Europa

articolul anterior articolul urmator

Cât de bună este, de fapt, strategia Suediei în pandemia de coronavirus? „Mor prea mulţi oameni“

41
26 Apr 2020 19:23:21
Autor: Dana Mischie
Suedezii se bucură de primăvară fără nicio regulă de distanţare socială FOTO AFP
Suedezii se bucură de primăvară fără nicio regulă de distanţare socială FOTO AFP

În Suedia, strategia de a ţine societătatea deschisă, fără impunerea de măsuri, este aplaudată de cetăţeni. Soluţia a fost propusă de un grup de cercetători, iar apoi parafată de guvern. Totuşi, unii virusologi suedezi sunt sceptici că drumul pe care merge ţara este cel mai bun.

Cuvântul „carantină” nu se aude în acestă perioadă în Suedia, fotografiile cu barurile pline de oameni şi cozile lungi de la tonetele de îngheţată devenind virale pe internet. Că în Suedia „totul merge normal” este însă un mit, diferenţa constând în felul în care abordează cetăţenii, la nivel individual, lucrurile. Deşi majoritatea magazinelor au rămas deschise în Suedia, în miezul societăţii, cetăţenii au luat măsuri în epidemia de coronavirus, o arată un reportaj realizat de BBC.

 

Majoritatea populaţiei a hotărât să rămână cât mai mult în casă, distanţarea socială voluntară fiind „cel mai important aspect în strategia Suediei de a încetini răspândirea virusului”. Folosirea transportului în comun a scăzut, foarte mulţi oameni lucrând în prezent de acasă. Guvernul a interzis adunările mai mari de 50 de persoane, precum şi vizitele la azilurile de bătrâni. Disciplinaţi, majoritatea suedezilor nu au făcut vizite şi nu călătorit nicăeri de Paşte. 

Cât de gravă e de fapt situaţia în Suedia

Agenţia Naţională de Sănătate Publică din Suedia spune că felul în care oamenii au reacţionat la epidemia de coronavirus este unul demn de laudă. Abordarea suedeză a stârnit dezbateri intense la nivel global, întrebarea capitală fiind dacă planul este unul sustenabil sau, de fapt, involuntar, Suedia şi-a aruncat populaţia într-un experiment care cauzează decese inutile şi care ar putea să dea greş în a ţine sub control răspândirea Covid-19. Până pe 26 aprilie, Suedia înregistrase aproape 2.200 de decese şi peste 18.000 de cazuri de infectare.

În Suedia oamenii se plimbă relaxaţi în timpul pandemiei FOTO AFP / Jonathan Nackstrand

În Stockholm, focarul de infecţie cu coronavirus al ţării, numărul cazurilor a stagnat, după ce sfârşitul săptămânii a adus o creştere a cazurilor cauzată de o creştere a testărilor. Totuşi, nu s-a ajuns la o situaţie tragică, saloanele de terapie intensivă fiind încă suficiente. 

„În mare, am obţinut ceea ce ne-am propus să obţinem. Sistemul de sănătate suedez continuă să funcţioneze, cu mult stres, dar nu într-un asemenea grad încât să-i întoarcă pe pacienţi”, a declarat epidemiologul de stat Anders Tegnell, unul dintre cei care a gândit strategia adoptată de ţara nordică. Dacă în restul ţărilor, ultimele informaţii legate de virus sunt date de oficiali ai statului, în Suedia, doctorul Tegnell este cel care se prezintă în faţa camerelor, vorbind în conferinţe despre numere, grafice, cu foarte puţine menţiuni legate de impactul emoţional pe care-l are criza. 

De ce a ales Suedia un drum diferit

Suedia a decis să nu impună restricţii după ce echipa lui Tegnell a adus o serie de simulări care anticipau un impact limitat al virusului raportat la numărul de locuitori. Arătau un rezultat mai optimist decât cele oferite din alte rapoarte, cum ar fi cel realizat de cercetătorii de la Imperial College, din Londra, cei care au influenţat guvernul Marii Britanii să introducă, în cele din urmă, măsuri de distanţare socială.

FOTO AFP

În ţara nordică, scopul principal a fost introducerea măsurilor de distanţare socială mai puţin stringente pentru a putea fi menţinute pe o perioadă mai lungă de timp. Astfel, s-a ajuns la recomandări din partea oficialilor, nu la restricţii.  

Tegnell este o persoană simplă. Cred că oamenii îl văd ca pe un lider puternic, nu ca pe o persoană gălăgioasă, ci ca pe cineva care e foarte atent la ceea ce spune. Cred că asta e reconfortant pentru mulţi,

Ce arată statisticile

Cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, Suedia rămâne în top 20 în întreaga lume când vine vorba de numărul total de cazuri de coronavirus, chiar dacă îi testează doar pe cei cu simptome severe. Urmează să se facă verificări mai amănunţite asupra muncitorilor din industriile cheie.

Raportat la numărul de locuitori, Suedia are o rată a decesului mai mare decât oriunde altundeva în Scandinavia. Totuşi, spre deosebire de unele ţări ale căror statistici nu ţin cont de anumite categorii de cetăţeni, în statisticile suedeze intră şi centrele pentru îngrijirea bătrânilor, de unde vin 50% din totalul deceselor cauzate de coronavirus. De asemenea, cifrele negre sunt îngroşate de rezidenţii străini, în special cei veniţi din Somalia care trăiesc în locuinţe mici şi înghesuite. 

Critica strategiei lui Tegnell

Mor prea mulţi oameni”, spune Claudia Hanson, epidemiolog de la Karolinska Institutet, cel mai mare institut de cercetare medicală din Suedia. Hanson critică abordarea guvernului şi consideră că majoritatea societăţii ar fi trebuit să se închidă în martie. Ea se numără printre cei 22 cercetători care au adresat o scrisoare celui mai mare cotidian suedez, în care au scris că „oficiali fără talent” se ocupă de luarea deciziilor. 

Totuşi, epidemiologul Anders Tegnell (foto: dreapta) este extrem de popular în Suedia. Un cercetător cu peste 30 de ani de experienţă în câmpul medicinii, Tegnell are carismă, fiind cunoscut pentru conduita lui relaxată.

„Este o persoană simplă. Cred că oamenii îl văd ca pe un lider puternic, nu ca pe o persoană gălăgioasă, ci ca pe cineva care e foarte atent la ceea ce spune. Cred că asta e reconfortant pentru mulţi”, a declarat pentru cei de la BBC, Emma Frans, epidemiolog care consideră că abordarea lui Tegnell „e destul de optimistă” şi că cel puţin „nu e mai proastă decât alte strategii”.

Va dezvolta Suedia imunitate?

Doar viitorul ne poate arăta care ţări au avut dreptate în ceea ce priveşte gestionarea crizei de coronavirus. Cât despre Suedia, cele mai recente discuţii în comunitate ştiinţifică sunt acum axate pe numărul de suedezi care iau virusul, dar fără ca vreun simptom să se manifeste. Mulţi cercetători cred că va ajunge la o imunitate mult mai puternică decât ţările care au intrat în carantină. Raportul unei agenţii de sănătate suedeze aproximează că, până la începutul lunii mai, 26% dintre cetăţeni se vor infecta. 

Până când apariţia vaccinului, cel mai probabil imunitatea va fi cea mai importantă, crede epidemiologul Emma Frans. „Când vine vorba de studii şi alte tipuri de coronavirus, s-a arătat că oamenii devin imuni. Poate nu e imunitate pe termen lung, dar chiar şi dacă avem această imunitate pe termen scurt, s-ar putea să fie suficient ca să oprim pandemia”.

„Izbucniri naţionaliste”

Care va fi pasul următor pentru suedezi depinde de fiecare cetăţean în parte. Recomandările guvernului pentru distanţarea socială s-ar putea să fie în continuare urmate, mai ales că unii suedezi au început să aibă „izbucniri naţionaliste”, având „un simţ al mândriei pentru că Suedia deviază de la norma europeană”, după cum a explicat Nicolas Aylott, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Södertorn din Stockholm. Pe de altă parte, pe social media, unii oameni cer măsuri mai stricte, nu recomandări, printre aceştia numărându-se mai ales rezidenţi străini. În orice caz, autorităţile încep să fie îngrijorate, datele mobile arătând că oamenii din Stockholm petrec zilele acestea mai mult timp în centrul oraşului decât în urmă cu două săptămâni. De vină ar putea fi venirea primăverii după celebra iarnă lungă şi întunecoasă din ţările nordice. 

Citeşte şi

Viaţa în Suedia, în timpul pandemiei, a românului cu plăcuţele anti-PSD: „Aici depinde cum percepe fiecare mesajul autorităţilor: ai grijă de tine, scapi”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

41 Comentarii

Klaus Ciochannis
26.04.2020, 19:54:05

Suedia: 217 decese de covid/milion locuitori România: 32 decese de covid/milion locuitori. Modelul suedez este evident superior!

+9 (21 voturi)
Alfa Omega
26.04.2020, 20:09:59

Hai sa vedem niste cifre si sa facem compariatie cu tari care au adoptat maduri si tari care au adoptat tarziu masuri sau nu au adoptat de loc atentie numarul infectatilor este stabilit in functie de cat s-a testat in tara respectiva ; Germania 156 523 infectati - 5877 decese/ a adoptat masuri de limitare Anglia 148 377 infectati- 20319 decese/ a adoptat tarziu masuri de limitare Suedia 18561 infectati - 2192 decese/ nu a adoptat nici o masura de limitare Austria 15225 infectati- 542 decese / a adoptat masuri de limitare Cred ca nu mai trebuie sa comentez toate sunt tari cu sistem sanitar solid care face fata cu succes ! Se poate vedea ca tarile care nu au adoptat masuri sau le-au adoptat tarziu au de 4 ori mai multi morti !

+7 (15 voturi)
Emmanuel Goldstein
26.04.2020, 20:18:43

Dupa 2 luni de epidemie....O sa vedem dupa 2 ani, cine e superior! Nu militez pentru preluare modelului suedez, e pur si simplu imposibil pentru Romania. Dar pe termen lung cred ca ei vor fi mai castigatil. Ce se va intampla daca va aparea un nou val in toamna.iarna si nu va fi gasit un tratament- scenariu probabil? Va fi o izolare totala pe inca 3 luni? Ma indoiesc!

0 (18 voturi)
ileana iliescu
26.04.2020, 20:02:16

pandemia naste si prostie,s a vazut si la case mai mari,dar de la modul diferit de viziune in ce priveste abordarea cailor de stopare a raspandirii virusului pana la nationalism este cale lunga.fiecare pasare pe limba ei moare,asa este si cu suedeza.

0 (6 voturi)
ovidiu preda
26.04.2020, 20:18:24

Cit va mai ofticati ca suedia iesit din linie, toata presa corupta

-1 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (41)

Modifică Setările