Cafeneaua Coanei Europa: de la „Proiectul grecesc“ la „Uniunea Eurasiatică“

Vladimir Putin vrea să arate Europei că „omul bolnav” este o expresie potrivită Greciei, Ciprului, Turciei.           FOTO Alexander Nemenov Reuters

„Fugit irreparabile tempus” este o expresie latină care ne aduce aminte cât de trecători suntem. Suntem atât de preocupaţi de trecerea noastră prin viaţă, ne simţim atât de agresaţi de nou, încât uităm că trecutul se întoarce, sau dacă nu se întoarce, măcar părţi din el pot fi oricând de actualitate.

„Cine uită trecutul riscă să-l repete!”, s-a spus cu referire la regimul comunist din România. Îndrăznesc să afirm că această expresie îşi găseşte utilitatea în toate situaţiile. Napoleon a devenit celebru pentru că şi-a amintit din istorie că Hannibal a trecut cu elefanţii prin strâmtoarea Saint-Bernard, fiind o surpriză colosală pentru romani. A reuşit şi el să fie la fel de surprinzător pentru austrieci, care, fie vorba între noi, aveau la Viena biblioteci impresionante, academii, înalte şcoli militare. A reuşit, în primul rând, pentru că era pasionat de istorie.

Astăzi, în imediata noastră apropiere, se înteţeşte focul sub cazanul geopoliticii pontico-mediteraneene. Unchiul Sam, Maica Rusia şi Coana Europa sunt actorii principali. Mulţi nu se dumiresc ce se întâmplă şi încep să regrete „Războiul Rece”, care, pe lângă nişte „înţepături” amicale a însemnat o linie de demarcaţie între „Est” şi „Vest”.

Azi, nu se mai ştie care e „Estul” şi care e „Vestul”. Personal, făcând curat prin bibliotecă, am dat peste nişte notiţe din vremea studenţiei, pe când aşezarea României la masa Coanei Europa era un vis frumos, iar umbrela Unchiului Sam părea o fantezie.

Mi-am adus aminte că, până la 1683, Imperiul Otoman a ameninţat geopolitica europeană, fiind a doua oară respins sub zidurile Vienei.

Apoi mi-am mai amintit că Rusia şi-a luat sarcina apărării creştinilor oprimaţi de turci şi că şi-a propus să restaureze Imperiul Bizantin. Proiectul a aparţinut Ecaterinei cea Mare, nemţoaică de origine. Practic se dorea ca Rusia să controleze strîmtorile Bosfor şi Dardanele, deci să aibă acces în Mediterana, care, aşa cum se exprima domnul Cristian Unteanu, pe drept cuvânt, preluând o expresie latină consacrată era „mare nostrum”, sau „mare internum” pentru NATO.

Împărăteasa l-a cointeresat pe Împăratul habsburgic Iosif II, dar acesta a fost avertizat, la rândul lui, de strategii săi că e o capcană, astfel că războiul ruso-turc aferent nu a dus la materializarea proiectului.

Vladimir Putin şi-a făcut şi el şcoala geopolitică în Germania Democrată şi nu întâmplător are cam aceleaşi planuri.

Dacă în vechime Maica Rusia considera statul otoman drept „omul bolnav” al Europei şi a încercat în 1856 şi în 1878 să facă legea pe continent, împărţindu-i moştenirea, ea a fost temperată, mai întâi de Anglia şi Franţa, apoi de Germania. După sincopa Primului Război Mondial, de peste 70 de ani, URSS, apoi Rusia îşi apără poziţia.

Vladimir Putin vrea să arate Europei că „omul bolnav” este o expresie potrivită Greciei, Ciprului, Turciei.

Grecia este controlată acum de socialişti, care nu exclud, pe lângă obligaţiile europene şi euroatlantice, o politică regională independentă. Grecia şi Turcia se războiesc pe Cipru, din care Turcia deţine nordul, în timp ce sudul independent este ca şi Grecia membru al Uniunii Europene.

Turcia este „bolnavă” de orgoliul că deşi e membru NATO, iar afacerile Coanei Europa merg bine, ea încă nu şi-a primit locul la masă. Atât Grecia, cât şi Turcia, dar şi Ciprul atins puternic de criza bancară, au întâietatea în imediata vecinătate a fierbintelui Orient Mijlociu, unde şi Maica Rusia are mari interese. Posibilitatea ca Ciprul să fie de acord să găzduiască baze ruseşti o îngrozeşte pe Coana Europa, mai mult decât anexarea Crimeii sau scindarea Ucrainei. Grecia este în cursul dificilelor negocieri pentru renegocierea datoriei externe, se pune problema părăsirii zonei Euro, ceea ce face ca această primăvară să fie una incendiară.

Intrarea Rusiei în zona Mediteranei, în care există capul de pod sirian înseamnă redeschiderea vechii poveşti a „omului bolnav” pe care o credeam încremenită în mrejele muzei Clio.

Oare o să ajungem să vedem lideri mondiali care să spună asemeni lui Napoleon: „La Waterloo, toţi începând cu mine nu ne-am făcut datoria!”