Cel mai îndrăgit artist flamenco al momentului, vrea să susţină concerte în România, ţara în care s-a născut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonio Cortes, concerte, copla, flamenco, roman, romania, saeta, turneu, vedeta
Antonio Cortes, concerte, copla, flamenco, roman, romania, saeta, turneu, vedeta

Antonio Cortes, unul din cei mai iubiţi artişti ai momentului în Spania, ar vrea să revină în ţara în care s-a născut, în concert, pentru prima oară de când a fost adoptat, acum 20 de ani.

Deşi a terminat pe locul 2 la concursul "Se llama copla" (Se numeşte copla) de la Canal Sur, pentru public Antonio Cortes era câştigătorul absolut al concursului. Acum, la trei ani de la acel concurs televizat care a însemnat debutul său ca artist, noua stea a muzicii spaniole şi-a lansat primul disc, "Lo que a mi me esta pasando" (Warner, 2010). De când a fost lansat albumul artistului născut în România, de mai bine de o lună, acesta nu a ieşit din topul 10 al celor mai bine vândute albume, scrie La Opinion de Malaga.

Şi-ar dori să facă un turneu în România

Antonio Cortes recunoaşte că tot ceea ce i se întâmplă depăşeşte cu mult ceea ce îşi imaginase atunci când era adolescent şi îşi descoperea pasiunea pentru interpretarea cântecelor tradiţionale andaluze.

Născut în România, în 9 iunie 1988, cu siguranţă viaţa sa ar fi fost mult diferită dacă nu ar fi avut şansa să fie adoptat şi adus în Spania, în Nerja (Malaga), un an şi jumătate mai târziu. Acum, artistul se gândeşte tot mai serios să facă drumul în sens invers, pentru a le arăta concetăţenilor săi biologici "cum se trăieşte copla în Andaluzia". Cortes pregăteşte pentru 2011 un turneu în România, dar momentan acesta este doar la statutul de idee.

Din fragedă copilărie, această tânără valoare a cântecului spaniol păstrează o mulţime de momente de neuitat, dar şi o teribilă dramă: pierderea tatălui său, Antonio Cortes Roca, mai cunoscut în Nerja după al doilea nume de familie. "Am fost foarte aproape de a debuta la Se llama copla cu numele Antonio Roca, pentru a-l omagia, dar oricum ştiu că este acolo, dându-mi putere şi nu este zi în care să nu îi mulţumesc pentru că mă ajută de acolo de sus", spune Cortes.

Citeşte pe adevarul.es cui i-a dedicat Antonio primul său disc şi ce calităţi ale sale l-au făcut atât de apreciat în Spania.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite