Europa

articolul anterior articolul urmator

Cei 70 de diplomaţi ruşi declaraţi indezirabili de Sofia au părăsit teritoriul bulgar. Acuzaţii grave pentru politicieni, jurnalişti şi politologi din ţara vecină

5
4 Jul 2022 13:24:38
Autor: Ion Gaidau
Ambasada Rusiei la Sofia FOTO Wikimedia
Ambasada Rusiei la Sofia FOTO Wikimedia

Cei 70 de reprezentanţi ai Ambasadei Rusiei la Sofia declaraţi persona non grata au părăsit duminică seara teritoriul bulgar în ciuda presiunilor Moscovei.

Cei 70 de diplomaţi ruşi expulzaţi din Bulgaria pentru spionaj şi familiile lor au plecat începând de duminică după-amiază cu două avioane care au primit permise speciale de zbor, în condiţiile în care aeronavele ruseşti nu pot tranzita spaţiul aerian al UE din cauza sancţiunilor.

Decizia expulzării diplomaţilor ruşi a provocat o criză politică la Sofia, unele partide, în special socialiştii, opunându-se acestui demers sub motivul că acest act va degrada şi mai tare relaţiile dintre Sofia şi Moscova.

Rusia a lansat un ultimatum prin intermediul ambasadoarei sale la Sofia, care a ameninţat cu închiderea misiunii diplomatice şi întreruperea relaţiilor. Şi totuşi, premierul interimar Kiril Petkov, demis prin moţiune de cenzură în urma apariţiei scandalului despre diplomaţii ruşi care activau ca spioni, nu a cedat presiunilor. Ba dimpotrivă, l-a propus la postul de premier pe un co-lider al partidului său anti-corupţie, „Continuăm schimbarea”, şi anume pe ministrul de Finanţe Asen Vasilev.

Lena Borislavova, şefa de cabinet a lui Petkov, a declarat sâmbătă la postul de radio Darik că serviciile secrete bulgare deţin informaţii precum că statul rus a plătit politicieni, jurnalişti, analişti politici şi alte persoane pentru a influenţa opinia publică bulgară în acord cu tezele susţinute de Moscova. Plăţile se ridicau la 4.000 de leva, adică puţin peste 2.000 de euro.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

bibicu
4.07.2022, 14:08:22

si la noi platesc rusii tot felul de limbrici. ar trebui sa-l cautati pe Gusa la tescherea.

+4 (8 voturi)
Călugărul
4.07.2022, 14:27:22

Bravo lor, bulgarilor. Noi nici măcar nu visăm așa ceva, căci, la noi, rusofilii fac pe gratis ce le cere moscova, din plăcere, sperînd că moscova o să-i pună sus, așa cum a făcut-o în 1947. noi ne vindem pe gratis, nu pe bani, suntem și mai nemernici decît trădătorii bulgari.

-2 (14 voturi)
mircea miricioiu
4.07.2022, 14:34:40

dupa ce ai fost, cu mandrie proletara, consilierul lui plahotniuc, singurul loc in care poti sta este in gaura de sarpe. si poate face ceva extinderi la spatiul respectiv, ca mai sunt cativa la fel ca el.

+1 (1 vot)
mihai radu
4.07.2022, 15:41:43

D-asta căsăpește Putin Ucraina,panslavismul a fost și este menținut în viață numai cu forța armelor,așa a fost din timpul lui Petru cel Mare și până astăzi,dacă bulgarii ar fi avut graniță comună cu rușii erau republică sovietică imediat după Primul Război !

+3 (3 voturi)
Claim Vinson
6.07.2022, 10:08:48

As a foreigner, looking at the events between Russia and Ukraine, I also find it difficult for the people. Hope the two countries have negotiations to make peace together words from letters

Modifică Setările