Europa

articolul anterior articolul urmator

Ce a cerut şi ce a primit preşedintele Ucrainei de la omologul său american

6
2 Sep 2021 10:42:39
Autor: Viorica Marin
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenki, primit la Casa Albă de omologul său american Joe Biden
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenki, primit la Casa Albă de omologul său american Joe Biden

În cadrul întrevederii de la Casa Albă, de pe 1 septembrie, Biden a precizat că „Statele Unite rămân ferm angajate să sprijine suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în faţa agresiunii ruseşti şi aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei".

Cu toate acestea, Biden nu a făcut nici o promisiune privind perspectivele Ucrainei de a adera la NATO, nici nu a lăsat de înţeles că administraţia sa se va implica direct în negocierile de pace pentru soluţionarea conflictului separatist din estul Ucrainei. În acest moment, acest conflict este negociat în cadrul aşa-numitului format Normandia, din care fac parte Ucraina şi Rusia, Germania şi Franţa.
 
Dar Biden a arătat clar că Ucraina, în opinia sa, este departe de a fi pregătită pentru aderare, fiind nevoie încă de reforme ample. Rusia se opune de asemenea cu tărie perspectivei ca Ucraina să adere la NATO.
 
În schimb, preşedintele american a apărut mult mai decis să-l preseze pe Zelenski să lupte mai ferm cu corupţia şi să facă o serie de reforme ample.
 
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri la Washington că sprijinul Alianţei Nord-Atlantice nu este suficient pentru Ucraina - transmite ziarul Korrespondent.
 
Zelenski a menţionat că ucrainenii văd sprijinul NATO şi înţeleg că, în cazul unei escaladări a situaţiei din partea Rusiei, Ucraina nu va rămâne singură, ci va fi alături de parteneri. „Dar este cu totul altceva. Este vorba despre prezenţă. Cred că, în principiu, pasul psihologic corect este următorul: nu se folosesc arme, dar altor state terţe li se arată că Alianţa cooperează la exerciţii şi lucrează cu Ucraina. Prin urmare, ca pas psihologic, cred că acest lucru este foarte bun. Este suficient? Cred că nu” - a subliniat liderul ucrainean.
 
Volodimir Zelenski a explicat că există paşi strategici şi paşi tactici. În acest sens, potrivit preşedintelui, Ucraina are nevoie de paşi tactici, cum ar fi desfăşurarea unor astfel de exerciţii militare.
 
„În ceea ce priveşte strategia, în opinia mea, aderarea la NATO ar trebui să fie o tactică a Ucrainei. Dar din partea ţărilor Uniunii Europene, a unor lideri şi a Statele Unite, vedem că aceasta este o strategie” - a mai declarat Zelenski, adăugând că astăzi nu există timp pentru strategie, pentru că în fiecare zi poate avea loc o escaladare a situaţiei.
 
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Statelor Unite să-i ajute ţara să-şi dezvolte capacităţile de apărare şi să se alăture discuţiilor de pace pentru rezolvarea războiului din estul Ucrainei cu separatiştii susţinuţi de Rusia. Vorbind înaintea unei foarte aşteptate întâlniri de la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden, din 1 septembrie, Zelenski a spus că Ucraina are nevoie de „nu doar cuvinte”, ci de acţiuni din partea Occidentului pentru descurajarea agresivităţii ruseşti şi încheierea unui conflict care durează de şapte ani. 
 
Preşedintele ucrainean a declarat că ţara sa trebuie să cheltuiască cel puţin 22 de miliarde de dolari în următorii ani doar pentru a-şi reconstrui flota din Marea Neagră şi a-şi îmbunătăţi programul de apărare antirachetă, o sumă echivalentă cu aproape jumătate din cheltuielile bugetare pentru 2021. „Vă spun sincer: bani ieftini, împrumuturi ieftine ... Acest lucru este important pentru noi", a spus Zelenskiy la o întâlnire cu analiştii din Washington, pe 31 august. Zelenski a declarat la Washington că o flotă modernă ucraineană ar putea „reduce orice dorinţă a Federaţiei Ruse de a bloca” navigaţia în Marea Neagră. 
 
Kievul dispune de resurse financiare limitate şi îşi cheltuie deja o mare parte din buget pentru apărarea împotriva separatiştilor, fiind obligat să apeleze la Occident pentru asistenţă împotriva vecinului său mai puternic. Înaintea vizitei lui Zelenski, Statele Unite au anunţat că vor elibera o tranşă de 60 de milioane de dolari din asistenţa militară pentru Kiev. Noul pachet, care include rachete antitanc mai sofisticate, se adaugă cheltuielilor anuale de 400 de milioane de dolari pe care Washingtonul le oferă Ucrainei. Washingtonul spune că a furnizat Ucrainei peste 2,5 miliarde de dolari din 2014.
 
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenskia prezentat un plan de transformare a Ucrainei - potrivit unui comunicat difuzat miercuri de Biroul Preşedintelui de la Kiev şi citat de publicaţia Korrespondent. „Avem o viziune clară a ceea ce ar trebui să devină Ucraina în 5-10 ani. Acesta este un plan ambiţios pentru transformarea statului nostru. Mai multă justiţie, mai multe oportunităţi - construim o Ucraină de succes şi stabilă”, a subliniat Zelenski.
 
Preşedintele a explicat că documentul, numit „A Greater Justice and Opportunity - Building Prosperous and Resilient Ukraine”, defineşte viziunea dezvoltării Ucrainei pentru următorii ani ca „un avanpost al securităţii, digitalizării, infrastructurii şi domeniului agricol”.
 
Potrivit ui Volodimir Zelenski, planul de transformare a economiei ucrainene stabileşte obiective ambiţioase pentru dezvoltarea capitalului uman, asigurând transformarea „verde” şi securitatea energetică a ţării.
 
Zelenski a adăugat că documentul este un instrument pentru dezvoltarea parteneriatului strategic între Ucraina şi Statele Unite în domeniul economic şi conţine proiecte economice şi de investiţii comune.
 
„Cele peste 80 de proiecte prevăzute în acest plan sunt ambiţioase, în valoare totală de 277 de miliarde de dolari. Acestea prevăd finanţare de la bugetul de stat al Ucrainei, precum şi atragerea de programe de asistenţă internaţională, împrumuturi, investiţii” - a precizat liderul ucrainean.
 
Zelenski şi-a exprimat speranţa că partenerii americani se vor alătura în mod activ implementării acestui plan ambiţios. Totodată, potrivit preşedintelui, restaurarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei este obiectivul cheie al statului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Stefan din Nord
2.09.2021, 10:55:05

Asta viseaza cai verzi pe pereti Crimeea e pierduta definitiv pentru ucraineni ,pot sa intre ei in 10 aliante NATO ,nimeni nu-si pune pielea la saramura pentru pamanturile lor . Au noroc ca suntem foarte slabi si nu le cerem inapoi ceea ce ne-au talharit in 1940

-8 (14 voturi)
m wakki
2.09.2021, 11:00:58

cine a tâlhărit ? Molotov al cui era ? Rusnacii unde erau și cu ce se ocupau, pe vremea aia?

+12 (16 voturi)
Stefan din Nord
2.09.2021, 13:43:47

Haholii sunt beneficiarii intelegerii lui Molotov cu neamtul ,ei apartinand de URSS S-au bucurat ca le-a cazut ,,pleasca '' teritorii ce nu le-au apartinut niciodata

-10 (10 voturi)
Goicea Niculae
2.09.2021, 15:01:55

America a "investit" peste 2,3 mii de milioane de dolărei în Afganistan și a fost alungată de acolo ,fugind cu coada între picioare ca ultimul maidanez. Trebuie să ai creier de comediant ca să crezi că acum ,America se va grăbi cu sute de miliarde ca să finanțeze corupția din Ucraina. America nu a fugit din Afganistan de frica talibanilor ci pentru că simte ca s-a ruinat complet și noile aventuri pe glob nu mai sunt sustenabile.

-12 (12 voturi)
Kongo-Müller
2.09.2021, 14:05:37

Ucraina este o republica sovietica, corupta si nationalista, care nu are ce cauta in NATO si UE. Sa ne dea inapoi teritoriile furate, si apoi vedem ce o fi ...

+12 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările