Campania Rusiei: ce lecţii am învăţat din războiul hibrid dus în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Phillip Karber (dreapta), într-una din călătoriile sale pe frontul ucrainean FOTO Phillip Karber
Phillip Karber (dreapta), într-una din călătoriile sale pe frontul ucrainean FOTO Phillip Karber

Doi specialişti în războiul hibrid dus de Rusia în Ucraina şi-au împărtăşit concluziile, detaliind „lecţia“ care ar trebui învăţată din evenimentele din estul Ucrainei. „Victima agresiunii hibride este rănită şi de prudenţa şi ambiguitatea Occidentului. În timp ce Rusia a introdus mii de arme în acest conflict, ezitarea politică a europenilor şi americanilor serveşte drept un embargo militar impus unei ţări prietene“, afirmă aceştia.

Profesorul american Phillip Karber, împreună cu generalul Ucrainean Vladimir Zamana, au realizat un document în care explică ce „lecţie“ au dat ruşii lîn conflictul din Ucraina. Tacticile neortodoxe nu reprezintă o noutate într-un conflict. „Ruşii erau adversarii care aruncau sabia şi luau o bâtă“, scria Lev Tolstoi în „Război şi Pace“. În Ucraina, ruşii au luat bâta, însă intervenţiile Moscovei au stabilit un nou indicator al artei războiului, scria „Financial Times“.

Ce am învăţat din războiul hibrid dus de Putin în Ucraina ne arată Phillip Karber, profesor american a Universitatea din Georgetown, dar şi expert militar, ce a vizitat, de nenumărate ori frontul estic ucrainean. Specialist în acţiunile Rusiei din Ucraina este şi generalul (în retragere) Vladimir Zamana, care a fost Şef de Stat Major al Ucrainei, numit de Viktor Ianukovici pe 18 februarie 2012. Pe 19 februarie 2014, în momentul culminant al protestelor din Piaţa Maidan din Kiev, Ianukovici l-a demis pe Zamana, înlocuindu-l cu amiralul Iuri Ilin. După fuga lui Ianukovici, pe 22 februarie 2014, Zamana a fost numit de Parlament drept comisar al Ministerului Apărării.

Războiul hibrid în Ucraina: Lecţia învăţată

Dr. Phillip A. Karber şi Gen. (r.) Vladimir Zamana

1. Agitaţia şi propaganda (inclusiv „marea minciună“) sunt punctele forte ale Rusiei. Jurnalismul occidental de tipul „adevărul va ieşi la iveală“ este ineficient asupra publicului dominat de presa rusă. Societăţile diversificate din punct de vedere etnic sunt susceptibile manipulării presei şi reţelelor sociale.

2. Înainte de conflict, Rusia a folosit influenţe economice subtile şi corupţie pentru a stabili motive de şantaj, dar şi pentru a compromite politicieni cheie şi organisme de securitate.

3. Agenţii politici ruşi, speţnaz, omuleţii verzi, voluntarii şi mercenarii oferă o gamă largă de „invazie pe nevăzute“, sabotează, antrenează şi consiliază localnicii. Occidentul nu vrea şi nici nu poate să creeze, să antreneze, să disciplineze şi să direcţioneze cadre către populaţiile ocupate.

4. Tehnicile teroriste includ acapararea clădirilor, atacul infrastructurilor, intimidarea poliţiei, bruiajul cibernetic, asasinările politice, răpirea de copii, luarea de ostatici, tortura şi mutilarea.

5. Conflictul de intensitate mică poate escalada rapid într-un adevărat război pentru care poliţia, grănicerii, unităţile de securitate şi chiar forţele speciale nu sunt pregătite. Acest lucru este în special valabil pentru luptele purtate în oraşe, pentru teritoriile cheie şi pentru intersecţiile principale de drumuri.

6. Rusia a introdus o protecţie blindată superioară, dar şi muniţie care străpunge vestele antiglonţ, fapt care poate înfrânge o infanterie normală, mai ales atunci când echipamentul este combinat cu vedere de noapte şi dublat de lunetişti.

7. Artileria rusească şi lansatoarele de rachete multiple folosesc muniţie avansată care, în combinaţie cu sistemele pentru identificarea şi localizarea ţintei, cauzează 85% din victime şi poate distruge unităţile unui întreg batalion cu o singură lovitură. De reţinut este că SUA şi statele NATO retrag acest tip de muniţie avansată.

8. Tancul principal de luptă, protejat de blindaj reactiv, rămâne o piesă centrală într-o confruntare de intensitate mare. Raidurile de acest fel sunt predominante pe un câmp de luptă modern.

9. Vehiculele uşoare de luptă sunt vulnerabile. Infanteria are nevoie de protecţie echivalentă cu cea a unui tanc, dar şi de mobilitate pentru luptele intense.

10. Blindajul reactiv rezistă la lovitura unui singur focos tras de armele anti-tanc. Este foarte important pentru NATO deoarece puţine ţări au focoase anti-tanc capabile să străpungă blindajul reactiv rusesc, iar, în absenţa lor, infanteria este vulnerabilă.

11. Câmpul de luptă „hibrid“ este non-linear, cu diverse forţe în joc şi cu ocazii pentru manevre decisive. Cu ajutorul artileriei, pierderile provocate pot fi foarte mari pentru atacator. Totuşi, în poziţii statice, soldaţii sunt vulnerabili.

12. Apărarea aeriană modernă a făcut ca Forţele Aeriene ucrainene să închidă spaţiul aerian şi să atace elicopterele, gonindu-le de pe câmpul de luptă chiar şi fără a avea la dispoziţie dispozitive speciale.

13. Armatele dependente de reţele de comunicaţii naţionale vulnerabile şi fără a avea semnale radio digitale criptate sunt vulnerabile la bruiaj, la interceptare şi la localizare în timp real. Războiul electronic a intrat într-o nouă epocă în Ucraina, iar efectele lui pot fi şi neaşteptate şi de o importanţă majoră.

14. Dronele, vehiculele fără pilor şi sistemele de identificare şi localizare a ţintei sunt indispensabile. Rusia are funcţional un complex de asemenea dispozitive, în timp ce Ucraina, la nivel strategic este, pur şi simplu, „oarbă“ în anticiparea ofensivelor majore şi, din cauza timpilor pierduţi în cazul primirii averismentelor, va continua să fie luată prin surprindere.

15. Ca rezultat al luptelor intense, al extenuării forţelor, dar şi din cauza intervenţiilor politice ale comunităţii internaţionale, există presiuni multiple pentru a accepta un armistiţiu, independent de un acord politic.

16. Sancţiuni economice occidentale coordonate şi fixate, pot avea un impact serios asupra economiei ruse şi pot răni populaţia. Însă ele sunt un instrument crud şi au un impact minim asupra conducerii ţării. Sancţiunile nu dau încredere prea mare că pot pune în practică un armistiţiu sau că pot opri agresiuni ulterioare.

17. Un armistiţiu fără o monitorizare eficientă şi sancţiuni aplicate pentru încălcările lui este foarte instabil. OSCE nu este capabil, structural, să monitorizeze în mod eficient un armistiţiu. 

18. Rusia a apelat la o gamă largă de ameninţări, şi subtile, şi directe, inclusiv la alerte nucleare, la „inspecţii surpriză“ şi la incursiuni aeriene care par să testeze liderii occidentali şi să intimideze politicienii ucraineni.

19.  Legiuitorii din democraţiile occidentale nu sunt pregătiţi pentru operaţiuni ruse, pentru negări repetate, pentru duplicitate şi înşelăciuni ale unui asemenea conflict. Această combinaţie hibridă conduce, deseori, la o fobie de decizii şi la teama de escaladare a conflictului, chiar dacă acest lucru ar însemna un comportament asemănător cu cel pe care Rusia deja îl practică.

20. Victima agresiunii hibride este rănită şi de prudenţa şi ambiguitatea Occidentului. În timp ce Rusia a introdus mii de arme în acest conflict, ezitarea politică a europenilor şi americanilor în ajutarea Ucrainei de a obţine înlocuiri pentru pierderile sale (dar şi mesajul politic trimis altora care ar vrea să ajute) serveşte drept un embargo militar virtual asupra Ucrainei. În mod ironic, cea mai de succes sancţiune occidentală a fost să oprească o ţară-prietenă să se apere singură.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite