poporul se pregătea să cinstească prin muncă, realizări de plan în avans „ziua insurecţiei naţionale antifasciste şi antiimperialiste”.

Au trecut 25 de ani de atunci. În 1989, în Malta, Gorbaciov şi Bush s-au înţeles, pe fondul căderii Zidului Berlinului şi al revoluţiilor europene.  Doi ani mai târziu, Uniunea Sovietică înceta să mai existe. Rusia, prin intermediul unei comunităţi precum CSI era tot mai palidă pe scena internaţională, prin vocea lui Boris Elţin, cel care l-a trimis în istorie pe Mihail Sergheevici Gorbaciov. Totuşi, Elţin a avut inspiraţia să-l lase în locul său pe fostul ofiţer al KGB, Vladimir Putin. Scriam cu mai mult timp în urmă că Putin s-a lansat într-o cursă prin care dorea refacerea prestigiului şi dacă era posibil, a puterii şi întinderii fostei URSS. Cine urmăreşte acţiunile anilor în care Vladimir Putin a fost când preşedinte, când prim-ministru, constată că acesta l-a copiat îndeaproape pe Stalin:

• a atras atenţia poporului contra ”oligarhilor”, adică a celor pe care noi îi numim ”baroni locali”, care tezaurizau valuta în interes propriu şi subminând economia Maicii Rusia.
• a pedepsit ”trădările” presei, celor din structurile de informaţii, aşa cum reiese din cazurile Politovskaia sau al spionului rus ucis cu Poloniu radioactiv.
• a reuşit să oprească timidul parcurs european şi euroatlantic al unor foste republici unionale, prin reţeta ”enclavizării”.
• a înlocuit ”teroarea alimentară” a lui Lenin, cu ”teroarea energetică”.
• a iniţiat ample defilări, care să arate grandoarea Rusiei şi să o facă demnă de statutul de moştenitoare şi de continuitoare a URSS
• a pilotat avioane, apozat fie la bustul gol, fie pe tatami, la pescuit, la vânătoare, a condus Lada pe autostrăzile Rusiei, s-a fotografiat cu motociclişti ruşi (care aveau Harleyuri şi nu CZ-urile atât de cunoscute nouă).
• a ameninţat deschis că orice acţiune a NATO, care vizează interesele Rusiei va primi o ripostă pe măsură. ”Nicevo!” a fost răspunsul ”Ţarului” Putin la întrebarea retorică pusă tot de el la Bucureşti, în 2008, dacă se va petrece ceva în lume fără Rusia.
• a început să modifice graniţele în virtutea dreptului leninist al ”autodeterminării popoarelor”, promovat în 1918.

Cu toţii îşi imaginează că Putin va stimula vechile rădăcini comuniste, pentru a redresa Rusia. Totuşi, se impune, să aruncăm, măcar în treacăt o privire asupra ”emigraţiei albe”, în fapt a pleiadei de intelectuali care s-a desolidarizat de bolşevici, fără a abjura imperialismul secular al Rusiei.

În februarie 1917, socialiştii s-au ridicat împotriva Ţarului. În octombrie, bolşevicii, în numele ”revoluţiei mondiale”, teoretizate de Troţki, bolşevicii au tranşat revoluţia în favoarea lor, cu ajutorul Germaniei imperiale care l-a ”livrat” pe Lenin, direct din Elveţia, ca pe ”un bacil al ciumei”, într-un trem plumbuit, Maicii Rusia să croiască ieşirea din război.

Bolşevicii au făcut pace separată, au ratat sistemul versaillez, dar l-au minat împrietenindu-se la cataramă cu Germania, în care Hitler urca treaptă cu treaptă către puterea absolută.  La începutul celui de-al doilea război mondial, URSS recuperase totul şi ceva pe deasupra. La finele acestuia, Uniunea Sovietică reclama statutul de primă putere antihitleristă şi a luat jumătate de Europa. 9 mai 1945 a devenit Ziua Victoriei, o zi pentru care ruşii de rând au un adevărat cult.

În acest timp, mai ales în Statele Unite, emigraţia vechilor menşevici şi eseri, stabilită după înfrângerea generalilor Iudenici, Vranghel, a amiralului Kolceak, ceea ce însemna sfârşitul războiului civil copios ”sponsorizat” de americani, lucra şi lucrează în continuare. 

Indiferent de ideologie, rusul nu poate concepe decât o Rusie imperială. Va reuşi oare Vladimir Putin să-i coalizeze pe ruşii albi şi pe cei roşii, în spiritul lui Kerenski, fapt nereuşit nici de Ţarul Nicolae II, nici de Hrusciov sau Gorbaciov, autorii unor ”destinderi” controlate?

Întrebarea este, cât de departe va merge Putin? Noi românii unde ne găsim? Avem pe teritoriul nostru zona secuiască pe care mulţi vor s-o transforme într-o Cecenie, Abhazie, Crimee, Transnistrie de ocazie. Premierul Ungariei vorbeşte de autodeterminare în Transcarpatia (adică zona vechii Slovacii, unde e şi o comunitate românească, pe care România nu a luat-o în 1938, la Munchen în virtutea alianţei cu Cehoslovacia, dar a luat-o Ungaria, fără vreo jenă). Nu ocoleşte nici Transilvania. Polonia a mărit investiţiile în Galiţia istorică. Sunt persoane care spun că trebuie făcut ceva în cazul Bucovinei de Nord, Herţei şi Basarabiei de Sud, aflate în componenţa Ucrainei. E o întreprindere riscantă, exact ca în 1938, când România nu s-a aliat revizioniştilor. Asta nu a ocolit-o însă de nenorocirea de a fi victimă a apropierii germano-sovietice prezentate pe larg de Nicolae Titulescu în perioada interbelică. Aşadar, acum trebuie să avem o poziţie fermă de obţinere de garanţii solide asupra integrităţii noastre teritoriale.

Premierul ungar şi formaţiunea Jobbik vor autonomie şi ”spaţiu vital” pentru maghiari, cam cum arăta zona Ardealului răpită prin Diktatul de la Viena, condamnat de istorie. Cel puţin aşa reiese dacă suprapui regiunea propusă de UDMR, aflată azi la guvernarea României, cu cea din Diktat.

Ministerul de Externe al României s-a comportat faţă de criza din Ucraina, exact ca echipa tehnică a naţionalei de fotbal. Adică, în poziţia „cu mâinile la spate, mestecând gumă”. Aceeaşi atitudine a fost şi la vizita vicepreşedintelui american Joe Biden, care are acelaşi efect pe care l-ar fi avut în 1939, să zicem, o vizită a lui Churchill la Varşovia. De multă vreme, singurele opinii de politică externă ale României aparţin Preşedintelui Băsescu, în timp ce Premierul Ponta stă ca la lecţie, dând aprobator din cap la ce zic americanii, dar neridicând niciodată pliscul la ce zice ”Vocea Rusiei”, că, în 30 de minute vom fi ocupaţi militar de Moscova. Pe vremuri renunţarea României la Planul Marshall s-a anunţat la Radio Moscova, guvernul român neavând nicio reacţie. ”Nu eşti cu mine, eşti împotriva mea” suna un pasaj biblic, pe care comuniştii l-au preluat deşi au promovat ateismul. Să înţelegem oare că guvernul român e de acord cu Rusia devreme ce nu e nicio reacţie oficială de condamnare? Americanii condamnă corupţia, urechind astfel guvernul şi laudă în schimb  DNA şi ANI, pe care le promovează Palatul Cotroceni. 

Oare credeţi că NATO nu ştie de 23 august 1944? Nu e oare ciudat că singura ţară care sărbătoreşte victoria împotriva nazismului e Rusia? Că 9 mai a rămas, pentru ceillalţi,  doar Ziua Coanei Europa? Că guvernul de la Bucureşti tace şi când al doilea om al SUA se află aici în vizită? Cred că atunci când de la Moscova cineva spune că ne-ar ocupa în 30 de minute, pe noi, care suntem în NATO, ştie ceva, cunoaşte slăbiciunile interne ale României. Nu am văzut nicio notă oficială de protest de la Externe. Ce ne facem în cazul unei ipotetice înţelegeri ruso-americane? Vom fi din nou monedă de schimb pentru păstrarea păcii între NATO şi Rusia?

Nu de puţine ori, dictonul ”cine uită trecutul riscă să-l repete” îşi dovedeşte actualitatea.