Cercetătorii italieni au descoperit cantităţi mai mici de particule virale la pacienţii din mai versus cei din aprilie. Care sunt ipotezele lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Un studiu al unor cercetători italieni a descoperit că probele recoltate de la pacienţii depistaţi pozitiv în luna mai conţin o încărcătură virală mai mică decât cele ale pacienţilor testaţi pozitiv în luna aprilie. Este vorba de pacienţi ai unui spital din Milano. Italia se confruntă cu noi focare de coronavirus.

Alberto Zangrillo, directorul secţiei de terapie intensivă a spitalului San Raffaele din Milano, aprecia în luna mai că „din punct de vedere clinic, virusul nu mai există în Italia” sugerând astfel posibile mutaţii ale virusului în forme mai puţin agresive.

Acesta a explicat că spusele sale urmează a fi confirmate de un nou studiu realizat în colaborare cu echipa cercetătorului Massimo Clementi.

Studiul lui Clementi, publicat luni în Clinical Chemistry and Laboratory Medicine, nu s-a axat însă pe mutaţii ale virusului şi nici nu a avut în vedere în mod direct explicaţii ale faptului că pacienţii depistaţi în luna mai au prezentat în general îmbolnăviri mai puţin grave decât cei din luna precedentă.

În schimb, cercetătorii au investigat conexiunile dintre severitatea bolii şi cantitatea de virus din corpul pacienţilor,  oferind unele ipoteze cu privire la încărcătura virală mai mică în cazul pacienţilor din mai, între care şi posibilitatea unei expuneri mai reduse din cauza măsurilor de carantină. Oamenii de ştiinţă nu au furnizat însă dovezi în favoarea acestei ipoteze.

Cercetătorii au analizat 200 de probe recoltate de la pacienţii spitalului San Raffaele din Milano. Jumătate dintre ele a aparţinut pacienţilor trataţi în luna aprilie, în perioada de vârf a epidemiei, iar cealaltă jumătate pacienţilor testaţi pozitiv în luna mai.

Prin comparaţia rezultatelor, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că probele pacienţilor din luna aprilie conţineau un volum mai mare de particule virale. Totodată, pacienţii din aprilie au avut simptome mai severe şi o probabilitate mai mare să necesite spitalizare şi tratament la terapie intensivă. Nu au existat diferenţe semnificative între bărbaţi şi femei în privinţa încărcăturii virale, dar nivelurile au tins să fie mai mari la pacienţi de peste 60 ani, dar şi la acei pacienţi cu forme severe de Covid-19.

Echipa de cercetători coordonată de Clementi a conchis că teoretic e posibil ca virusul să fi suferit mutaţii, dar că nu dispun de date moleculare pentru a şi dovedi acest fapt.

Printre alte explicaţii posibile se numără măsurile sporite de distanţare socială în luna mai versus aprilie, vremea mai caldă, utilizarea măştilor, igiena sporită a mâinilor şi nivelurile mai scăzute ale poluării.

În vreme ce  italienii sărbătoresc începutul verii şi mii de oameni se adună la plaje, autorităţile au identificat cel puţin zece noi focare de Covid-19 în ţară.

Săptămâna trecută, un cartier din Mandragone, Caserta, regiunea Campania, a fost declarat „zonă roşie” şi carantinat pentru a preveni răspândirea infecţiilor după ce 49 de persoane au fost testate pozitiv.

Ştirea a stârnit o serie de confruntări între cetăţenii bulgari, care doresc să plece pentru a lucra la fermele locale, şi rezidenţii italieni care cer respectarea zonei roşii. Guvernul a trimis un contingent al armatei pentru a ajuta la menţinerea situaţiei sub control.

În Bologna, peste 90 de angajaţi ai unei companii de distribuţie au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19.

Un focar a izbucnit şi la un spital de la periferia vestică a Romei unde 109 de persoane au fost confirmate cu coronavirus.

Într-un interviu acordat reţelei de televiziune privată La7, Massimo Galli, directorul secţiei de boli infecţioase a spitalului Luigi Sacco, a declarat că aceste noi focare sunt dovezi ale faptului că virusul continuă să circule şi totodată un avertisment că nu trebuie lăsată garda jos.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite