Cealaltă faţă a secolului XXI: copiii sclavi

În acest moment, conform estimărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, aproximativ 10,5 milioane de copii sunt folosiţi pentru activităţi domestice sau muncesc în condiţii grele sau cu un înalt caracter de risc "câteodată similare cu cele ale sclavilor".

Raportul organizaţiei internaţionale vorbeşte despre 6,5 milioane de copii aflaţi în această situaţie cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, mai mult de 70% fiind fete. La nivel global, în acest moment, în lume muncesc peste 215 milioane de copii sub vârsta de 18 ani, cei mai mulţi în program complet de 8 ore sau mai mult. În Africa sub-sahariană, munceşte unul din patru copii având vârsta între 5 şi 14 ani...  

"Sclavaj, copii daţi la muncă pentru achitarea datoriilor familiei, prostituţie, industrie pornografică, recrutare de copii pentru a lupta în diverse forme de conflict militar, folosirea copiilor pe plantaţiile de droguri sau drept cărăuşi pentru reţelele de traficanţi sau pentru a fi integraţi în alte forme de activităţi ilicite..." iată realitatea sordidă a secolului nostru.

Cât de departe de noi sunt aceste fenomene? Răspunsul îl dă Nils Muižnieks, Comisarul pentru drepturile omului în cadrul Consiliului Europei într-un document de ne-a parvenit ieri de la Strasbourg.

"Mulţi observatori şi-au închipuit că munca forţată a copiilor era, în Europa, ceva care ţinea de domeniul trecutului. Cu toate acestea, există indicii puternice care ne fac să credem că această problemă rămâne una serioasă şi chiar s-ar putea să se amplifice ca urmare a crizei economice...Categoriile vulnerabile ale populaţiei sunt întotdeauna afectate în mod disproporţionat în perioadele de criză. Din această cauză, nu este nici un fel de surpriză legătura dintre scăderea creşterii economice şi faptul că din ce în ce mai mulţi copii sunt puşi la muncă. Odată cu intrarea în recesiune, multe ţări europene au tăiat drastic ajutoarele sociale. În timp ce creşte şomajul, multe familii nu mai au altă soluţie decât să-şi trimită copiii să muncească...Încercând să determinăm care este realitatea acestui fenomen în Europa, am descoperit că există foarte puţine date disponibile. De fapt, se pare că subiectul este tabu..."

Spre exemplu, în raportul înaltului responsabil european se menţionează că în Georgia lucrează un procent de 29% dintre copii cu vârsta între 7-14 ani, iar guvernul rus a transmis o estimare conform căreia peste 1 milion de copii ar putea să lucreze în regim full-time. Iar în Italia, un studiu efectuat în luna iunie a acestui an arată că lucrează 5,25% dintre copii cu vârste mai mici de 16 ani...    

„Mulţi dintre copiii puşi acum să muncească în Europa lucrează în condiţii extrem de primejdioase în domeniile agriculturii, construcţiilor, micilor întreprinderi sau în stradă. Sunt exemple care ne-au venit din Albania, Bulgaria, Georgia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Turcia şi Ucraina. Munca în agricultură poate implica folosirea unor maşini sau unelte primejdioase, aplicarea de pesticide foarte concentrate sau căratul de poveri grele. Munca în stradă îi face direct pradă pentru abuzuri şi exploatare. În Bulgaria, folosirea muncii copiilor pare să fie un fapt extrem de comun în industria tutunului, unii dintre copii lucrând chiar până 10 ore pe zi. Există rapoarte care spun că, în Moldova, directorii de şcoli au semnat contracte cu fermieri sau cooperative agricole de producţie pentru a permite folosirea elevilor la strângerea recoltei. Alte ţări aflate în zona de risc sunt cele care au fost afectate foarte tare de măsurile de austeritate: Cipru, Grecia, Italia şi Portugalia. Există rapoarte care arată că şi în Marea Britanie există copii care lucrează multe ore pe zi...".

O realitate care, chiar dacă pudic ascunsă de guvernanţi, rămâne sursă majora de preocupări pentru toate marile organizaţii internaţionale care arată că fenomenul este în creştere constantă, pe măsură ce pieţele locale încep să fie alimentate din ce în ce mai mult de un adevărat surplus de ofertă datorat valurilor succesive de migranţi economici care ajung în UE şi care nu-şi pot găsi un loc pe pieţele de muncă. Soluţia care le rămâne este să acceseze, fie ei, fie prin copii, pieţele muncii la negru.

Poate acest raport să impulsioneze cumva o cercetare similară şi la nivelul României? O spun fără mare convingere deoarece, din păcate, subiectul este complet tabu, politicienii noştri ştiind foarte bine că ţara noastră este considerată una dintre producătoarele de prim ordin, poate chiar prima pe listă, de cerşetori care folosesc copii pentru a trezi mila trecătorilor. Nu am văzut niciodată ca în acest an atâţia cerşetori români, bărbaţi şi femei de etnie rromă, cu paşaport românesc, invadând străzile din Bruxelles, fiecare înconjurat de cel puţin doi sau trei copii mici...trezind o reacţie de respingere socială şi implantând în conştiinţa publică imaginea unei ţări care asta are de trimis la export, speriind Europa. Dacă nu credeţi, vizitaţi într-o zi Rue Neuve, principala arteră comercială a oraşului sau, după ce trece vacanţa, vizitaţi Comisia Europeană, acolo unde, la intrare, pe stânga, este unul dintre punctele tradiţionale de cerşit, cu doamne rrome cu puradeii de rigoare.

Dar poate fi asta o problemă într-o ţară unde răposatul Cioabă are parte de tratamentul unui erou naţional (numai afet de tun lipseşte la îmormântare!) şi unde există, pesemne, cel mai mai numar de regi şi împăraţi din lume pe metru pătrat ai etniei? Evident, nu.

Atunci, doamnelor şi domnilor, poate să existe vreo discuţie serioasă despre documente sau iniţiative europene ca cele despre care vorbesc ei, acolo, în lumea aceea de care pare că ne depărtăm cu viteza luminii? Sper că da, cândva, cu alţi politicieni, cu altă clasă politică, cu alţi jucători. Poate.