Europa

articolul anterior articolul urmator

Când ar putea fi gata un paşaport digital de vaccinare pentru călătorii. Ce spun statele membre şi care sunt principalele obstacole

7
6 Mar 2021 13:33:13
Autor: Cristina Ene
COVID-19 FOTO SHUTTERSTOCK
COVID-19 FOTO SHUTTERSTOCK

Comisia Europeană vrea să repornească călătoriile în interioriul Uniunii Europene şi dincolo de graniţele acesteia prin emiterea unui „certificat verde digital”, un document care să ateste că o persoană a fost imunizată anti- COVID-19. Într-o scrisoare trimisă vineri statelor membre, Ursula von der Leyen, spunea că acestea sunt „asigurarea că oamenii se pot bucura de libertatea de mişcare fără a pune în pericol sănătatea publică”.

„«Certificatul Verde Digital» va fi realizat pentru a facilita libertatea de mişcare şi pentru a ne asigura că, în ciuda restricţiilor care rămân în vigoare, ele vor fi folosite doar acolo unde este justificat şi doar la un nivel corespunzător”, scrie Ursula von der Leyen statelor-membre, potrivit Politico.
 
Acest certificat pune o mulţime probleme statelor membre de la probleme legale  privind tipul de vaccin şi timpi diferiţi de vaccinare la confidenţialitatea datelor. Mai mult decât atât, şi poate în primul rând ,statele membre nu au au clarificat încă poate cel mai important aspect, şi anume ce ar trebui să conţină acest certificat.
 
Propunerea legislativă va fi înaintată Comisiei Europene pe 17 martie şi multe detalii nu au fost încă stabilite, scrie Politico.

Un lucru este însă cert, şi anume că CE doreşte ca acestea să conţină nu doar dovada vaccinării, ci şi rezultatele testelor şi informaţii despre recuperarea în urma bolii.
 
Liderii UE s-au pus de acord săptămâna trecută să lucreze pentru o „abordare comună la certificatele de vaccinare”, dar, în ciuda acestui lucru, multe ţări au ridicat probleme practice, etice sau de discriminare.
 
Franţa a spus că nu este de acord ca accesul într-o ţară să fie condiţionat de acest paşaport, deşi, cu siguranţă, UE trebuie să evite un scenariu în care fiecare ţară ar avea sistemul propriu. Totuşi, „un asemenea document nu ar trebui să confere anumite drepturi unor oameni care au fost deja vaccinaţi”.
 
Cancelarul german Angela Merkel a observat săptămâna trecută că un atare certificat nu ar trebui să fie „unica” soluţie pentru a permite călătoriile, întrucât ar însemna ca minorii să fie excluşi, dat fiind că nu există un vaccin pentru ei. Astfel, un test PCR negativ ar putea în continuare să fie folosit în mod alternativ.

Olanda a ridicat problema posibilităţii transmiterii virusului de către cei vaccinaţi - o întrrebare care n-a primit deocamdată un răspuns definitiv.
 
Pe de altă parte, ţări precum Danemarca şi Suedia au anunţat propriile planuri de a emite un certificat de vaccinare intern, în timp de Estonia lucrează împreună cu OMS la un proiect-pilot pentru certificate de vaccinare la nivel global.

Totodată, Spania şi Grecia iau în considerare ideea unui „coridor verde”.
 
Liderii UE s-au pus deja de  acord asupra unui certificat de vaccinare „uniform” şi „interoperabil” pentru scopuri medicale, încă din ianuarie. Acesta ar trebui suplimentat pentru a include şi călătoriile.
 
Însă pentru a avea un certificat funcţional până în vară, statele membre vor trebui să implementeze un certificat uniform la nivelul sistemelor lor sanitare şi la graniţe, în timp ce CE i-ar reveni rolul de a stabili o poartă de acces între sistemele naţionale. Or, numai lucru ar necesita cel puţin trei luni, a avertizat von der Leyen.
 
Această poartă de acces comună prespune un schimb de informaţii între bazele de date naţionale - o sarcină plină de dificultăţi tehnice.
 
„Un sistem european nu poate funcţiona decât dacă şi sistemele naţionale există deja şi sunt funcţionale”, le-a scris von der Leyen statelor membre.
 
Ursula von der Leyen susţine că certificatele vor respecta securitatea şi confidenţialitatea posesorilor.
Reglementatorii europeni sunt de altă părere ridicând obiecţii precum nivelul la care vor fi împărtăşite date sau durata lor prelungită de stocare (Belgia), natura extremă a unui paşaport de imunitate (supervizorul polonez al protecţiei datelor la nivel european), contestaţiile activiştilor în domeniul protecţiei personale care ar putea obiecta în instanţă (Franţa).
 

Toate vaccinurile se califică?

 
Tot mai multe ţări se depărtează de o strategie comună europeană privind programul de vaccinare, prilej pentru o altă complicaţie menită să pună în dificultate un certificat digital de vaccinare: ce se va întâmpla cu acele ţări care imunizează cu alte seruri decât cele autorizate în UE, precum serul chinez Sinovac şi cel rusesc Sputnik?
 
Deşi nu există încă niciun răspuns comun, chiar ţările care folosesc alte vaccinuri decât cele disponibile prin programul UE, precum Slovacia, spun că vaccinurile autorizate UE ar trebui să aibă un alt statut decât celelalte, iar oamenii să cunoască aceste riscuri.
 

Există probleme de corectitudine privind vaccinurile?

 
Cantitatea limitată de vaccinuri este o problemă la nivel global, nu doar în Europa - motiv pentru care OMS nu recomandă aceste certificate în scopul libertăţii de a călători . Cel puţin nu în acest moment.
 
Raportorul pentru Comitetul parlamentar al Consiliului Europei, europarlamentara franceză Jennifer de Temmerman a avertizat că atare paşapoarte vor crea noi categorii de condiţii prin care cineva să aibă unele drepturi iar altcineva să fie lipsit de ele - iar asta în condiţiile unui ritm diferit de vaccinare sau ale unui ritm lent în care doar unele categorii de persoane să poată călători, cele care au avut prioritate la vaccinare.
 
Dar experţi precum Camino Mortera-Martinez, de la Centrul pentru Reformă Europeană, argumentează că aceste certificate vin în contextul în care nu există pentru nimeni o libertate deplină de mişcare.
 
„Nu ne îndepărtăm de o situaţie normală. Cei nevaccinaţi nu vor fi supuşi discriminării pentru că vor putea totuşi călători în anumite circumstanţe limitate - pentru cei vaccinaţi lucrurile vor fi puţin mai simple”, spune ea.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

bob
6.03.2021, 13:52:18

Cum vă mai place și cât de mult vă bucurați cu subiectul pașaportului verde! Bineînțeles, că, nah, cu cat îl fredonați mai mult, cu atât vă zornăie arginții in buzunare. Om trăi și om vedea cum va fi, dacă va fi adoptat dar mai ales care va fi reacția cetățenilor în general. Departe de a asigura libertăți cetățenilor, acest pașaport este visul unmed al conducătorilor lumii, controlul și supunerea popoarelor. Cine își imaginează că le pasă de tine și că toate aceste lipsiri de libertăți sunt spre binele nostru, cine nu și dă seama că suntem în plin proces de sclavizare universală, ar fi bine să deschidă ochii și să vadă ceea ce ni se dă și ni se pregătește. Atunci când un tip, multimiliardar, "face previziuni" cu 5-10 ani înainte că va veni o pandemie, că populația lumii creste îngrijorător, dar "dacă facem o treabă bună cu vaccinurile o vom rezolva", când acest om și alții investesc în industria farmaceutică, când brusc se declară o pandemie cu un virus care are o mortalitate de 0,3%, când în 6-8luni ți se dă un vaccin și treptat devine și obligatoriu... Când un líder al unui for mondial economic îți spune că au pregătite bare proteice pentru cei vaccinați în cazul unei crize alimentare care va veni și că îți vor fi luate proprietățile, dar că vei fi fericit... Cine nu și pune întrebări înseamnă că a fost sclavi at deja demult și nu se trezește nici dacă ii arăți scris negru pe alb.

-3 (5 voturi)
Maresalul Barâşnikov Barâşnikov
6.03.2021, 13:58:39

Pentru a-l face sigur acel pasaport sa aiba un mediu de stocare unde sa fie puse si date ca amprentele de la toate degetele mainilor, CNP, tipul serului folosit la vaccin, date privind sanatatea!

-5 (5 voturi)
UnuldinVancouverCanada
6.03.2021, 14:07:12

Bobby adventist de ziua paispe.... cel mai bun pasaport digital ar fi o holograma pe frunte sau pe mana ca sa vorbiti in limbi....

+6 (8 voturi)
Utilizator Adevărul
6.03.2021, 15:04:23

Comentariu considerat abuziv.

UnuldinVancouverCanada
6.03.2021, 15:07:03

https://scontent.fcxh2-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/129347129_1813955625437869_145249295940950776_n.jpg?_nc_cat=111&ccb=3&_nc_sid=110474&_nc_ohc=ayRPndftVkMAX-8upoj&_nc_ht=scontent.fcxh2-1.fna&oh=b74c599e1ee3667b058be6d83df7acac&oe=606553C2

+3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările