Cehia în alertă. Peste 8.000 de noi cazuri de coronavirus în 24 de ore. Nici Germania nu stă prea bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Cehă a înregistrat marţi 8.325 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, a doua cea mai mare valoare a acestui indicator de la începutul pandemiei cauzate de noul coronavirus, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii ceh, potrivit Reuters.

Cehia, ce are o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, a consemnat până în prezent 129.747 de cazuri de COVID-19, dintre care 59.901 de pacienţi care s-au vindecat. Comparativ cu începutul lunii septembrie, numărul total al persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a sporit de cinci ori.

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus în această ţară a urcat în prezent la 1.106, faţă de 696 pe 1 octombrie.

Cehia are cea mai puternică creştere a cazurilor de COVID-19 din Europa raportată la numărul de locuitori.

Guvernul ceh a anunţat închiderea barurilor, a restaurantelor şi a cluburilor începând de miercuri până pe 3 noiembrie, iar majoritatea şcolilor îşi vor desfăşura activitatea la distanţă, în scopul reducerii răspândirii rapide a cazurilor de COVID-19.

Ministrul sănătăţii ceh Roman Prymula a anunţat luni pe Twitter că adunările publice vor fi, de asemenea, limitate la şase persoane, consumul de alcool în spaţiile publice va fi interzis, iar purtarea măştii devine obligatorie în staţiile de transport public.

Germania înregistrează peste 5.000 de cazuri noi de COVID-19, pentru prima dată din aprilie 

Germania a înregistrat peste 5.000 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore, pentru prima dată din luna aprilie, a anunţat miercuri Institutul Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor, relatează dpa.

Cifrele publicate miercuri de agenţia germană arată că au fost înregistrate 5.132 de noi infectări cu COVID-19, o creştere cu peste 1.000 de cazuri faţă de marţi, când au fost raportate 4.122 de contagieri.

Un număr total de 334.585 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate de la începutul pandemiei şi 9.677 de persoane au murit în Germania după ce au contractat noul coronavirus.

Cu o săptămână în urmă, autorităţile sanitare germane au raportat 2.828 de noi infectări.

În prezent, cifrele au revenit la acelaşi nivel la care se aflau la mijlocul lunii aprilie, însă sub cele atinse în momentul de vârf al pandemiei la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie, când Germania raporta peste 6.000 de cazuri noi zilnic.

Cu toate acestea, în prezent se realizează un număr mult mai mare de teste decât la începutul anului - şi astfel sunt detectate mai multe cazuri de COVID-19.

Deşi numărul pacienţilor cu coronavirus din unităţile de terapie intensivă a crescut considerabil în ultimele zile, el rămâne per ansamblu scăzut. Conform datelor oficiale publicate marţi, circa 620 de pacienţi cu COVID-19 au primit tratament la terapie intensivă, comparativ cu circa 450 cu o săptămână înainte.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite