Ce urmează după Merkel

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Merkel

Cancelara eternă va părăsi scena politică cel târziu în 2021. Este momentul ideal, nu doar pentru opoziţia din Germania, de a se organiza, a dezvolta noi idei şi a dovedi mai mult curaj

După 2017, în Germania urma să aibă loc ceea ce putea deveni o premieră absolută: un guvern format din conservatori (CDU/CSU), ecologişti şi liberali (FDP). Dar, după îndelungi negocieri, şeful liberalilor, Christian Lindner, a anunţat în mod suprinzător retragerea: "Este mai bine să nu guvernăm, decât să guvernăm prost." Astfel s-a spulberat, cu foarte puţin timp înainte de a se forma, aşa-numita "Coaliţie Jamaica". Motivul invocat de liberali: "Trebuia să renunţăm la principiile noastre de bază." Ceea ce nu suna deloc convingător.

Soluţia alternativă au fost social-democraţii, care, în ciuda unor proteste interne, au acceptat să facă parte din cea de-a treia coaliţie roşu-neagră din 2005 până în prezent. Cancelara federală este în continuare Angela Merkel. În ultimii 15 ani, toţi partenerii ei de guvernare au pierdut la alegerile următoare. În 2013, liberalii din FDP au ajuns atât de jos încât nu au mai trecut pragul electoral, o premieră în istoria partidului. Probabil că această experienţă traumatizantă a motivat retragerea în ultimul moment de la negocierile de formare a coaliţiei după triumful de la alegerile din 2017, la care liberalii au obţinut 10,7 la sută din voturi.

Figuri noi ar face bine Cabinetului Merkel

image

Markus Söder (CSU) cu Annegret Kramp-Karrenbauer (CDU)

Data viitoare situaţia va fi cu totul alta, pentru că Angela Merkel se va retrage. Nu se ştie cine va candida din partea conservatorilor la alegerile din 2021. Doi candidaţi sunt deja în poziţia de start: cea care a înlocuit-o pe Merkel la conducerea CDU, rensponsabilă şi de portofoliul Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer. Mai este şi Markus Söder, preşedintele conservatorilor bavarezi din CSU şi premierul landului din sud-estul Germaniei.

Puternicul politician din Bavaria a surprins în timpul tradiţionalei întruniri de Anul Nou prin solicitarea de a aduce figuri noi şi proaspete în guvernul federal. CDU, formaţiunea Angelei Merkel, a fost puternic lovit de atacul lui Söder. Chiar dacă nu a fost elegant, apelul este relevant: figuri noi ar face bine guvernului federal, măcinat de certuri cronice.

Trebuie să existe voinţă

De pe urma imaginii nefavorabile a coaliţiei profită de mai multă vreme ecologiştii, care au şi mai multă susţinere prin reactualizarea dezbaterilor despre modificările climatice. Cel mai mic partid de opoziţie din Bundestag, cu doar 8,9 procente obţinute la ultimele alegeri, reuşeşte să câştige teren, potrivit celor mai recente sondaje, fiind creditat cu peste 20 la sută din preferinţele electoratului, pentru că se prezintă surprinzător de decis. Verzii germani nu mai lasă nicio urmă de îndoială că sunt decişi să guverneze din nou. Prima şi singura dată când au condus destinele Republicii Federale a fost, alături de SPD, între 1998 şi 2005.

image


Voinţa absolută de a face din nou politică în Germania şi în lume i-a deosebit până acum pe verzi de restul partidelor de opoziţie. Mai mult chiar, ecologiştii sunt ceva mai flexibili în alegerea partenerilor, comparativ cu liberalii şi reprezentanţii Stângii. Primează pragmatismul în faţa oportunismului. În profunzimile sale, fostul partid de protestatari, care tocmai serbează 40 de ani de la înfiinţare, a fost mereu conservator în sens literal. Adică pro menţinere, pro păstrare.

FDP nu are voie să se mai eschiveze

Dacă rămânem la respectarea mediului înconjurător, atunci situaţia este evidentă. Dar niciun partid, cu excepţia ecologiştilor, nu şi-a definit programul în mod consecvent după asemenea criterii. În contextul actualelor catastrofe ecologice, partidul se bucură de mult vânt din pupă. Trist, dar adevărat: natura este global periclitată. Singuri însă, ecologiştii nu vor reuşi să vâslească în politica federală. Prin urmare, este de dorit ca scopurile ambiţioase din ultima perioadă ale partidelor unionale referitoare la politica de mediu să treacă de nivelul declarativ.

image


Există destule semne în favoarea unui guvern post-Merkel format doar din CDU şi CSU. Dacă se va forma totuşi prima coaliţie negru-verde din istorie, atunci ea va trebui să intre rapid în acţiune. Incompatibilităţile ideologice dintre cele două tabere au fost, din fericire, rezolvate în trecut. Şi dacă, la următoarele alegeri legislative, voturile nu vor asigura o majoritate conservatoare, atunci FDP-ul nu are voie să se mai eschiveze. 

Stânga este prea ocupată cu ea însăşi

Fuga de responsabilitate a dăunat mai mult liberalilor. FDP nu a beneficiat de niciun fel de capital de pe urma pierderilor masive înregistrate de CDU, CSU şi SPD în sondaje şi nici la alegerile regionale din 2019, liberalii nu au convins în mod deosebit. Motivul este simplu: lipsa curajului şi prea puţină disponibilitate de a face compromisuri. Ceea ce este valabil şi pentru Partidul Stângii, slăbit de certuri cronice. În acest fel se poate doar pierde la alegerile pentru Bundestag.

Excepţia este reprezentată de Alternativa pentru Germania (AfD). Acest partid iese din discuţie, din cauza retoricii latent rasiste. Cu această formaţiune nu doreşte nimeni şi probabil nu va dori nici în viitor să facă o alianţă. O cale efectivă pentru a îngrădi succesul AfD ar putea fi mai multe partide sigure de sine după modelul ecologiştilor. Ceea ce ar face bine per total democraţiei. 

Marcel Fürstenau - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite