Ce măsuri de ripostă va lua Marea Britanie dacă se dovedeşte că ruşii sunt în spatele otrăvirii fostului spion rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul spion rus Serghei Skripla şi fica sa, la un restaurant, înainte de a fi otrăviţi
Fostul spion rus Serghei Skripla şi fica sa, la un restaurant, înainte de a fi otrăviţi

Autorităţile britanice discută cu cele americane şi cu aliaţii europeni măsurile de ripostă la care s-ar putea recurge dacă se dovedeşte că Rusia este în spatele atacului cu un agent neurotoxic împotriva fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia.

Cotidianului „The Times” relatează că ar putea fi vorba despre un posibil boicot al Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia, dar şi de întărirea prezenţei militare NATO pe flancul estic al Alianţei. 

Ministrul britanic al finanţelor, Philip Hammond, a declarat că guvernul de la Londra va răspunde „adecvat“ în cazul în care se va descoperi că o ţară străină a fost implicată în otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal.

„Aceasta este o anchetă a poliţiei, bazată pe probe, şi vom vedea unde ne duc aceste probe“, a declarat Hammond pentru postul de televiziune BBC.

„Aşadar, trebuie să lăsăm ancheta poliţiei să îşi urmeze cursul. Dar, dacă probele din această anchetă ar arăta că există o implicare a unui stat străin, atunci acest lucru ar fi evident foarte grav şi guvernul va răspunde în mod adecvat“, a subliniat fostul şef al diplomaţiei britanice.

Serghei Skripal şi fiica acestuia au fost otrăviţi duminica trecută şi se află în continuare în spital, în stare „gravă dar stabilă”, informează autorităţile britanice. Incidentul a avut loc la Salisbury, în sudul Angliei, unde Skripal locuieşte din 2010 când a ajuns în dccident din Rusia, după un schimb de spioni. 

Skripal, fost ofiţer al serviciilor de informaţii militare GRU, a fost arestat în Rusia în decembrie 2004 pentru că lucrase pentru serviciul britanic de informaţii externe MI6.

Marina Litvinenko, văduva spionului rus asasinat în 2006 în Marea Britanie cu o substanţă radioactivă, Aleksandr Litvinenko, a acuzat duminică Marea Britanie că nu şi-a învăţat lecţia după acel incident.

"Din nefericire, s-a întâmplat din nou şi asta înseamnă că nu s-a făcut ceva cum trebuie. Lecţia primită în urma asasinării soţului meu nu a fost învăţată", a declarat Marina Litvinenko într-un interviu acordat postului BBC.

O anchetă publică a stabilit în 2016 că moartea lui Litvinenko, fost agent al KGB deziluzionat faţă de Kremlin, a fost ordonată "probabil" cu acceptul preşedintelui rus Vladimir Putin.

Văduva lui Litvinenko a făcut publică o scrisoare pe care i-a trimis-o premierul britanic Theresa May pe când deţinea încă portofoliul de ministru de interne şi în care îi dădea asigurări că autorităţile trebuie "să continue să caute să facă dreptate" în cazul asasinatului spionului rus. "Vom face toţi paşii necesari ca Marea Britanie şi populaţia sa să fie protejate de o altă crimă similară", scria May în scrisoarea sa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite