Câteva oraşe germane cer fonduri publice pentru a face faţă „imigraţiei sărăciei” din România şi Bulgaria din 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul german Angela Merkel, în vizită la un centru de imigranţi    FOTO GettyImages/Gulliver
Cancelarul german Angela Merkel, în vizită la un centru de imigranţi    FOTO GettyImages/Gulliver

Oraşe din Germania, precum Dortmund sau Mannheim, solicită asistenţă financiară din partea Guvernului federal pentru a face faţă afluxului masiv de români şi bulgari, informează AFP.

Conform statisticilor, în ultimii cinci ani numărul românilor şi bulgarilor care au mers în Germania s-a triplat, ajungând la 330.000 la sfârşitul anului 2012, arată jurnaliştii de la AFP, citaţi de Mediafax.

Aceştia relatează că oraşe germane cu economii vulnerabile precum Mannheim (sud-vest), Dortmund sau Duisburg (vest) au cerut de curând asistenţă financiară federală pentru a face faţă fenomenului numit ”imigraţia sărăciei”, de teama valului de imigranţi români şi bulgari care ar putea intra în ţară începând din 2014, o dată cu eliminarea teoretică a tuturor restricţiilor de muncă impuse la aderarea celor două ţări la UE, în 2007.

De altfel, preşedintele Partidului Social-Democrat aflat în opoziţie, Sigmar Gabriel, a pledat pentru crearea unui ”fond” special pentru ajutarea oraşelor care se confruntă cu imigraţia, acuzând Guvernul federal, în perspectiva campaniei electorale, de ”neglijenţă” în tratarea acestei probleme.

Estimările oficiale: sute de mii de imigranţi români şi bulgari

La sfârşitul lunii martie, Agenţia federală germană pentru Muncă anunţa că se aşteaptă ca, începând din 2014, în Germania să ajungă între 100.000 şi 180.000 de imigranţi români şi bulgari anual.

Având în vedere eliminarea definitivă a restricţiilor, începând din 2014, „ne aşteptăm la un flux anual cuprins între 100.000 şi 180.000 de muncitori români şi bulgari“, a declarat Frank-Jürgen Weise, directorul Agenţiei federale germane pentru muncă, într-un scurt interviu acordat ziarului Rheinischen Post, potrivit Mediafax.

În contextul în care partidele politice din Germania au început să se pregătească pentru campania electorală naţională, dezbaterea asupra imigraţiei a căpătat amploare, iar expresia „migraţia săracilor“ a câştigat tot mai multă popularitate odată cu lansarea unui document de către Asociaţia Germană a Oraşelor

Asistaţi social sau angajaţi pe joburile refuzate de occidentali?

Lucrarea de zece pagini a descris provocările financiare cu care se confruntă zonele urbane, din cauza asistenţei sociale pe care trebuie să o ofere imigranţilor săraci din România şi din Bulgaria, în special celor care aparţin minorităţii rome.

Pe de altă parte, Tanja Wunderlich, coordonator de program în cadrul Fondului German Marshall, o instituţie americană ce oferă granturi pentru promovarea cooperării între SUA şi Europa, declara, tot în martie, că imigranţii din România şi din Bulgaria ocupă adesea locuri de muncă pe care cetăţenii din ţările occidentale nu le vor, de multe ori fiind vorba despre muncile sezoniere, aşa că aceste state europene au de câştigat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite